Soarta presei în noul context politic

Politicul influenţează presa tocmai pentru că presa influenţează, direct şi indirect, politicul. Altfel de ar sta lucrurile, politicului nu i-ar păsa câtuşi de puţin de presă. Aşa săracă, frivolă şi partinică, presa din România se clatină dar îşi păstrează un rol deloc de neglijat în procesul politic, atât în preajma alegerilor, cât mai ales în perioadele dintre acestea. În acest context, o schimbare importantă în configuraţia scenei politice, precum cea produsă pe 9 decembrie, va avea efecte şi asupra cercului (vicios?) politicieni-presă-public-politicieni. Care efecte, combinate cu tendinţele independente de sfera politicului, vor modela peisajul presei româneşti din următorii ani. În cele ce urmează, câteva consideraţii deloc exhaustive despre evoluţia imediată a presei din România.

Presa scrisă

Criza presei scrise are puţine legături cu politica. Ziarele tipărite fac faţă cu greu mediului online. Practic, nu mai există ziare centrale, de vreme ce vânzările abia ajung la nivelul ziarelor locale din anii ’90. Publicaţiile online încep să se mişte, dar, deocamdată, doar jumătate dintre gospodăriile din România au acces la internet. Nu aprofundez acest aspect pentru că nu face obiectul articolului de faţă.

Peste migraţia către digital s-a suprapus şi criza financiară, care a venit cu o reducere drastică a bugetelor de publicitate. Presa scrisă a încetat să mai fie o afacere profitabilă. Ca să supravieţuieşti trebuie să ai în spate un investitor care vine cu banii „de acasă”. Iar investitorul are interesele lui sau face parte dintr-un grup de interese, cel mai adesea (dacă nu întotdeuna) interese politice. Nu că înainte de criză patronii de presă erau altfel, dar măcar exista posibilitatea de a supravieţui fără a deveni oficiosul cuiva.

S-ar putea crede că dezbaterea pe marginea presei scrise e mai puţin importantă, însă trebuie să ţinem cont de cel puţin două aspecte: 1. Oamenii încep să-şi ia informaţia într-o proporţie tot mai mare de pe internet (inclusiv prin intermediul dispozitivelor mobile). 2. Majoritatea subiectelor abordate şi aprofundate de televiziuni (mijloacele media cele mai influente la ora actuală în România) sunt luate din presa scrisă.

Peste acest context vin schimbările de pe scena politică. În condiţiile economice actuale, având în vedere să partidele susţinute nu mai sunt la putere, am putea asista cât de curând la ieşirea din print a unor titluri precum Evenimentul Zilei sau Adevărul. Un fenomen parţial asemănător s-a produs în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009. Rămâne de văzut cum vor fi afectate echipele redacţionale de această decuplare de la putere a „patronilor spirituali”. Totuşi, avantajul publicaţiilor cu un vădit caracter anti-USL e acela că, mai devreme sau mai târziu, românii vor începe să se sature de actuala putere şi să-şi mai uite aversiunea faţă de fosta. Ba chiar s-ar putea genera la un moment dat un val de nemulţumiri populare, iar genul acesta de publicaţii au prima şansă se se urce pe val, aşa cum au făcut alţii cu valul anti-PDL/anti-Băsescu. În plus, pe partea de online, Evz, Adevărul şi Hotnews stau destul de bine, având site-uri citite şi alte proiecte interesante (blogurile Adevărul, platforma Hydepark, platforma Contributors).

De cealaltă parte, nici Jurnalul Naţional nu stă pe roze din informaţiile care apar pe blogurile de media. După episodul cu Năstase şi Maniu, la care s-au mai adăugat alte câteva, mai că-mi vine să dau uitării orice solidaritate de breaslă şi să afirm că o ieşire din print nu ar fi tocmai o pagubă pentru cititori. În extrema pro-USL există şi Cotidianul.ro, o publicaţie în care poţi găsi şi informaţii şi analize interesante şi inedite, dar şi mult balast şi înfierări smulse parcă din altă epocă. Menţionez Cotidianul şi pentru acolo s-au dus adevărate lupte împotriva aşa-zişilor agenţi de influenţă care ar fi fost infiltraţi de regimul Băsescu în presa străină. Desigur, în ciuda faptului că abordările din Cotidianul sunt vădit părtinitoare, atitudinea unor autori din presa străină şi unele coincidenţe interesante ar putea conduce la concluzia că o urmă de adevăr există în teoria agenţilor sub acoperire. Întrebarea e dacă şi USL va dori/ va reuşi să-şi încropească o asemenea reţea.

Mai există publicaţii importante (mai ales online), dar la acest moment ar fi greu de zis dacă şi cum vor fi afectate de schimbările politice, de vreme ce nu par atât de dependente de grupuri de interese politice sau încearcă abordări editoriale mai echilibrate.

Televiziunile

Românul de rând e acuzat că stă toată ziua cu ochii în televizor, că e manipulat şi că se implică emoţional în politică la fel ca într-o telenovelă. Acest mit naţional îşi conţine partea lui de adevăr, însă puterea şi efectul televiziunilor sunt supraevaluate. Televiziunile noastre nu sunt capabile să stârnească valuri de simpatie sau antipatie politică. Ele pot, cel mult, să profite de valuri deja existente, să se caţere pe ele şi eventual să le amplifice. Este cazul Antenei 3, care a dat glas multor nemulţumiri, dar în niciun caz nu a stârnit ea însăşi vreo revoluţie.

După 9 decembrie, avem o situaţie interesantă, cu două televiziuni-partide parlamentare (Antena3 – PC şi OTV – PP-DD), doi patroni de televiziuni în parlament (Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă) şi mai mulţi parlamentari care au fost cândva oameni de presă (sau încă mai vor să fie, cum e cazul lui Sorin Roşca Stănescu). E o îmbinare parcă fără precedent în era post-comunistă între media şi politică.

De urmărit cât timp va mai reuşi Dan Diaconescu să efectueze lobotomia sistematică asupra propriului electorat. Antena 3 nu va intra brusc în declin sau în criză de subiecte, cum sperau unii, dar cu siguranţă că se va confrunta cu unele provocări. Lupta împotriva unui partid căzut (PDL) nu va mai stârni interes pentru mult timp, dar vor mai rămâne de înfierat „duşmanul suprem” Băsescu şi abaterile din cadrul coaliţiei de guvernământ, faptele care nu corespund cu interesele (mini)Partidului Conservator. Să nu subestimăm totuşi capacitatea presei cu acces la bani de a atragere audienţa. Vorbesc mai mult despre Antena 3 nu doar pentru că e lider de audienţă pe felia televiziunilor de ştiri, dar şi pentru că succesul i se trage mai mult de la talk-show-uri decât de la ştirile produse. Iar în domeniul talk-show-urilor se manifestă influenţele politice în toată splendoarea lor.

De la americani am învăţat şi apoi am constatat şi noi pe propria piele că partizanatele făţise atrag telespectatorii într-un număr mai mare decât politicile editoriale echilibrate. Aşadar, e de aşteptat ca radicalizarea să continue cu spor. Dacă vor avea resursele financiare necesare, chiar şi din postura de susţinători ai opoziţiei, cei de la B1 ar putea să o ducă bine. Actuala putere le va oferi cu siguranţă suficiente subiecte.

Cât despre TVR, încă nu am observat vreun indiciu că s-ar schimba vreun obicei. Ba chiar din contră, evaluarea angajaţilor ridică multe semne de întrebare. Găştile se mai schimbă între ele, interesele care stau stavilă în calea profesionalismului sunt prezervate.

Toate aceste consideraţii nu ţin foarte mult cont de viitoarea atitudine a puterii faţă de presă. Am putea crede că, după lovitura cu drepturile de autor şi includerea presei pe lipsa ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, prea multe rele nu se mai pot întâmpla. Şi totuşi, nu trebuie să ignorăm capacitatea politicienilor de a-şi da cu stângul în dreptul, de a considera presa un duşman şi de a se lăsa loviţi de aroganţă imediat ce pun mâna pe putere. Aş putea deja să dau câteva exemple de politicieni care abia veniţi la putere nu suportă niciun reproş şi atribuie toate criticile unor interese politice. Ne putem aminti şi perioada guvernării Năstase, când presa critică nu avea o viaţă tocmai uşoară. Apoi, avem precedentul Ungariei, care s-a confruntat cu un val de abuzuri la adresa presei, în ciuda contextului internaţional în care se află. Ar fi bine ca, în ciuda majorităţii zdrobitoare din parlament, USL să nu încerce să-şi asigure liniştea prin abuzuri. Personal, dincolo de această speranţă, am şi unele dubii. Nu de alta, dar experienţa din ultimii 23 de ani ne dovedeşte că politicienii au încercat sistematic să transforme „câinele de pază” în „câine de companie”.

2 responses on “Soarta presei în noul context politic

Leave a Reply