Spiritul Anei Pauker la Cotroceni

250px-Ana_PaukerTov. Ana (Pauker):Ziua independenţei trebuie să fie serios organizată, altfel duşmanii vor face din 10 Mai ziua independenţei.

Tov. Teohari (Georgescu):Sunt de acord. La anul va trebui să prevedem în calendar toate lipsurile şi să stabilim exact sărbătorile legale. De exemplu, 9 Mai este şi ziua victoriei asupra fascismului şi ziua independenţei şi ziua eroilor.” (Arhivele Militare Române, fond microfilme, rola AS 1 207, c. 4-5)

Klaus Iohannis, 9 mai 2015, Palatul Cotroceni:Marcăm Ziua Europei, dar şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această zi este, însă, una aparte și pentru că se împlinesc 138 de ani de la momentul proclamării independenţei de stat a României, obţinută cu jertfa a mii de români. Toate acestea se cuvin a fi amintite și onorate astăzi.” (presidency.ro)

La 9 mai 1877, după o interpelare a deputatului Nicolae Fleva, cu privire la situaţia ţării, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu rostea un discurs menit să îndemne la prudenţă, să tempereze spiritele celor care voiau să proclame independenţa României, aşa cum spunea chiar el, cu „o ora mai înainte”. După votul în camerele reunite, care s-a întins până târziu în noapte, a două zi, pe 10 Mai, are loc o ceremonie oficială de Proclamare a Independenţei. Carol I lua act de votul Parlamentului şi proclama Independenţa de Stat a României.

10 Mai a fost, timp de 81 de ani, Ziua Naţională a României. După abdicarea forţată a Regelui Mihai, în 1947, regimul comunist a hotărât mutarea Zilei Naţionale de la 10 Mai la 23 August. La fel au procedat şi cu Ziua Independenţei. 10 Mai, dincolo de semnificaţia principală – Ziua Independenţei –, prin cele două semnificaţii legate de monarhie, reprezenta un pericol pentru regim. Astfel, comuniştii au decis mutarea Zilei Independenţei pe 9 mai.

Românii care s-au luptat pentru independenţă în 1877 – în timpul unei guvernări liberale! – au stabilit clar că Ziua Independenţei este şi rămâne 10 Mai. Românii de azi, la îndemnul comuniştilor din 1947, consideră că ştiu mai bine cum s-au desfăşurat evenimentele, chiar şi decât cei care le-au trăit.

Nu ştiu dacă aşa-zisa independenţă din discursul lui Iohannis vine din convingerile lui republicane sau este rodul ignoranţei/relei-voinţe din partea unui consilier, însă liberalii din perioada 1877-1847 cu singuranţă se răsucesc în mormânt. Pe de altă parte, curierii implementării comunismului de tip stalinist în România înregistrează o nouă victorie post-mortem.

De fapt, e mai puţin relevant autorul discursului, câtă vreme cuvintele au ieşit din gura preşedintelui. Ţinând cont de trecutul publicistic şi politic al şefului Cancelariei prezidenţiale, nu e tocmai o mirare. Mirare e că o asemenea gafă s-a produs chiar dacă Iohannis îl are consilier pe istoricul Andrei Muraru, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Oricare ar fi povestea discursului prezidenţial, se cuvine ca tot de la Cotroceni să se facă şi corecţia necesară. La scuze de bun-simţ sau chiar la scrupulozitatea unei demisii nici nu îndrăznesc să mă gândesc. Sper doar să nu ajungem să sărbătorim şi ziua de 30 decembrie, “glorioasă” zi aducătoare de republică de inspiraţie bolşevică, fără de care nici Iohannis nu ar fi azi locatar la Cotroceni.

Chiar nu mă aşteptam ca şi Ana Pauker să fie printre cei care şi-au luat ţara înapoi…

Leave a Reply