Viata mea…un scenariu

Unul din filmele mele favorite, din care extrag mereu fraze şi expresii, este “Death Becomes Her”, un film în care Meryl Streep îşi arata încă o dată excelenţa…

Pentru  cine nu îşi aminteşte filmul sau nu a apucat să-l vadă… este o comedie neagră în care fantezia face pact cu realitatea pentru 104 minute.  În film se vorbeşte despre elixirul tinereţii, despre două prietene devenite rivale şi în acelaşi timp, zombi.

Azi în timp ce mergeam la serviciu mi-am descoperit un fir alb în barbă. În general bărbaţii nu ţin cont de trecerea timpului, dar pe moment mi-am dat seama că îmbătrânesc.

Şi brusc îmi vin în minte palide clipe melancolice. Le denumesc astfel pentru că au fost, au apus.

Mi-am dat seama că o dată cu trecerea anilor, pierdem şi din modestie. Sincer nu îmi aduc aminte când am început să îmbătrânesc. Presupunerile mele sunt nesigure şi nu mă pot baza pe ele. Oare există vanitate inteligenta? Am pierdut pe drum inerţia egoistă. Azi îmi stă gândul doar la clipa de acum. Nu dau doi lei pe mâine, pe ani, pe viitor.

O ţineţi minte pe zeiţa înţelepciunii?  Atena, fiica lui Zeus şi Metis. O zăresc pe toate statuile şi îmi pare atât de ştearsă. Buzele sunt subţiri, mici… părul ascuns de un coif. Lipseşte feminitatea de aici!  Din “povestea” ei deduc că viaţa este o luptă şi pentru înţelepciune trebuie să luptăm.  O câştigăm spre apusul vieţii şi doar puţin dintre noi se bucura de ea.

Uneori aud lătrat de câini… la fel de imaginar ca şi frigul şi caut disperat o metodă de a stopa promiscuitatea ce-mi curge prin vene, prin aceleaşi locuri, de o toamnă întreagă. Când deschid ochii şi privesc înainte nu văd nimic.  Apoi că prin ceaţa zăresc meşterul care ciopleşte o barcă, în lemnul din care eu doream să-mi construiesc  o busolă care să îmi fie ghid, rigidă şi cu acelaşi sens până când caria nemiloasă…
dar îl las, ciopleşte cu pasiune şi îmi zic că barca asta la final o să-l ajute să treacă peste norii cu suflet.  Pentru prima dată în viaţă am închis ochii fără regret.

M-am trezit într-un tremurat şi am găsit o grămadă de frunze în jurul meu ce mi-au dat de veste că mai am de greblat, mult, până când un ultim dinte al greblei o să-mi  şoptească că a venit şi vremea lui şi trebuie să-l urmez.

Am făcut o potecă de la care încerc să nu fac abateri.  Vreau să zâmbesc la fel ca atunci când mi-am văzut anii, trecuţi şi frumoşi,   frumoşi ca un diavol ce  în chip de om căuta să îmi pătrundă în  simţuri, ca un înţelept ce propovăduieşte aceleaşi lucruri, născute odată cu mine.

Vreau să trăiesc într-un scenariu de film unde bătrâneţea este monitorizată şi sunt exemplificate doar părţile ei bune.

(Ps : Eu sunt Daniel. Bine v-am găsit!)                                                                                                                 *foto

10 responses on “Viata mea…un scenariu

  1. Gabi

    Salut, Daniel! Pana am vazut ca esti tu si nu Florin, am fost putin debusolata 😀 Batran, promiscuu, barba? Parca nu pusca peisajul.

    Anyway, bine ai venit. Mi-a placut metafora trezitului intre frunze.

  2. Daniel Post author

    @Gabi traiesc uneori intr-o lume virtuala. A mea! Toate “pusca” in viziunile mele. Te salut si eu. Multumesc.

  3. Ancuta

    :) Dupa avatar mi-am dat seama de cine este vorba. Dani te-am dibuit 😛

    Foarte frumos. felicitari. Si totusi nu-i prea profund?

  4. zamolxis

    si atena, zice-se, avea par alb in mustati. vorba lu’ andries:
    “uita-te la mine,
    am par alb in mustati.
    sufletu’ tau
    e facut bucati!”
    (rock’n’roll bolnav)

Leave a Reply