Omul care suferea de marţi

Marţi e o boală asemănătoare cu luni. Da, e şi o zi, dar asta e mai puţin important în contextul actual. Boala e mai degrabă o formă cronică de luni. Totuşi, dat fiind faptul că are mijloace specifice de acţiune, a fost catalogată ca boală independentă de cumplita luni. Se manifestă prin atacuri de panică la gândul că luni e o boală incurabilă, mâncărimi după urechi şi stări de apatie, în special atunci când medicamentele se găsesc cu dificultate (sâmbătămicină şi duminicoxil).

Omul care suferea de marţi părea a nu avea nimic special la prima privire. Mereu pus pe şotii şi în acelaşi timp cu o privire blazată aşezată pe nas, reuşea să-şi mascheze destul de bine boala. După câteva episoade acute de luni, suferinţa lui a degenerat în marţi. Nici măcar medicii nu reuşeau să-şi explice de ce anume.

Ultima criză de luni îl umpluse de îngrijorare. Prelungirea suferinţei începea să semene cu simptomele iniţiale de marţi. Suferea de astenie, căldura venită brusc îi facea picioarele să transpire în bocanci, salariul tocmai îi fusese aproape letal retezat, dar toate astea nu ar fi contat dacă nu era blestemata asta de luni. Şi luni se transforma încet şi sigur în marţi…

Camuflat în spatele atitudinii lui care te făcea să te întrebi dacă e arogant, beat sau doar blazat, omul care suferea de marţi începu să se întrebe ce anume nu e în regulă cu lumea asta. De ce l-a lovit marţi fix în moalele capului şi imediat după luni? De ce alţii păreau să nu fie deloc sensibili la boala asta? Când întrebările existenţiale rupeau rând pe rând bucăţi din inima lui nevinovată, îşi aminti de o întâmplare petrecută la începutul secolului XX.  Când London Times a invitat o serie de scriitori să contribuie la paginile publicaţiei cu eseuri pe tema “Ce nu e în regulă cu lumea?”, scriitorul G.K. Chesterton a preferat în locul unui eseu, un răspuns scurt: “Eu“.

_________________________________________________________________________________

Orice asemănare cu realitatea mea sau a voastră, este pe cât de probabilă, pe atât de întâmplătoare!

10 responses on “Omul care suferea de marţi

  1. gala

    acum inteleg ce era cu insula pustie
    dupa ce-ai fost lovit de marti ai dorit sa pleci pe o ionsula pustie sau invers? :)
    mi-a placut patologia zilei :)
    astept continuarea
    eu una sufar de sambatita daca pot s-o numesc asa :)

    gala’s last blog post..Lifting la 120 de ani

  2. Florin Puşcaş Post author

    @gala Continuarea…hmmm… am cate o boala pentru fiecare zi. 😀 Chiar si voluptatea patologica a zilei de sambata ar merita mentionata. :-)
    Sau poate scrii tu despre asta…aici la mine! 😀

  3. Florin Puşcaş Post author

    @gala Ma sperii…oare si eu sufar de boala ta? Aceleasi simptome le am si eu. Tre sa-mi notez undeva si vineri seara te trezesti cu mine pe cap. 😛

  4. Florin Puşcaş Post author

    Am ajuns la concluzia ca urmam un făgaş demult creat. Bolile noastre nu seamana, sunt identice si incrustate in ADN-ul nostru post-postmodern.
    O doza de duminicoxil e recomandata in conditiile astea. 😀

Leave a Reply