Tag Archives: comunism

Spiritul Anei Pauker la Cotroceni

250px-Ana_PaukerTov. Ana (Pauker):Ziua independenţei trebuie să fie serios organizată, altfel duşmanii vor face din 10 Mai ziua independenţei.

Tov. Teohari (Georgescu):Sunt de acord. La anul va trebui să prevedem în calendar toate lipsurile şi să stabilim exact sărbătorile legale. De exemplu, 9 Mai este şi ziua victoriei asupra fascismului şi ziua independenţei şi ziua eroilor.” (Arhivele Militare Române, fond microfilme, rola AS 1 207, c. 4-5)

Klaus Iohannis, 9 mai 2015, Palatul Cotroceni:Marcăm Ziua Europei, dar şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această zi este, însă, una aparte și pentru că se împlinesc 138 de ani de la momentul proclamării independenţei de stat a României, obţinută cu jertfa a mii de români. Toate acestea se cuvin a fi amintite și onorate astăzi.” (presidency.ro) Continue reading

Cinism pe pâine

Atracţia exercitată de diferite curente extremiste asupra unor persoane inteligente este, cel puţin pentru mine, o inepuizabilă sursă de mirare. Bunăoară, sunt fascinat de adepţii neo-comunismului de salon, băieţii ăştia veseli care văd în capitalism rădăcina tuturor relelor, chiar dacă nu avem alt sistem socio-economic compatibil cu democraţia. Generatoare de perplexităţi sunt şi manifestările de la polul opus. Zilele acestea, un anarhist bezmetic, autointitulat fondator şi director de blog, stârneşte admiraţia de gloată a capitaliştilor români supăraţi pe viaţă. Toţi neaveniţii sunt chinuiţi de gândul că duc în spate milioane de asistaţi social, li se pare că ei sunt miezul economiei. Sâmburele de fascism înfloreşte în logica lor defectă, de vreme de pensionarii, oamenii cu handicap, şomerii şi bugetarii nu merită decât să fie lăsaţi să moară de foame. Capitalismul lor sălbatic, stors de orice solidaritate umană şi urmă de morală, nu are nevoie de asemenea oameni. Continue reading

Memoria internetului: Get over yourself, domnule Tismăneanu!

Au trecut deja opt luni de când Vladimir Tismăneanu a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Un moment dureros pentru reputatul profesor, desigur, mai ales când convingerea era că tabără în slujba căreia s-a pus va sta la putere 20 de ani. Nu a fost aşa, iar Vladimir Tismăneanu s-a pomenit victima unui procedeu pe care îl considera, în martie 2010, o culme a firescului. Însă, ce a fost firesc în cazul lui Marius Oprea, nu a mai fost firesc în cazul domnului Tismăneanu. Prin urmare, acesta din urmă a reuşit să umple internetul de lamentări, preluate cu devotament de admiratori şi publicaţii prietene. Cea mai recentă, chiar ieri.

Să te lamentezi timp de opt luni pentru că ţi-a fost luată jucăria nu e tocmai uşor. E aproape înduioşător. Îți vine să-l crezi pe om, să-l compătimeşti chiar. Din fericire, internetul – cu memoria lui ceva mai lungă decât a noastră – ne salvează de asemenea sentimente sfâşietoare. Tot ce trebuie să facem este să punem în oglindă două evenimente aproape identice, două schimbări politice şi atitudinea domnului Tismăneanu în cele două cazuri. Continue reading

Sărbătoriţi-vă republica, dragi români spălaţi pe creier!

În urmă cu 65 de ani, pe data de 30 decembrie 1947, Regele Mihai era forţat să abdice. Noua putere româno-sovietică reuşea să înlăture ultimul obstacol din calea comunizării ţării şi să proclame Republica Populară România.

S-a suit scroafa-n copac, spune o vorbă neaoşă. 65 de ani de manipulare, de spălare pe creier şi de umilinţă şi-au pus amprenta mai ales asupra mentalităţii şi a sistemului de valori. Uneori, sunt înclinat să cred că pervertirea e definitivă, moment în care, de obicei, încep să caut pe internet programe pentru imigranţi din diverse ţări. Alteori, sunt mai optimist. Cu o oarecare doză de naiviate, încerc să mă conving că „scroafa” şi purceii ei nu ne vor privi la nesfârşit cu aroganţă din copac. Continue reading

17 decembrie 1989

“Decât numai păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul tău, ca să nu uiţi acele lucruri pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; să le spui fiilor şi fiilor feciorilor tăi.” Biblia (Deuteronomul 4:9)

În urmă cu 20 de ani, la Timişoara, s-a deschis focul asupra manifestanţilor anti-comunism. Pe vremea aceea, eu eram doar un copil într-un sat din Bihor. Nu am experienţe personale de relatat şi nici dreptul de a face analize referitoare la evenimentele de atunci. Totuşi, locuind în Timişoara şi bucurându-mă de libertatea venită în urma luptei şi a sacrificiului revoluţionarilor, am o datorie morală. Sunt dator să reamintesc şi aici că în 17 decembrie 1989, sângele vărsat la Timişoara a însemnat începutul sfârşitului pentu regimul comunist. Continue reading

11 decembrie 1958

Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nici nu trebuie lecţii. Constantin Noica

În urmă cu 51 de ani a fost arestat filozoful Constantin Noica. Acuzat de “uneltire contra orânduirii sociale”, a fost condamnat la 24 de ani de muncă silnică. Aşa cum se menţionează şi pe pagina de pe wikipedia, Noica a fost “fidel ideii că lupta culturală şi nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României”. Exemplul lui ar trebui, poate, urmat şi de intelectualii de azi. Într-o ţară măcitată de conflicte, nelinişti şi ură, într-o măsură parcă fără precedent în ultimii 18 ani, mă întreb dacă nu ar fi cazul să ne îndreptăm atenţia şi pasiunile spre alte lucruri. Să nu lăsăm mizeriile scenei politice să ne strice până şi solidaritatea în faţa nefastului moment pe care îl trăim.

Porumbul şi păcatele vecinei

porumb

O altă poveste inspirată dintr-un caz real…

Ajunseseră să povestească despre tot felul de subiecte. Dintr-o vorbă în alta se făcuse târziu şi se pregăteau să mergă fiecare în patul lui, când provocat de o întrebare aruncată la întâmplare, unul dintre ei mai începu o poveste. Lăsându-se pe spătarul scaunului, cu ochii la becul slab care lumina încăperea, zise:

“Eu sunt creştin. Cred în Dumnezeu cum cred că într-o zi o să mor, şi nu am de gând să-mi cer scuze pentru asta. Unii zic tot felul de lucruri şi dezbat subiectul din perspectivele lor impersonale, însă nimeni nu mă poate contrazice în privinţa propriilor mele experienţe. Poate situaţia nu este întotdeauna aşa cum ne-o dorim sau ne-o imaginăm, dar asta nu Îl face pe Dumnezeu să dispară pur şi simplu. Mulţi au încercat să Îl facă să dispară, sau măcar să Îl închidă în propria lor cutie, însă nu le-a mers.

Era într-o iarnă în anii ’80. Prea multe nu se găseau de cumpărat şi oamenii ajungeau să “fure” de pe propriile lor pământuri confiscate la colectivizare. La noi la ţară era într-un fel  mai bine pentru mai puteai creşte câte un porc, o găină… Dar şi aici era destul de greu pentru că nu aveam ce să le dăm să mânânce animalelor. Trei sferturi din recoltă trebuia predată la colectiv. În iarna aceea aveam doi porci, o vacă şi câteva găini.

Se întâmplase ca nişte persoane de la primărie să fie deranjate de mine. Am primit o amendă atât de usturătoare încât la scurt timp m-am pomenit că nu mai am nici furaje pentru animale, nici bani să cumpăr. Am intrat într-o seară în cămară vrând să dau porcilor de mâncare, când am văzut toate hambarele goale. Ca orice om aflat într-o situaţie limită am început să mă gândesc la ajutorul divin. De data asta însă eram atât de trist şi revoltat încât mă rugam ca Dumnezeu să îmi omoare animalele. Nu înţelegeam de ce mi le mai dăduse dacă oricum urmau să moară de foame.

Am stat acolo în cămară un timp, plângându-mi de milă, mie şi animalelor. Se prea poate să fi trecut câteva ore până când am auzit o persoană care striga la poartă. Am deschis poarta şi m-am pomenit la doi paşi de mine cu vecina de vizavi. Într-un cărucior pe două roţi avea doi saci cu porumb.

– Ce faci tanti Margareta? am întrebat-o. Ai adus porumbul să ţi-l macin?

– Nu vecine, mi-a răspuns. Ţi l-am adus să-l dai la animale. Am auzit că nu ai ce să le dai să mănânce.

– Dar de unde ai auzit tanti Margareta? am întrebat-o eu ca lovit în moalele capului.

– Ei măi vecine, vezi tu… Eram acum două ceasuri la mine în casă şi mă rugam să-mi ierte Dumnezeu păcatele din tinereţe. Când am fost fată am plecat la Bucureşti şi am lucrat ca slujnică pe la jidani. Multe păcate am mai făcut. Şi cum stăteam acolo şi mă rugam, am auzit o voce: “Du-te la vecinul tău şi du-i doi saci de porumb, că n-are ce să dea la animale!”. Aşa că am luat sacii şi i-am adus la tine.

Mult timp după ce a plecat vecina nu am putut face nimic. Stăteam şi mă uitam la sacii cu porumb şi nu-mi venea să cred. Mă mai rugasem eu, însă niciodată nu mai primisem un răspuns instant. Şi nu a fost singura dată. Mai am şi alte asemenea experinţe de povestit, dar altă dată. Acum e târziu şi mai bine mergem să ne odihnim.”

*sursa foto

O zi istorică?

O naţiune amnezică nu are nicio şansă de supravieţuire. Nu ştiu dacă a mai zis cineva chestia asta sau mi-a venit mie acum, dar cu siguranţă e adevărat. În urmă cu 19 ani, la Timişoara începea sfârşitul regimului comunist. S-a scris şi s-a vorbit azi pe această temă destul de mult, însă interesul publicului a fost scăzut.

Poate aţi auzit de povestea exodului Biblic. Un popor întreg, de la cel mai mic la cel mai mare, au părăsit tortura egipteană pentru o ţară promisă. O ţară unde “curgea lapte şi miere”. Prea curând însă oamenii au uitat chinul pe care l-au lăsat în urmă şi au devenit nostalgici. Am putea zice că şi-au meritat soarta nu? Eu aş încerca totuşi să mă abţin de la acest comentariu. Nu de alta dar parcă există prea multe asemănări cu România de azi.

Azi am stat 4 ore în mijlocul unui câmp. În cele 4 ore am avut ocazia să redescopăr Radio România Cultural, muzica simfonică şi respectul pentru eroii patriei. Povestea e lungă, ideea e simplă. Atunci când uităm să apreciem arta şi să ne scoatem pălăria în faţa martirilor, sfârşitul e aproape. Un sfârşit al nostru ca fiinţe bipede superioare şi ca naţiune cu o identitate şi istorie respectabilă. Atunci riscăm să transformăm entuzismul martirilor de acum 19 ani (poza 1), în adevărul trist al istoriei care se repetă (poza 2).

Mulţumesc vouă, celor de acum 19 ani!