Dragoste cu năbădăi

Lăsaţi muzica să cânte şi citiţi! :-)

Ne-am cunoscut mai demult, într-o vreme în care căutarea unei identităţi proprii mă purta peste dealuri şi văi. Era frumoasă ca un vis. La început nici nu îndrăzneam să mă gândesc la ea într-un mod serios. A trecut mult timp până am început să sper că drumurile noastre se vor uni.

Relaţia noastră a început ca o aventură. Eram atât de entuziasmat! Adevărul e că nu ne-am fi descoperit reciproc fără ajutorul unor oameni. Dar asta nu scade cu nimic din valoarea sentimentelor noastre. S-ar putea spune că destinul ne-ar fi adus împreună oricum.

Au trecut anii şi eu încă ţin la ea ca la început. Am trecut şi prin greutăţi în relaţia noastră, mai ales din cauza mea. Nu i-am fost întotdeauna fidel. Spre ruşinea mea, am mai luat-o şi “pe alături”. Tentaţiile sunt mari şi tendinţa umană e de a alege căile uşoare şi atrăgătoare pe moment. De multe ori am plătit pentru greşelile mele, dar ea întotdeauna m-a iertat şi m-a primit înapoi.

Iubita mea nu e deloc banală. Întotdeauna a avut ceva deosebit. Nu e la fel ca şi cele pe care le găseşti la orice colţ de stradă, în reviste şi chiar pe net. E misterioasă şi fermecătoare. Întotdeauna poţi să descoperi ceva nou la ea. E adevărat că trebuie să te lupţi să o cucereşti la nesfârşit, dar efortul merită făcut! Comparând-o cu toate celelalte variante, atât de la îndemână, pot spune că abia atunci când trăieşti alături de ea simţi adevăratul farmec al vieţii.

Dar vă rog, nu fiţi trişti gândindu-vă că doar eu am o asemenea relaţie. Din fericire, cu toţii putem să trăim alături de EA. Sună imoral, dar nu e deloc aşa. Nici măcar nu voi fi gelos dacă voi fi nevoit să o împart cu voi. Poate doar puţin şi din când în când, dar o să îmi treacă repede. Până la urmă, fiecare are dreptul să iubescă şi să fie iubit. Iar atunci când iubita mea se numeşte ORIGINALITATE, nu văd de ce nu ar fi şi iubita voastră.

_______________________________________________________________________________

Cătălin m-a provocat să scriu despre originalitate. Să scrii despre originalitate într-un mod original, nu e o sarcină tocmai uşoară. Primul lucru care mi-a venit în minte gândindu-mă la originalitate, a fost această comparaţie cu o femeie. Cu o femeie capricioasă. Comparaţia dintre mine/noi şi un iubit aventurier a venit ca o continuare logică.

Cu speranţa că v-a plăcut şi că nu v-am speriat prea tare până să ajungeţi la deznodământ, vă încurajez să fiţi originali în tot ceea ce faceţi. Imitarea, copiatul, trăirea în umbra altora, nu fac decât să vă frâneze dezvoltarea. Spor!

Dacă v-a plăcut, votaţi articolul pe blogoree!

19 responses on “Dragoste cu năbădăi

  1. Florin Puşcaş Post author

    @Ana Pai zi ce anume ai vrea sa stii si ma dau singur in vileag. 😛
    Ar fi grav daca as fi trecut in relatia cu ea prin lucrurile experimentate in relatia cu originalitatea. 😆
    Bine ai venit pe aici doamna chesti…aaaa scuze… Ana! 😀

  2. frantzi

    Foarte original articolul tau despre “originalitate” :-) Mi-a placut, l-am si votat pe blogoree.
    Nu cred ca s-ar fi suparat sotia ta daca ar fi fost vorba despre ea, cu exceptia luatului “pe alaturi” si cu impartitul. Oricarei femei i-ar placea sa lase asa o impresie “originala”. :-)

  3. mihaela

    Super.. Florin felicitarii, mereu ma surprinzi :P.. dar despre pasiunea ta cea mare.. Geo…. cand scrii`??

  4. frantzi

    😆 Da? Trebuie sa ai cont? Eu am dat clik pe link si am crezut ca am votat. Iti dai seama cat ma pricep eu 😆

  5. Florin Puşcaş Post author

    @aprozarnet Dude… ce scurt si direct ai fost in post-ul ala! 😆 E bine daca te-ai mai temperat. 😉

    @frantzi E ok. Daca iti faci cont si ma votezi e si mai bine. 😛

    @Andi Ai dreptate intr-o oarecare masura. Totusi nu cred ca m-am ridicat in slavi chiar asa. 😀 Am recunoscut ca o iau si pe aratura. :-)
    Primesc si obiectii. 😛

Leave a Reply