Chivu şi iarba

Nu, Chivu nu a fost depistat pozitiv cu marijuana. Ideea e alta. În timpul partidei România-Franţa de la Constanţa, comentatorii au făcut publică informaţia conform căreia căpitanul echipei naţionale ar fi alergic la… iarbă. :-) Să fie adevărat? Să fie doar o ştire inventată? Greu de crezut că aşa ceva ar fi posibil, dar nu se ştie niciodată… fum fără foc mai rar. 😉

Inteligenţă sclipitoare

Dacă e le dau un sfat gratuit celor care se plictisesc, cred că le-aş zice să nu “butoneze” telecomanda de pe un program pe altul. Nu de alta dar s-ar putea să dea peste emisiuni cu invitaţi a căror afirmaţii ajung să îţi pună la grea încercare logica.

Un exemplu elocvent este apariţia cântăreţei Lavinia (ex-Spicy) într-o emisiune pe canalul B1 TV. La întrebarea “Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?“, primele două lucruri menţionate au fost telefonul mobil şi laptop-ul. Şi când mă gândesc că într-o vreme cântăreţii erau numiţi artişti şi oameni de cultură…

Dragă Lavinia, recunosc că a trebuit să folosesc google-ul pentru a afla cine eşti şi că nu am idee dacă eşti sau nu talentată, dar sunt două lucruri (cel puţin) pe care ar trebui să le ştii. Primul ar fi acela că o insulă, fiind pustie, nu are cum să fie acoperită de o reţea de telefonie mobilă, deci telefonul mobil ar fi inutil. Al doilea lucru se deduce tot din caracterul de “pustie” al insulei, şi anume că nu ar exista nici reţea de energie electrică. Drept urmare laptop-ul nu ţi-ar fi de folos mai mult de două-trei ore cât ar ţine bateria.

Aşadar, pentru a evita vizionarea unor asemenea emisiuni, vă recomand să nu vă jucaţi cu telecomanda atunci când sunteţi plictisiţi şi numai. Mai bine citiţi o carte! 😉

P.S.: Îmi cer scuze pentru fotografia nu tocmai reuşită, a fost singura fotografie fără un caracter lasciv pe care am găsit-o… tot cu ajutorul google!

Gigi Becali şi-a închis blogul

Eram în tramvai azi-dimineaţă şi mă stresau două adolescente care îsi povesteau dramele sentimentale în auzul tuturor. Spre fericirea mea, mi-am adus aminte că am dat o grămadă de bani pe telefonul meu care măcar are radio. Din frecvenţă în frecvenţă, ocolind intenţionat Radio Zu, am prins o ştire difuzată de Radio Guerrilla. Ideea principală era aceea că Gigi Becali şi-a închis blogul de curând început. Recunosc, motivele şi sursa mi-au scăpat. Să fie oare adevărat? Cert e că se poate încă intra pe “frumuseţea” de blog. Sau “glob” cum zice Gigi. :-)

Re: Ce am învăţat la Webstock

“I-aş întreba pe urmîtorii în ce fel îşi implică ei comunitatea în construirea blogului sau în crearea direcţiei. Ce merge, ce nu merge?” Acesta este un fragment dintr-un articol postat pe blogul Voiculeştilor. Am avut onoarea ca printre acei “următorii” să fiu şi eu, drept pentru care am hotărât să răspund prin acest articol, pe lângă comentariul lung, alambicat, plin de incoerenţe şi scris în grabă pe care i l-am lăsat pe blog.

COMUNITÁTE, (2) comunităţi, s.f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinţe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune; totalitatea locuitorilor unei localităţi, ai unei ţări etc. – Comun + suf. -itate (după fr. communauté). Cf. lat. communitas,-atis, it.comunità. Sursa: DEX ’98

Ceea ce se vede mai sus este definiţia (sau definiţiile) comunităţii, cu toate sensurile ei. Pornind de la această definiţie mi-am împărţit răspunsul în două, câte o parte pentru fiecare definiţie.

În primul rând, referindu-mă la comunitatea bloggerilor (autori sau cititori), pot spune că am câteva obiceiuri cum ar fi: vizitez zilnic  un număr de bloguri pe care eu le consider de referinţă şi unde se întâmplă să las câte un comentariu; răspund la aproape toate comentariile la articolele mele; cer sfaturi bloggerilor mai experimentaţi; dau link-uri către articole interesante de pe alte bloguri; nu înjur, nu jignesc pe nimeni; promovez bunul-simţ, decenţa şi moralitatea în mediul virtual. Ăstea sunt lucrurile care ajută la construirea blogului, crearea unei direcţii originale şi de interes şi sporirea traficului. Ar mai fi de adăugat faptul că încerc să fiu atent la exprimare şi ortografie, chiar dacă din cauza oboselii şi a grabei se mai întâmplă să greşesc.

Lucrurile care nu merg şi pe care nu le accept (deşi uneori prind bine la români) sunt vulgaritatea, limbajul pornografic sau atitudinea de genul “eu sunt cel mai meseriaş blogger, voi sunteţi varză”.

În al doilea rând, legat de oamenii care mă înconjoară, prieteni, colegi de serviciu, timişoreni, români etc., urmăresc să îi implic cât mai mult în dezvoltarea şi stabilirea direcţiei de dezvoltare. Nu pot să zic că mi-am îndemnat toate cunoştinţele să intre pe blog şi să îşi dea cu părerea dar cel puţin din când în când le explic de ce am camera foto cu mine tot timpul sau ce fac în timpul liber.

Obiectivul meu este acela de a-i ajuta pe cititori să găsească pe blogul meu acele lucruri pe care le avem în comun, lucruri care îi interesează şi care le dau senzaţia de aparteneţă la comunitate. Cred că un impact major asupra unui cititor îl au doar lucrurile la care se poate raporta şi care îi afectează într-un fel viaţa. Acestea sunt lucrurile care îl fac să revină, dincolo de chestiile funny sau curiozităţi.

Mai sunt multe idei care pot fi aplicate în vederea implicării comunităţii în construirea unui blog, însă depinde foarte mult şi de scopul blogului, caracterul bloggerului şi oamenii care au o influenţă asupra lui şi pe care îi consideră exemple.

Cam atât deocamdată dragi Voiculeşti :-)

Lăcomia şi criza financiară

Dincolo de explicaţiile mai mult sau mai puţin logice şi matematice despre cauzele care au generat criza economică (americană şi nu numai), există şi preocupări de a descoperi acele cauze care ţin mai puţin de latura tehnică a evenimentelor. Mi-a plăcut remarca unei jurnaliste de la “Ziua” preluată de site-ul de ştiri 9AM. Aceasta menţiona lăcomia ca principală cauză a declinului. Fie că suntem de acord cu aceasă ideea, fie că o respingem, este din ce în ce tot mai evident că atâta timp cât lăcomia va rămâne cea care ne ghidează acţiunile, prosperitatea financiară va fi un lucru efemer.

Toată povestea asta cu tragedii bursiere şi colapsuri bancare este împletită cu relatări a milioane de oameni care îsi pierd economiile şi rămân fără locuri de muncă. Şi lumea întreagă se întreabă cum s-a ajuns aici…. Îmi vine în minte o remarcă a unui prieten: “Americanii cumpără lucruri de care nu au nevoie cu bani pe care nu îi au.”

O felicitare

Îmi plac felicitările pe care le cumpără soţia mea. Cea mai recentă era pentru prietena care i-a împrumutat rochia de mireasă. Adevărul e că se pricepe. Şi ca să nu tot vorbesc despre soţia mea şi voi să nu o cunoaşteţi, o să postez şi două poze cu noi, nu doar pe cele cu felicitarea. :-)

De prin blogosferă

Hux lansează o provocare celor care vor să îşi demonstreze talentul. Acum aveţi ocazia de a vi se publica articolele pe www.fiidestept.ro. Găsiţi mai multe informaţii la el pe blog. 😉

Pe blogul visurât am găsit un articol prin care autorul invită bloggerii să îl convingă să îi adauge la blogroll. Mi s-a părut o idee tare. :-)

Aproape că nu poţi să găseşti zilele ăstea un blog de pe la noi care să nu anunţe că Zmărăndescu va candida la Camera Deputaţilor. Nu puteam să fiu eu excepţia nu? Dau link către piticu pentru că blogul lui a fost primul pe care mi l-a găsit google-ul când am dat un search cu “Zmărăndescu” şi “deputat”.

I’ll be back!

Aş fi vrut să vă mai povestesc nişte aiureli auzite azi din greşeală în McDonald’s în Timişoara dar mor de somn. Tot la capitolul “aş fi vrut” trebuie să trec şi o listă de stiri interesante pe care le-am găsit prin ziare şi bloguri. Vă promit însă că mâine am să revin în forţă cu video-uri noi. Nu vă spun mai mult! 😛

P.S.: Am primit un mass pe YMess.

“Doi microbi:

-Azi mă simt groaznic.

– ???

– Sunt bolnav!

– Dar ce ai?

– Penicilina… ”

Tare bancul…. vechi dar tare! 😉 Pe mâine…

Aşteptaţi-mă şi pe mineeeeeee…

Offf ce mă enervează situaţia asta. Eu sunt toată ziua la muncă şi nu am timp nici să-mi verific mail-ul. În timpul ăsta bloggerii pe care îi citesc în mod regulat, scriu de mama focului pe blogurile lor. Zoso de exemplu publică o grămadă de articole în fiecare zi. Nu apuc nici să citesc tot ce mi se pare interesant prin blogosferă. Unde mai pui că îmi place şi să las comentarii la articole… În contextul ăsta realizez că am şi o grămadă de lucruri pe care aş vrea să le scriu pe blog la mine. Aş propune să se instituie ziua de 30 de ore dar mă tem că nu sunt (încă 😛 ) o persoană atât de influentă. Nu-mi rămâne decât să mă transform dintr-o persoană uneori lenesă, într-un adevărat maratonist. Fraţilor, aşteptaţi-mă şi pe mineeeeeeeeeeeee!!!

Aşa-i viaţa de artist, ziua vesel noaptea trist…

Nu ştiu ce fac majoritatea bloggerilor cât e ziua de lungă. Bănuiesc că nu toţi au succesul care să le permită să fie “bloggeri full time”. Ce pot însă să vă spun este felul în care mă ocup eu de acest blog. Mă trezesc la 7 dimineaţa, cu o oră şi jumătate înainte de a pleca la serviciu. De ce o oră şi jumătate? Pentru că îmi place să am timp să mănânc şi să-mi ordonez gândurile sub duş. În plus am şi un şef pasionat de punctualitate. Plec la serviciu cu eternul tramvai şi fac 20 de minute pe drum. De acolo decolez cu vreun Mitsubishi Pajero să bat borne topografice şi să măsor terenuri. Mă întorc pe la 15 la birou şi aştept să se facă ora 17 fără vreo preocupare clară. De la serviciu mă duc la universitate la cursurile masterale. Dacă am noroc ajung pe la ora 21 acasă, unde mă aşteaptă soţia mea preferată (şi singura). Pentru că ţin la căsnicia mea, vreau să petrec un timp cât mai bun cu ea. În fine… printre toate astea mai citesc câte un post pe blogurile ălea mai interesante şi îmi vărs conţinutul alambicat al creierului în blogul meu. Dacă din asta va rezulta un blog de calitate…? Rămâne de văzut. Între timp aş fi curios să ştiu cum reuşesc ceilalţi bloggeri să se ocupe de blogurile lor.

Completare la ultimul gând

Ideea precedentă nu e nicidecum sinonimă cu o teorie a relativismului. Chestiile relative îşi au rolul lor evident, dar dacă e să vorbim de poluri absolute şi adevăr absolut, eu sunt pentru 100%. Singura problemă ar fi că e mai greu de vorbit despre absolut în sfera noastră de preocupări. În fine… la ora asta am tendinţa să-mi dau cu părerea despre prea multe chestii (parcă folosesc prea des cuvântul ăsta). Pentru o tratare exhaustivă a subiectului (dacă se poate vorbi despre aşa ceva) vă dau bibliografia cu altă ocazie. :-)

Un gând de seară

Mi se pare că nu ne putem abţine în felul cum gândim. Ne place la nebunie să abuzăm de o gândire bipolară în orice domeniu. De la eterna împărţire a tuturor lucrurilor în bune şi rele, la subiectiva distincţie dintre corect şi eronat, dreptate şi nedreptate, stânga politică şi dreapta, Băsescu şi Tăriceanu, democraţi şi republicani, Mircea Badea şi Zoso, şi lista ar putea continua la nesfârşit. Ca o excepţie care întăreşte regula ar putea apărea şi o a treia categorie, pe ici pe colo, cea a indecişilor şi a scepticilor. Încă nu m-am lămurit dacă la noi la români este mai evidentă tendinţa asta sau este la fel peste tot.