Şi dacă Adrian Năstase are dreptate?

adrian-nastaseSe întâmplă destul de des, pe stiripesurse.ro, să fim criticaţi sau chiar înjuraţi pentru că preluăm opiniile unor foşti deţinuţi, cum ar fi Adrian Năstase. De ce o facem? Pentru că, deşi nu pot fi consideraţi autorităţi morale, uneori se pot dovedi mai lucizi decât alţi actori ai opiniei publice. Acest fenomen aparent paradoxal poate fi observat şi în scandalul “scriitorilor” din puşcării.

Pe bună dreptate, formatorii de opinie, intelectualii şi românii în general sunt enervaţi de faptul că personaje precum Gigi Becali sau Mihai Stoica au ajuns autori de “lucrări ştiinţifice” în spatele gratiilor. Reacţiile tind să se transforme, însă, într-un soi de revoltă de gloată, o vântătoare de vrăjitoare, în loc să se urmărească firul logic şi legal pentru rezolvarea situaţiei. Mai îngrijorător este faptul că ministrul Justiţiei se lasă prins în tăvălugul populist şi propune măsuri discriminatorii: eliminarea posibilităţii reducererii pedepselor pentru autorii de lucrări ştiinţifice.

Acesta este contextul în care Adrian Năstase (personaj care nu mi-a stârnit simpatia cu alte ocazii) reuşeşte să meargă direct la cauză. Fostul premier scrie despre adevărata sursă a “fentării pedepselor”. După doi ani de la adoptarea legii privind executarea pedepselor (254/2013), Guvernul nu a fost în stare să elaboreze regulamentul de aplicare. “În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”, spune articolul 96 (f) din Legea 254/2013. În lipsa regulamentului care să prevadă clar ce anume se încadrează la categoria “lucrări ştiinţifice” şi care să stabilească mecanismele necesare evitării unor fraude (plagiat, cumpărarea de lucrări gata făcute), deţinuţii nu au făcut decât să exploateze incompetenţa legiuitorului.

De aici până la a elimina posibilitatea de reducere a pedepselor în baza muncii intelectuale este cale lungă. Ar fi amuzant dacă nu au ar fi pur şi simplu discriminatoriu, absurd şi revoltător. Incendiem casa pentru a scăpa de mucegai. Ministrul Justiţiei trebuie mai degrabă să întrebe Guvernul Ponta de ce a lăsat situaţia să treneze. (În acelaşi timp, CSM şi-a făcut treaba, în conformitate cu articolul 187 al legii 254/2013.) Dacă tot avem guvern de tehnocraţi şi nu unul de politruci dependenţi la orice pas de “like-urile” electoratului, ar fi normal să vedem mai puţin populism, mai puţină isterie şi mai multe soluţii logice şi pragmatice.

P.S.: Cât despre profesorii universitari care au girat lucrările ştiinţifice din puşcării, trebuie spus că acesta nu este un lucru de condamnat apriori. Desigur, trebuie verificată respectarea standardelor academice, dar statutul de deţinut nu poate lăsa pe nimeni fără dreptul de a avea preocupări ştiinţifice.

Leave a Reply