Justiţia, între lege şi tocmeală: De ce protestează magistraţii şi ce riscă aceştia

“În spatele fiecărei dispute se află ignoranţa cuiva.” – Louis Brandeis, Curtea Supremă a SUA

Ordonanţa 7/2019, act normativ care a modificat a patra oară în ultimii doi ani cele trei legi ale justiţiei (303, 304 şi 317 din 2004), a generat un val de revoltă în rândul magistraţilor. După cum s-a anunţat deja, unii judecători şi procurori intenţionează să protesteze inclusiv prin întreruperea activităţii. Pentru cei care analizează din exterior situaţia sistemului judiciar, conţinutul OUG 7/2019 ar putea să nu pară atât de radical faţă de alte măsuri din ultimii doi ani. Totuşi, împotriva ordonanţei promovate de ministrul Toader s-au exprimat chiar şi unii dintre susţinătorii modificărilor legislative operate în Parlament. Este vorba despre “picătura care a umplut paharul”, sau magistraţii sunt mânaţi în luptă de altceva?

Toate modificările făcute până la OUG 7/2019, indiferent dacă a fost sau nu nevoie de ele, au fost făcute pe o filosofie: separarea carierelor, evitarea abuzurilor, repararea abuzurilor. Modificările operate prin OUG 7/2019 nu se încadrează, aparent, în niciuna dintre aceste direcţii. Schimbările, poate mai greu de analizat din exterior, sunt majore pentru statutul profesiei de magistrat. S-a abdicat de la orice principiu și nu există o explicație logică pentru felul în care s-a acţionat. Nu se ştie de ce au fost făcute modificările, nu se ştie de ce acum, nu se ştie la ce ajută.

Desigur, astfel de mutări se fac probabil și în alte domenii, însă statutul unei profesii nu poate fi modificat peste noapte fără să se dea naștere unui sentiment de insecuritate, de lipsă de predictibilitate. Publicul țintă al modificărilor este unul fidel stabilității. Astfel, orice modificare, chiar dacă ar fi bună, dacă este adoptată fără consultare, fără un anunţ clar, fără o dezbatere publică, va conduce la ideea că orice, oricând e posibil.

Dacă judecătorii pot să devină brusc şefi peste procurori, şi procurorii pot să ajungă peste judecători la un moment dat, când o putere politică suficient de determinată va dori acest lucru. Nimeni nu doreşte astfel de precedente. Din perspectiva celor aflaţi în interior, va fi o înfrângere majoră pentru statutul magistraților dacă rămân lucrurile așa cum au fost stabilite prin OUG 7/2019.

Sigur, în conflict sunt implicate şi personaje care par să urmărească alte scopuri, chiar politice, nu doar stabilitatea statutului profesiei. Spre exemplu, demersurile de blocare totală a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie par uneori veritabile manevre de obstrucţionare a anchetelor împotriva unor persoane care sunt bănuite că ar fi săvârşit infracţiuni. Însă, indiferent cine se luptă și care sunt intențiile, actualul conflict afectează în mod direct justițiabilii. Dacă prin modificările la coduri societatea era afectată la nivel de principiu, prin actualul conflict societatea e afectată la nivel de funcționare efectivă, prin blocarea activităţii în instanţe şi parchete.

“Cel tânăr ştie regulile, însă cel bătrân cunoaşte excepţiile.” – Oliver Wendell Holmes Jr., judecător asociat, Curtea Supremă a SUA

Protestele magistraţilor nu sunt un lucru “fără precedent”, aşa cum titra zilele trecute agenţia de presă Reuters. Precedente există atât la nivel international, cât şi în ţară. Întotdeauna s-a pus problema legalităţii demersurilor de blocare a activităţii, iar efectele şi reacţiile merită amintite.

Deşi există numeroase exemple recente, inclusiv în Europa (Spania, Polonia), de proteste în justiţie, una dintre cele mai importante acţiuni de acest fel a avut loc în urmă cu peste 100 de ani. În mai 1905, Curtea Supremă a Australiei a intrat în grevă. Judecătorii Curții au adoptat și au pus în aplicare o decizie colectivă care stipula că vor refuza să judece dacă nu vor fi îndeplinite anumite cerințe de către guvernul Commonwealth-ului. În final, judecătorii s-au impus în faţa puterii executive. Acest episod istoric puțin cunoscut a fost o chestiune de notorietate politică pentru contemporani, cu implicații profunde pentru dezvoltarea instituțională a Curții şi a justiţiei din mai multe ţări. Rememorarea sa – notează judecătorul Stephen Gageler în lucrarea “Când Curtea Supremă a intrat în grevă” – oferă baza pentru o explorare mai amplă a independenței judecătorești. Povestea rivalității profesionale și a animozității personale dintre Sir Samuel Griffith (primul președinte al Curții Supreme din Australia) și Sir Josiah Symon (Procurorul General, reprezentantul Guvernului) ilustrează faptul că independența judecătorească nu poate fi doar recunoscută, ci trebuie să implice o anumită măsură a independenței instituționale sau administrative a sistemului judiciar față de executiv.

Însă independența judiciară este inseparabilă de răspunderea judiciară și, în mod inevitabil, între cele două există o stare de tensiune. În cuvintele lui Shimon Shetreet , această tensiune “ar trebui reconciliată prin exercitarea înțelepciunii și a unei bune judecăți, astfel încât să se mențină echilibrul adecvat între aceste principii foarte importante”.

“Rolul unui judecător nu este să facă legea – este să aplice legea.” – Sonia Sotomayor, Curtea Supremă a SUA

Protestele magistraţilor nu sunt o chestiune de noutate nici în România. În septembrie 2016, mai multe instanţe din ţară au intrat în grevă, magistraţii cerând, printre altele, demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Instanţele au judecat doar urgențe in materie penală şi în materie civilă, restul cauzelor fiind amânate. Cauza revoltei era tot o ordonanţă de urgenţă a guvernului.

Judecătorul Bogdan Mateescu, actual membru CSM, era printre liderii protestului. “Am salutat în mod real măsura reparatorie adoptată de Guvern prin OUG 20/2016, prin care s-a urmărit îndreptarea discriminărilor salariale din sistemul public. Dar, pentru că de la raţiune la practică e cale lungă, ordonanţa a fost aplicată diferit de ordonatorii de credite din sistemul justiţiei. Doamna ministru al Justiţiei refuză frapant să dea curs dispoziţiilor legii. S-a ajuns aşadar ca, în condiţii de egalitate absolută, un procuror cu aceeaşi vechime şi grad ca mine să primească în plus 1900 lei faţă de mine. Dispreţul doamnei Prună faţă de judecători nu va rămâne nesancţionat. Deja sute de judecători semnează un protest public, prin care solicită aplicarea legii, urmând a se discuta radicalizarea lui la începutul lunii septembrie. Atitudinea doamnei ministru este condamnabilă şi va avea multiple consecinţe pe toate planurile. Sper ca de data aceasta să îşi asume responsabilitatea”, afirma președintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu.

La acel moment, ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, se solidariza cu protestul magistraţilor şi solicita demisia ministrului Prună.

Un alt caz de notorietate s-a înregistrat în 2009, când magistraţii au declanşat o acţiune de protest cu mai multe revendicări în domeniul drepturilor salariale.

Ministrul Justiției de la acel moment, Cătălin Predoiu, susţinea că greva este ilegală, iar întreruperea actului de judecată este o gravă eroare a magistraților. În acest sens, ministrul a transmis scrisori către președinții de instanţe și către Consiliul Superior al Magistraturii. CSM a cerut intervenția președintelui Traian Băsescu pentru rezolvarea situației.

În scandalul public din 2009 a intervenit şi Monica Macovei. Fostul ministru al Justiției afirma, la un eveniment al PDL, că atribuțiile extinse ale Consiliului Superior al Magistraturii din 2005 au condus la o independență totală a magistraților față de decizia politică, dar și față de justitiabili.

“Cred că e cazul să se intervină. Pentru mersul Justiției cineva trebuie să răspundă. Nu se poate ca un asemenea domeniu să rămână în afara deciziei politice, pentru că atunci nu se poate face nicio schimbare. Au avut puterea, am văzut cum au gestionat-o: ce au făcut cu puterea este o bătaie de joc față de justiție și față de noi ca justitiabili”, spunea Macovei.

“Independenţa nu înseamnă că decizi după bunul-plac.” – Stephen Breyer, Curtea Supremă a SUA

Legea intezice magistraţilor să facă grevă, însă judecătorul Cristi Danileţ susţine că demersul judecătorilor şi al procurorilor se încadrează în limitele legale.

“Suspendarea din partea noastră însă nu este grevă. Asta pentru că noi nu avem revendicări salariale sau în legătură cu munca, nu reproșăm ceva angajatorului – și astea caracterizează o grevă. Ci pretindem încetarea activității politice de afectare a independenței justiției și luarea de măsuri politice prin abrogarea unor legi. La aceasta ne obligă chiar statutul nostru prin art. 7 din Codul deontologic al magistraților. Acțiunea noastră nu intră, așadar, sub incidența legii dialogului social nr. 62/2011 care reglementează conflictele de muncă și interzice greva magistraților, militarilor, polițiștilor”, scrie Danileţ pe Facebook.

Suspendarea activităţii duce inevitabil la tergiversarea unor dosare şi procese. O asemenea decizie, nesusţinută de motive obiective, poate fi interpretată ca o încălcare a drepturilor de acces la justiţie şi la o durată rezonabilă a procedurilor. Asemenea gesturi au fost în trecut sancţionate de CSM.

În şedinţa din data de 13 iunie 2012, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva Constantinei Bușu – judecător în cadrul Judecătoriei şi a sancţionat-o pe aceasta cu reducerea salariului timp de trei luni.

În sarcina judecătorului au fost reţinute: depăşirea termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti, refuzul nejustificat de a participa la şedinţele de judecată, amânarea cauzelor prin invocarea unor motive inexistente, preschimbarea termenelor de judecată, precum şi amânarea cauzelor cu încălcarea dispoziţiilor legale privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Este doar unul dintre numeroasele cazuri de magistraţi sancţionaţi pentru că a refuzat nejustificat să îşi îndeplinească atribuţiile. De altfel, există cel puţin un caz în care chiar procurorii DNA au sesizat Inspecţia Judiciară împotriva unor judecători, pe motiv de tergiversare a unor procese, ceea ce a condus la încălcarea normelor de procedură şi la “încălcarea dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil” (sesizare DNA în dosarul lui Marian Oprişan).

“Cei care fac imposibilă revoluţia paşnică o fac pe cea violentă inevitabilă.” – John F. Kennedy

Leave a Reply