De ce îl promovează ‘unul Puşcaş’ pe Adrian Năstase

romania curataDupă ce am contrazis-o în cazul familiei Bodnariu şi a propagandei ruse – într-un limbaj mai dur, dar cu argumente, nu cu atacuri la persoană – pe Alina Mungiu-Pippidi, editorialista “României curate” răspunde în acelaşi stil practicat în ultimele articole pe care le-a semnat: cu afirmaţii pretins axiomatice, atacuri la persoană şi o remarcabilă absenţă a argumentelor.

“Ce difuzează firma de PR a lui Dan Andronic și compania, EvZ și Știri pe surse (patronii între timp în arest și cercetați de DNA, dar cu banii clienților luați și comenzile făcute la zi nu se oprește afacerea din atâta lucru)? Pe lângă apărarea constantă și promovarea lui Adrian Năstase și a altor scriitori din pușcării semnată de unul Pușcaș, afli de paradisul violatorilor care a ajuns Germania”, scrie Alina Mungiu-Pippidi în cel mai recent editorial.

Doamna Mungiu-Pippidi reuşeşte să emită afirmaţii false pe bandă rulantă. În primul rând, asocierea dintre Evenimentul zilei şi stiripesurse.ro este doar în imaginaţia ei. Dacă nu mă interesează şi nu mă pronunţ pe tema patronatului EVZ, stiripesurse.ro de bună seamă că nu are patroni în arest sau cercetaţi de DNA.

În al doilea rând, stiripesurse.ro nu ia apărarea nimănui, cu atât mai puţin unor puşcăriaşi. Eu nici atât. Dacă scriem despre asemenea oameni este pentru că ţinem la diversitate şi, uneori, pot exprima şi păreri pertinente în domeniile lor de competenţă. A fost şi cazul lui Adrian Năstase, prima persoană care a explicat că întregul scandal al “scriitorilor” din puşcării izvorăşte din decizia inexplicabilă a Guvernului de a nu adopta în termenul stabilit regulamentul de aplicare a legii 254/2013. Am scris pe 14 ianuarie că Adrian Năstase ar putea avea dreptate, iar pe 21 ianuarie Inspecţia Judiciară indica exact aceeaşi problemă.

ij

Cam aşa am ajuns, în mintea doamnei Mungiu-Pippidi, “unul Puşcaş” care îl promovează pe Adrian Năstase şi ia apărarea puşcăriaşilor. Presupun totuşi că mă pot considera fericit. Eu, personaj puţin important, am scăpat uşor. Alţii, cum ar fi Ioan Brie şi Emanuel Conţac, cadre universitare, au fost catalogaţi de celebra doamnă Pippidi drept nulităţi academice, oameni conectaţi la servicii, după un răspuns decent şi argumentat în cazul Bodnariu.

One response on “De ce îl promovează ‘unul Puşcaş’ pe Adrian Năstase

Leave a Reply