Tag Archives: alegeri

Populistul Băsescu poate distruge democraţia cu mâna lui Dragnea

În toamna anului 2009, când anticorupţia nu mai putea fi singurul cal de bătaie în politică, Traian Băsescu avea nevoie de o temă populistă de acaparare a dezbaterilor publice. Şi-a ales un adversar facil – o instituţie pe cât de importantă, pe atât de rău-famată. Fără respect pentru cutumele democratice, fără o preocupare minimă faţă de efectele pe termen lung, preşedintele se urca pe tema unui referendum cu final previzibil: Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Din neştiinţă, pe o judecată emoţională, am votat pentru ambele modificări, aşa cum au făcut milioane de români. Dincolo de această culpă personală, privind retrospectiv, m-aş fi aşteptat ca năstruşnica idee să fie abandonată de Traian Băsescu după ce şi-a atins scopul celui de-al doilea mandat. Dar – nu-i aşa? – scopul nu este niciodată atins definitiv în politică, astfel că fostul preşedinte s-a urcat din nou pe mârţoaga leşinată a unicameralului cu 300 de aleşi. Doar că, de data aceasta, a găsit în cealaltă parte a scenei un Dragnea dispus să facă din gloabă un armăsar odios. Continue reading

Becali şi „sectele satanice”. O reacţie din cadrul USL

Pe scurt, contextul e următorul: Gigi Becali a avut două apariţii la România TV, în care a vorbit nu tocmai elogios despre „pocăiţi”, „ baptişti”, „sectanţi”. În opinia bipedului Becali, toţi cei care nu sunt adepţii un religii „moştenite” fac parte din „secte satanice”. De asemenea, tot ce e în afara ortodoxiei este „lepădare de Cristos”. Nu dezbatem aici inepţiile lui Becali. Mai interesante au fost reacţiile celor care au fost direct acuzaţi că fac parte din „secte satanice”.

Cultul Creştin Baptist a trimis o sesizare mai multor instituţii, din ţară şi din străinătate. Mai multe reacţii adunate AICI. Dincolo de acest demers oficial, am văzut pe bloguri şi pe facebook reacţii de genul „Ăştia sunt oamenii pe care îi scoate în faţă USL-ul. Ăştia o să guverneze România. Cum să votezi cu ei?”. Bun, mi-am zis, doar că pe listele USL se află şi câţiva reprezentanţi ai „sectelor satanice”. Oare ei ce părere au despre colegul lor de alianţă? Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe unul dintre aceşti candidaţi ai USL. Continue reading

Petrecere în politica românească

Noi nu avem un termen românesc pentru „devenire”. Avem câteva pentru fiinţă, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de „petrecere” (se petrece ceva, care e mai mult decât se întâmplă, are loc: are desfăşurare). Dar l-au expropriat chefliii. Singura noastră devenire este în chef, în distracţie, în înstrăinare. – C. Noica

Sper să mă ierte răposatul filozof – dacă i-o mai fi păsând – că i-am folosit cuvintele din „Jurnal filozofic” pentru a începe un articol despre „petrecerile” din politica românească. Scurta meditaţie a lui Noica se potrivea însă prea bine cu actualul context, când devenirea politică seamănă mai degrabă cu zaiafetul unor băieţi ameţiţi de aburii succesului, care au uitat de pudoare şi discreţie. Continue reading

Mişcarea Populară sau operaţiunea „reşaparea himenului” (+situaţia PNŢCD)

„USL e în această clipă o alianţă de stânga, iar o alternativă la Uniune trebuie să fie, deci, de dreapta”, zice Cristian Preda pe blogul personal. Şi aşa se naşte încă o struţo-cămilă în politica dâmboviţeană – Mişcarea Populară. Foarte interesantă această alianţă, în care partenerii PDL sunt mult prea mărunţi pentru a conta. Practic, avem în faţă un PDL în haine noi. Aparenţa unui nou drum, cu alte culori, dar cu aceiaşi oameni. Era, poate, ultima mare carte pe care pedeliştii o aveau de jucat, după instalarea unui guvern nou, cu un premier mai simpatic decât Petre Roman în perioada lui de glorie (la cărţi mărunte putem trece măsurile populiste, frauda electorală, manipularea prin sondaje ş.a.).

Din Mişcarea Populară vor face parte, din câte se pare, PDL, PNŢCD (cel puţin „aripa Pavelescu”), Partidul Ecologist Român, UNPR şi nu numai. Se adaugă „ONG-urile apropiate de partid”, printre care regăsim, probabil, fundaţii creştin-democrate şi noi republici, cu Baconschi şi Neamţu în frunte. Dintre aşa-zişii parteneri, cu electorat subunitar, doar UNPR ar fi venit, chipurile, cu pretenţii. Restul sunt mulţumiţi cu orice vor primi. Continue reading

Platon sau adevărul? Despre Congresul Baptist de la Timişoara + Foto şi Audio

Uneori, ocazia de a-ţi verifica propriile convingeri apare mai des decât te aştepţi. Nu degeaba se pune că e mai uşor să lupţi pentru convingerile tale decât să trăieşti în conformitate cu ele. Nu a trecut mult timp de când mi-am trecut în header-ul blogului un citat („Amicus Plato, sed magis amica veritas”) că a şi apărut tentaţia de a-l alege pe Platon în rol de cel mai pun prieten. Continue reading

Crimele din Blogosfereşti – episodul 3

Celor nefamiliarizaţi cu serialul, întrerupt o perioadă îndelungată din diverse motive, vă recomad să citiţi şi “Crimele din Blogosfereşti – episod pilot“, “Crimele din Blogosfereşti – episodul 1” (Şoapte în cafenea) şi “Crimele din blogosfereşti – episodul 2” (Ori la bal ori la spital).

Popa prostu’

Aşa cum era de aşteptat, agitaţia din jurul alegerilor s-a făcut resimţită şi în oraşul nostru, Blogosfereşti. Dacă Zamolxis şi Alphadog, cărora li s-a alăturat şi reinventatul Cătălin, îşi petreceau dimineţile tot în PageRank Caffe, contrazicându-se pe teme politice şi bârfindu-şi vecinii, cartierul Timişoara era zguduit de fanatismul unor indivizi cel puţin dubioşi. Unul dintre ei, un popă rău de gură, cunoscut ca un scriitor ratat, îşi petrecea zilele urlând lozinci partizane sau defămătoare, după caz. Abnegaţia de care dădea dovadă, absurdă în ochii oricărui cetăţean respectabil al Blogosfereştiului, i-a atras porecla de Popa prostu’. Dar să vedem cum s-a ajuns aici. Continue reading

Povestea unui vot ratat

vot

[Img: Theresa Thompson on flickr]

M-am tot gândit dacă e cazul să vă povestesc aventura mea din ziua votului. Iniţial am spus doar unor persoane, în particular, ce am păţit. Pe urmă, m-am hotărât să vă mărturisesc întâmplarea demnă de tot râsul (şi plânsul în cazul meu).

Afirmasem zilele trecute că o să votez cu Băsescu în turul 2.  Ieri aveam o stare acută de lene, astfel încât începusem să mă îndoiesc de prezenţa mea la urne. În schimb, iubita mea soţie s-a arătat foarte dornică să voteze. Aşa că ne-am hotărât să mergem la secţia specială de la agronomie. Tot urmărind sondajele şi discuţiile, ne-a prins ora 17 încă acasă. În criză de timp, temându-ne de cozile imense de la secţiile speciale şi de posibilitatea de a rămâne cu buletinul de vot neştampilat, ne-am grăbit să plecăm de acasă. M-am spălat pe faţă, m-am îmbrăcat, am mai scris vreo două ciripituri pe twitter şi, la insistenţele Cristinei, am oprit calculatorul şi m-am încălţat. Continue reading

Reţete cu roşii şi portocale

În esenţă, toate acţiunile noastre au la bază nevoia fundamentală de hrană. Criza politică = criză financiară = lipsa lichidităţior = foame = colaps. Aşa că, în ultimele săptămâni, am încercat să testăm nişte reţete noi şi revoluţionare. Scopul era acela de a descoperi o soluţie pentru hrănirea milioanelor de români. Un fel de plan culinar cincinal. Dacă nu aş şti că e deja prea târziu, v-aş sugera să nu încercaţi reţetele acasă. Dar să vedem ce am descoperit. Continue reading

Teatru absurd

Un nou guest post de la cititoarea mea anonimă. Anonimă pentru voi adică. Eu ştiu cine e. 😀 Lectură plăcută!

S-a încheiat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Ok. Am fost, am votat şi, contrar felului meu de a fi, am stat toată ziua acasă şi m-am uitat la ştiri ca la teatru. M-am uitat cum candidaţii, alegătorii, reporterii, comentatorii s-au dat în spectacol. Cu precizarea că, spre deosebire de actorii profesionişti, n-au reprodus rătăcirile altora ci şi-au jucat propria lor rătăcire.

Cortina încă nu a căzut, încă nu s-au stins ieşirile, intrările, încă teatrul nu este ca o casă oricare alta. Urmează actul II. Mă gândesc, şi mi-ar plăcea să am talentul să scriu o piesa de teatru despre ziua alegerilor. Să pot să pun rătacirile oamenilor în scenă şi, cu timpul, alte paiaţe să se întreacă să-l joace şi să încerce să pară cât mai adevărate. Iar eu, înghesuită în cuşca sufleurului, să-mi dau cu părerea dacă au jucat bine sau nu. Dacă nu, să le suflu porcării şi dacă da, lucruri frumoase, adică să retuşez din mers ce se mai poate. Ce nu…

Daca ar fi timp. Încă mai sper… Să nu se întâmple nimic în viitor?! Să-mi omor timpul în lipsă de altceva? Nu se poate! Să stau, citesc, plictisesc, asta atunci când nu muncesc, adică atunci când sunt liberă, şi liberă nu mă simt! Mă simt manipulată. De ce sa fiu după 20 de ani în situaţia de a alege între două rele? De ce am tot mai mult impresia că liberă n-am să fiu decât  în pământ? Liberă de toate şi de mine.

Nu, încă mai sper. Cum e vorba aia, speranta moare ultima?

Şi în final, vă propun să citiţi două postări scrise de mine pe voxpublica.ro, pentru descreţirea frunţilor:

Balada alegătorului sadic

Sfaturile lui Crin pentru Geoană

Campanie electorală la zoo

Să ne imaginăm că România e o mare grădină zoologică. Nu, nu am început bine. Să ne imaginăm că doar politica e o mare grădină zoologică. Şi peste 10 zile sunt alegerile pentru preşedinţia adunăturii de presupuse necuvântătoare. Acum sarcina noastră ar fi aceea de a ne da seama din ce specii sunt candidaţii şi astfel să îl alegem pe cel mai breaz.

Sau să presupunem că stimabilul Ciolitto a primit o leapşă care îl frigea la degete ca un cartof scos din cuptor. Leapşă pe care mi-a aruncat-o mie, crezând probabil că aş fi cine ştie ce zoolog şi că îmi pierd vremea cu identificarea speciilor de animale. Cum se întâmplă ca această a doua presupunere să aibă şi o doză de real în ea, în cele ce urmează o să încercăm să aflăm (adică eu şi cu mine) ce fel de animale au fost candidaţii la preşedinţie într-o viaţă anterioară. Staţi liniştiţi, evident că nu a existat nicio viaţă anterioară, însă lepşele se execută, nu se discută.

Să purcedem aşadar în zoolandul electoral!

Traian Băsescu – ar putea fi şarpe. E şiret dă impresia că e stăpân pe situaţie. Muşcă tot ce e pe aproape, inclusiv colaboratori. Iniţial am crezut că e vulpe, dar vulpea e caracterizată mai ales de furt. Iar Băsescu, la capitotul ăsta, nu e inocent dar nici nu e în top 10.

Crin Antonescu – pare a fi pisică. Frumuşel şi alintat, nu pare nici prea inteligent nici prea folositor. Tare am impresia că e valabilă vorba cu pisica blândă care zgârâie rău. Continue reading

Povestea pământului

Dragi cititori, azi avem un guest post. O poveste frumoasă scrisă de una dintre cititorele acestui blog. Neavând un titlu, mi-am permis să îi pun eu unul. Autoarea doreşte să rămână anonimă, aşa că îi onorez dorinţa mulţumindu-i pentru ajutor. Dacă mai am cititori care au o poveste de zis şi ar dori să o zică aici, îi invit să îmi trimită un mail. Lectură plăcută!

Acum, în plină campanie electorală, când la TV nu auzi şi nu vezi decât pe cine, ce şi cum, opresc televizorul, iau cartea şi citesc sau pur şi simplu mă hrănesc cu amintiri. Mă gândesc tot mai mult la Bunica mea.

O imagine din amintirile mele cele mai îndepărtate se desprinde din mintea mea şi apare în faţa ochilor clară şi nealterată de trecerea timpului. Pe câmpul proaspăt arat se înşirau brazde paralele care se pierdeau departe, undeva în zare. Bunica păşea înaintea mea aplecată, strecurând din loc în loc câteva boabe de porumb peste care trecea cu sapa pământul ridicat de trecerea plugului. Gârbovirea bunicii îmi pare acum o închinare în faţa pământului, o rugă plină de credinţa că acel pământ avea să primească plecăciunea ei împreună cu bobul depus cu încredere în pântecul lui. Că îl va hrăni cu dragoste şi, la vremea potrivita, îl va ajuta să încolţească şi să rodească. Iar faptul că la capătul rândului îndrepta spatele, ridica privirea spre cer şi spunea “Doamne de ar ploua acum!” era acel “Amin” care pecetluia truda, sudoarea şi speranţa pentru viitor!

Şi îmi mai amintesc că după zile ploioase, pământul lutos era frământat de mâinele aspre şi muncite ale bunicii împreună cu paie, bălegar şi apă (cu aceeaşi dragoste şi pricepere cu care făcea coca de paine), iar apoi era aşezat cu grijă pe pereţii casei, crăpaţi pe alocuri de lupta surdă cu timpul. Pământul neroditor era preţuit la fel ca şi cel fertil!

Apoi, îmi amintesc de zilele când mă întindeam la umbra unui copac, cu faţa mângâiată de iarbă, cu privirea pierdută în farmecul florilor de câmp şi ascultam cum “creşte pământul”. Acel pământ era iubit, îngrijit, ocrotit. Primea o parte din sufletul nostru şi oferea în schimb liniste, siguranţă, stabilitate şi chiar siguranţa unui nou început!

Bunica, chiar şi după 94 de ani de viaţă dusă pe acest pământ, cu trudă, suferinţă, nădejde şi bucurie, a coborât în groapă cu un chip senin şi împăcat, ca pentru un nou început. Ce am făcut noi cu acel pământ? Ce facem? L-am ignorat, l-am părăsit, apoi l-am uitat şi, în nepasare, l-am urâţit, sluţit, l-am ciuntit şi schilodit pentru afaceri imobiliare. L-am transformat într-o groapă de gunoi. Si ne mai mirăm că se răzvrăteşte din când în când cuteramarandu-se… Mă întreb până când ne mai poate răbda El, pământul.

Şi noi pe cine votăm până la urmă? Că de aici am plecat…

Ţineţi minte trei cuvinte: Florin Puşcaş preşedinte

Am hotărât să nu mai scriu articole cu tentă politică pentru o vreme. Ca orice hotărâre, şi aceasta şi-a găsit rapid buturuga care să-i încerce stabilitatea. Mai exact, am primit o leapşă de la stimabilul INconstantIN. Ar trebui să enumăr 10 motive pentru care nu îl votez pe Sorin Oprescu. Cu scuzele de rigoare, îmi permit să nu onorez leapşa sub forma în care mi-a fost predată. De altfel, sunt de acord cu toate cele 10 motive enumerate de el, la care aş mai adăuga doar alura de dictator şi mutra acră. În schimb, vă propun un exerciţiu al lipsei de modestie şi al grandomaniei. Să ne imaginăm fiecare dintre noi să am fi în locul preşedintelui.

Să presupunem că ne-am trezit în prima zi de mandat, locatari la Cotroceni, înfipţi bine în realitatea unui mandat de 5 ani în fruntea ţării. Ce fel de preşedinţi am fi? Nu ştiu voi ce părere aveţi despre propriile voastre persoane, însă eu ştiu ce anume m-ar face să nu mă votez pe mine însumi. O să enumăr doar 10 motive.

1. Nu sunt punctual. Cum ar arăta un preşedinte care s-ar lăsa aşteptat la întâlnirile diplomatice, la şedinţele cu partidele sau la conferinţele de presă?

2. Fac lucrurile în ultimul moment. Deşi de fiecare dată îmi promit că mă voi schimba, mereu mă trezesc în criză de timp, regretând că nu am făcut lucrurile la momentul oportun. Continue reading

Motive pentru vot

S-a întâmplat ca doi bloggeri să paseze aceeaşi leapşă tuturor celor din blogroll. Este vorba despre Marius şi ADC. Cum şi eu am onoarea să mă regăsesc pe acolo, cred că e musai să nu trecem cu vederea provocarea. Eu i-am zis “Motive pentru vot”, însă mai degrabă ar merge “Motive pentru a-ţi anula singur buletinul de vot”. Asta pentru că sarcina mea în momentul de faţă este aceea de a găsi un motiv să îi votez pe fiecare dintre cei patru principali candidaţi la preşedinţie. Să începem aşadar! Uşor nu e! :roll:

Traian Băsescu. Dacă l-aş vota, aş face-o pentru că este hotărât şi printre multe prostii, a făcut şi câteva lucruri bune în cei 5 ani de mandat.

Mircea Geoană. Dacă m-aş regăsi într-un moment de deviaţie intelectuală şi aş vota PSD şi pe Geoană, ar fi pentru că a avut o carieră frumoasă de diplomat.

Crin Antonescu. Dacă l-aş vota, aş face-o probabil pentru că pare băiat de treabă, chiar dacă nu văd cum a ajuns tocmai el să candideze.

Sorin Oprescu. În cazul lui e mai greu. Să mă gândesc… Poate l-aş vota pentru că e medic şi am şi eu o soră medic. 😀 Alt motiv nu găsesc.

Dacă sunteţi curioşi încotro se va îndrepta ştampila pe buletinul meu de vot, mă vad nevoit să vă menţin curiozitatea. Nu am niciun fel de simpatii şi opţiuni. Rămâne de meditat pe tema asta. Iar dacă vreţi să vedeţi şi o altfel de abordare, mai puţin măgulitoare la adresa pretendenţilor la fotoliul de la Cotroceni, vă invit să citiţi articolul scris de mine pe Voxpublica.ro: Monologul electoratului în drum spre abator!

Leapşa merge mai departe către toţi cei din blogroll-ul meu dispuşi să o primească. Spor la născocit pretexte! :-)

Corabia nebunilor

– Bunicule, bunicule, îmi spui te rog o poveste? Nepotul îşi trăgea bunicul de mânecă, obişnuit fiind cu poveştile captivante spuse pe înserat.

Bunicul îşi stinse trabucul din care trăgea leneş de trei zile, luă copilul în braţe, îl duse în dormitor pentru a-l aşeza în pat şi începu:

– Vrei să-ţi spună bunicu’ o poveste? Care poveste vrei să ţi-o zic?

– Una pe care nu mi-ai mai zis-o bunicule. – îl rugă nerăbdător nepotul.

– O poveste nouă deci… Să vedem ce poveşti de adormit voinici de grădiniţă mai circulă zilele astea. Pe aia cu marinarul, geana şi crinul nu cred că ţi-am zis-o. Se numeşte Corabia nebunilor. Doar că nu are sfârşit încă. Dar oricum, de obicei Moş Ene vine înainte de final.

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti ore întregi în fiecare zi. A fost o corabie ca orice altă corabie, plutind mai mult în derivă decât controlat pe mările Pămânului. Pentru unii era vas de croazieră, cu lux şi belşug. Pentru restul, cei mulţi, era loc unde îşi duceau traiul de pe o zi pe alta slujindu-i pe fericiţii beneficiari ai croazierei. Şi cum se întâmplă de obicei, când lipsa de ocupaţie, banii şi puterea li se urcă la cap oamenilor, cei mai mulţi locatari ai ambarcaţiunii îşi ocupau zilele disputându-şi căpitănia acestui vaporaş, coajă de nucă plină de complexe. Continue reading

Gând #4

ways

Foto by THEfunkyman

În timpul jogging-ului meu intelectual zilnic, am constatat că unii oameni nu sunt capabili să-şi aleagă singuri obiectele admiraţiei. Din teama de a nu simpatiza cu mediocritatea şi de a cădea astfel în penibil, sau poate doar dintr-un spirit de turmă, ei aşteaptă întotdeauna aprobarea celor avizaţi, ca abia apoi să-şi proclame adeziunile. De aici şi densitatea falşilor “guru”.

Nenorocirea e că majoritatea persoanelor ajunse la rangul de “guru” sau doar de “trendsetter” – aşa cum absurd îi numim, considerând probabil că limba noastră maternă nu ne mai este de folos – sunt tot oameni supuşi greşelii. Ceea ce ei declară ca fiind bun şi de calitate, uneori se dovedeşte a fi un lucru de prost-gust sau de-a dreptul stupid. Se produce astfel o intoxicare în masă, iar noi luăm de bune lucruri care în alte contexte nu ar fi valorat doi bani.