Teatru absurd

Un nou guest post de la cititoarea mea anonimă. Anonimă pentru voi adică. Eu ştiu cine e. 😀 Lectură plăcută!

S-a încheiat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Ok. Am fost, am votat şi, contrar felului meu de a fi, am stat toată ziua acasă şi m-am uitat la ştiri ca la teatru. M-am uitat cum candidaţii, alegătorii, reporterii, comentatorii s-au dat în spectacol. Cu precizarea că, spre deosebire de actorii profesionişti, n-au reprodus rătăcirile altora ci şi-au jucat propria lor rătăcire.

Cortina încă nu a căzut, încă nu s-au stins ieşirile, intrările, încă teatrul nu este ca o casă oricare alta. Urmează actul II. Mă gândesc, şi mi-ar plăcea să am talentul să scriu o piesa de teatru despre ziua alegerilor. Să pot să pun rătacirile oamenilor în scenă şi, cu timpul, alte paiaţe să se întreacă să-l joace şi să încerce să pară cât mai adevărate. Iar eu, înghesuită în cuşca sufleurului, să-mi dau cu părerea dacă au jucat bine sau nu. Dacă nu, să le suflu porcării şi dacă da, lucruri frumoase, adică să retuşez din mers ce se mai poate. Ce nu…

Daca ar fi timp. Încă mai sper… Să nu se întâmple nimic în viitor?! Să-mi omor timpul în lipsă de altceva? Nu se poate! Să stau, citesc, plictisesc, asta atunci când nu muncesc, adică atunci când sunt liberă, şi liberă nu mă simt! Mă simt manipulată. De ce sa fiu după 20 de ani în situaţia de a alege între două rele? De ce am tot mai mult impresia că liberă n-am să fiu decât  în pământ? Liberă de toate şi de mine.

Nu, încă mai sper. Cum e vorba aia, speranta moare ultima?

Şi în final, vă propun să citiţi două postări scrise de mine pe voxpublica.ro, pentru descreţirea frunţilor:

Balada alegătorului sadic

Sfaturile lui Crin pentru Geoană

Leave a Reply