Din inerţie

Poate nu ar trebui să mă simt vinovat pentru că mi-am ignorat blogul, însă aşa mă simt. Vinovat în primul rând faţă de mine însumi. Scrisul a devenit o dependenţă. A nu scrie e un fel de “uite-aşa nimic n-are gust când suntem despărţiţi” în variantă personalizată. Dar ce să fac?… Recunosc, starea de şomer mă consumă uneori într-atât încât nimic nu mai are o existenţă separată de gândul şomajului. Dar o să îmi revin eu, că doar n-am de ales. Între timp, v-aş putea împărtăşi un lucru care mi s-a reconfirmat azi. Anume că fanatismul şi fundamentalismul sunt greşite în orice domeniu. Până una-alta, să aveţi o săptămână frumoasă!

17 responses on “Din inerţie

  1. Marius Ola

    Da, dar pot fi o sursă de îmbogăţire, din păcate. Omul frustrat are tendinţe spre acest gen de manifestare. Asta, mai ales dacă nu e suficient de inteligent. Astfel, poate fi condus foarte uşor spre interesul unui speculant al temei în cauză sau de mai mulţi.

  2. Diana

    Ei, capul sus, trebuie sa apara pana la urma un job nou. Si eu zic ca la cat scrii poti spune ca ai deja un part-time job :) Te-ai gandit ca poate ar fi o idee sa-l transformi in ceva mai mult decat atat?

  3. volare

    O saptamana frumoasa si tie! Nu traversa realitatea in gand, deschide-te catre lume, doar cu oamenii din jurul tau poti gasi solutii! Suntem alaturi de tine si noi cei care, desi cat se poate de reali fiecare in locurile noastre, te salutam din virtual. Vei gasi un job, nu se poate sa nu fie nevoie undeva de cunostintele si de talentul tau.

    Da, fanatismul e un flagel care se intinde tot mai mult, peste tot vezi INTOLERANTA in diferite forme. Am ramas uimita sa aflu ca pana si in blanda si mult asezata Elvetie a fost ieri referendum pentru interzicerea minaretelor la ei in tara. De ce cred eu, ca in cazul asa-ziselor “razboaie religioase” premisele sunt intotdeauna false. Oare la mijloc nu e tot intoleranta europenilor fata de un alt stil de viata, fata de ceva diferit si de neinteles, in fond intoleranta fata de intoleranta islamistilor? E foarte greu de spus…

  4. Viorica

    Ai dreptate in ce priveste fanatismul (fundamentalismul e o forma de fanatism) in orice domeniu.
    Ce pot sa-ti spun ince priveste jobul altceva decat ca mi se strange inima la gandul ca tu si alte persoane tinere cu blog cautati o slujba,mai ales ca si ginerele meu,aflat actualmente in Irlanda, e in aceeasi situatie?
    Ca sper din tot sufletul sa se indrepte situatia (desi…daca pana si Dubaiul da semne de criza…, dar nu ma mir, avand in vedere proiectele lor faraonice)

  5. Florin Puşcaş Post author

    @Marius Parerea mea e ca fanatismul poate fi explicat numai printr-o lipsa a inteligentei sau printr-un interes (de natura financiara sau de alta natura).

    @Gabi Solutiile pot aparea de oriunde, insa e si greu sa nu te inchizi. Acum, de exemplu, am asa un fel de paralizie a scrisului. Parca nu ma pot apuca sa scriu, desi idei am…

    @Diana Ar putea fi considerat un job part-time. Doar ca ii lipseste un aspect esential: nu ma plateste nimeni. M-am gandit sa transform scrisul de placere in ceva mai mult. Chiar mi-ar placea sa lucrez in presa. Insa trebuie sa ma si angajeze cineva…

    @volare Multumesc pentru incurajari! :) Situatia e cam deprimanta…
    Nu stiam de faza cu minaretele. Sunt chiar mirat ca asa ceva s-a intamplat in Europa. Si mai ales in Elvetia. Din pacate, in incercarea de a inlatura intoleranta, oamenii devin la randul lor intoleranti. Asa se intampla si cu alte… pacate, ca sa zic asa… :)

    @Viorica Criza asta a lovit peste tot. La noi, evident, lucrurile se simt aplificat. Sper sa iti gaseasca si ginerele job…

    @Maria De ce nu poti? :-)

    @flavius Multumesc. Sper sa treaca repede si cu bine. :-)
    numai bine!

  6. Diana

    @volare si Florin Elvetia din pacate nu e deloc “blanda si mult asezata” Elvetie. E doar foarte prospera si “noi facem doar cum vrem noi” Elvetie. Din ce am auzit de altfel discriminarile in Elvetia sunt mult mai frecvente decat in multe alte state europene pentru ca multe legi sunt stabilite la nivel local, de o comunitate restransa care din pacate, de cele mai multe ori, nu are deloc un orizont larg si tot ce se straduie e sa “mentina lucrurile asa cum sunt”. De ex. dreptul femeilor de a vota a fost introdus in ultimul canton din Elvetia abia in 1990! Asta considerand ca restul Elvetiei (mare parte) a dat femeilor drept de vot in 1971 (http://history-switzerland.geschichte-schweiz.ch/chronology-womens-right-vote-switzerland.html)… Nu mai zic de tipul de campanii electorale din ultima vreme, antiemigranti, de modul de a (nu) acorda cetatenia bazat practic doar pe ce cred vecinii despre tine samd.

  7. volare

    @ Diana, multumesc pentru link si pentru informatii. Sunt foarte interesante insa eu vorbeam despre niste clisee, despre perceptia Elvetiei in istorie si in lume, o tara neutra inca din Evul Mediu,din perioada razboaielor religioase, cu imaginea idilica pe care o ofera in ghidurile turistice. Hai sa nu ii judecam nici pe ei atat de mult, sunt intr-adevar foarte conservatori in mentalitate, insa pana acum s-a cam dovedit ca au avut dreptate sa fie asa. Am vorbit de curand cu cineva de acolo, problema lor si nu numai a lor (si in Franta a fost un astfel de scandal numai ca elvetienii nu prea stau mult la discutii, ei trec la fapte, in speta referendum)este intoleranta islamicilor, peste tot, in sistemul public ei vor regim separat, vor sa-si impuna insemnele, sa-si educe copiii dupa normele lor, piscine separate pentru baieti si fete…etc. Or, nu mergi in tara cuiva sa tolerezi stilul lor de viata si sa le impui ceea ce crezi tu ca e bine. In general toleranta inseamna o confruntare de forte, cei puternici tolereaza, cei slabi suporta 😉

    Hai sa ne imaginam si noi ca nu peste mult timp ne vom confrunta cu o afluenta de imigranti din Orient, care vor sa lase peste tot urmele existentei lor (daca ar fi doar spitrituala ar fi bine, insa neplacerile sunt mult mai multe)!

  8. volare

    De asta m-am intrebat, in prima parte a discutiei, daca int-adevar minaretele sunt cele care ii deranjeaza pe elvetieni. Ele reprezinta tot niste lacasuri de spirit, care aduc pacea celor care intra acolo, sunt interesante ca arhitectura, in fond nu ar trebui sa aduca in peisaj decat o nota de exotism. Am vazut si pagode in Bruxelles, in place de la Concorde este un obelisc egiptean…Nu vad de ce tocmai de aici a pornit un astfel de scandal…

  9. Mica

    Se pare ca starea ta se transmite.Eu din mare cititoare de bloguri nu am citit nimic de 3 zile.
    Lasa sa treaca sarbatorile in liniste si apoi de la anul,mergi inainte cu incredere sigur o sa reusesti!
    Hai sa-l citez si pe Mark Twain:
    “Tot ce ai nevoie in viata este ignoranta si incredere,astfel succesul este garantat”
    Stiu,nu e cazul tau cu”ignoranta”dar trebuie sa mai si zambim un pic!

  10. Florin Puşcaş Post author

    @Ciolitto Nu mai stau pe ganduri, insa s-ar putea sa fie de la campanie. 😛 Tocmai pentru ca nu mai stau pe ganduri si mi-am exprimat optiunea, am fost scos din blogroll de cateva persoane.

    @Mica Nu am vrut sa dau si altora din starea mea. 😀 De fapt cred ca ma pun zilele astea si scriu mai cu spor. Buna vorba lui Marl Twain, insa eu nu cred ca am beneficiat decat intr-o mica masura de binecuvantatea ignorantei. :-)

  11. camytzi

    Stii ce-mi place mie la tine? Ca esti unul dintre cei care astern pe hartie ce simt si cum simt, fara ascunzisuri sau temeri, ceea ce automat duce la integrarea blogului tau in fiinta ta. De aici si senzatiile traite in legatura cu bloguletul :) I like that :)

Leave a Reply