Crimele din Blogosfereşti – episodul 3

Celor nefamiliarizaţi cu serialul, întrerupt o perioadă îndelungată din diverse motive, vă recomad să citiţi şi “Crimele din Blogosfereşti – episod pilot“, “Crimele din Blogosfereşti – episodul 1” (Şoapte în cafenea) şi “Crimele din blogosfereşti – episodul 2” (Ori la bal ori la spital).

Popa prostu’

Aşa cum era de aşteptat, agitaţia din jurul alegerilor s-a făcut resimţită şi în oraşul nostru, Blogosfereşti. Dacă Zamolxis şi Alphadog, cărora li s-a alăturat şi reinventatul Cătălin, îşi petreceau dimineţile tot în PageRank Caffe, contrazicându-se pe teme politice şi bârfindu-şi vecinii, cartierul Timişoara era zguduit de fanatismul unor indivizi cel puţin dubioşi. Unul dintre ei, un popă rău de gură, cunoscut ca un scriitor ratat, îşi petrecea zilele urlând lozinci partizane sau defămătoare, după caz. Abnegaţia de care dădea dovadă, absurdă în ochii oricărui cetăţean respectabil al Blogosfereştiului, i-a atras porecla de Popa prostu’. Dar să vedem cum s-a ajuns aici.

Într-o dimineaţă, aparent ca oricare alta, Popa prostu’ plecă de acasă mai devreme decât îi era obiceiul, hotărât să ajungă în parcul de la Universitate.

– Astăzi George stă în parc şi priveşte studentele – îşi zise în gând. Popa suferea de o schizofrenie severă şi se credea de fiecare dată altcineva. Îşi însuşise nume precum Ioan, Ivan, George. Ba chiar se întâmpla uneori să se creadă femeie şi să-şi zică Ana sau Gabriela.

În parcul de la Universitate fu surprins de doi poliţişti comunitari care, constatând gesturile fără echivoc ale bărbosului, îl poftiră la secţie pe motiv că ar fi săvârşit acte obscene în public. Pe drum, considerând de cuviinţă să se adreseze distinşilor însoţitori cu apelativele “derbedei” şi “sifilitici”, încasă cu generozitate câţiva pumni la ficat. Odată ajuns la secţia de poliţie, Popa prostu’ trebui să aştepte într-o cameră mai bine de două ore, până la sosirea inspectorului responsabil cu interogarea suspeţilor.

– Aşa deci!… Numitul Ioan U., vârsta… aşa, înălţimea de un metru şi optzeci şi… aşa, domiciliul aici în Timişoara pe strada… aşa, preot, ai scris şi vreo două cărţi pe care nu le-a cumpărat nimeni, bolnav de… aşa, fost colaborator cu securitatea pe vremea împuşcatului, surprins în timp ce comitea fapte obscene în public, în parcul de la Universitate, urmărind studentele în drum spre cursuri. Mda… se pare că avem suficiente informaţii despre dumneata. Ai ceva de zis?

– Băi derbedeule, băi nebotezatule, eu nu sunt Ioan U. Eu sunt George Onan. Nu ştiu ce treabă aveţi voi cu mine, dar o să depun o plângere. – se reprezi Popa prostu’ imediat ce i se permise să vorbească.

– Da, da, partea cu Onan am înţeles-o. De asta eşti aici. Da’ ia zi, ce-ţi veni să faci d’astea în parc? Tocmai aici, în Blogosfereşti, unde găseşti tot ce vrei la o distanţă de câteva click-uri?

Discuţia continua în acest fel încă două ore, timp în care Popa prostu’ începu să-şi recunoască faptele, iar inspectorul adoptă un ton condescendent, datorat evidentei dereglări psihice a inculpatului. Nu este nici locul nici timpul pentru a intra în detaliile discuţiei. Cert este că, după cele două ore, acuzatul acceptă, în schimbul libertăţii, să devină activist de partid şi să facă tot ce îi va sta în putinţă pentru a discredita un candidat la preşedinţie. În funcţie de randament şi de devotamentul arătat, i s-au promis chiar şi sume de bani. Măcar pentru câteva pachete de ţigări.

Pe scurt, aceasta este relatarea nefericitului eveniment care îl transformă pe bietul popă dintr-un scriitor ratat într-un activist de partid. Aventurile lui Popa prostu’ ar putea fi subiect de roman. Felul în care schimbă identităţile şi militează împotriva himerei fascismului din propria minte, fanatismul lui care s-a întins în întregul Blogosfereşti şi zbaterea continua de a fi pe placul celor care îl plătesc, vor fi cu siguraţă povestite cu altă ocazie. Cert este că noi, cei care frecventăm PageRank Caffe, ne prefacem că nu îi observăm schizofrenia şi îi dăm satisfacţia de a se crede un mare manipulator al Blogosfereştenilor. Alţii, printre care şi Gabi M., ne ascultă cum povestim despre Popică al nostru şi ne îndeamnă zâmbind: “Ignoraţi-l fraţilor! Personajul e amuzant până la un punct. Pe urmă nu mai stârneşte altceva în afară de milă.”

19 responses on “Crimele din Blogosfereşti – episodul 3

  1. Florin Puşcaş Post author

    E amuzant, e amuzant! 😆 In masura in care si Nikita, Roxy Manelista si Fernando de la Caransebes sunt amuzanti. Razi ce razi si pe urma te intrebi: “Bai, astia chiar sunt reali?”

  2. Florin Puşcaş Post author

    @Gabi Eu?!?!? Nope. Onan e ala…

    @Catalin Ar fi fost pacat sa las situatia neexploatata. Mai ales acum, cand stau mult in casa si inspiratia nu ma viziteaza din senin. 😀

  3. Florin Puşcaş Post author

    Pai eu chiar sunt diplomat. 😀 Doar ca asta nu inseamna ca deviatiile comportamentale nu trebuie taxate. Si nu e vorba doar de lucrurile pe care le-am povestit intr-un post anterior. Tipul a sarit calul rau de tot.
    Dar pana la urma, ceea ce se poate citi aici e doar o tentativa de cvasi-literatura. Se bazeaza pe fapte reale, insa doar atat… 😀

  4. alphadog

    Eu nu cunosc aproape nimic despre trecutul părintelui. Ceea ce ai scris tu aici despre trecutul său e cumva adevărat sau doar o invenţie? Cunosc doar episodul vostru “electoral”, despre care ai scris în urmă cu cîteva zile. Dacă e vorba doar despre treaba asta, cred că ai exagerat. Chiar foarte mult!

  5. Florin Puşcaş Post author

    Dar cine a zis ca am scris despre o persoana reala? :) Nu am dat niciun nume intreg. In afara de episodul pe care il cunosti, au mai fost si altele. Nu am intentionat sa ma razbun, desi poate am fost cam dur cu aluziile. Doar am luat in zeflemea un comportament deviant. Nici macar link nu am pus catre personajul principal. So… as far as i’m concerned, personajul e unul imaginar.

  6. Florin Puşcaş Post author

    @alphadog Nu puteam sa mentionez o persoana reala pentru asa s-ar fi chemat calomnie. Asa fiecare intelege ce vrea… 😀

    @zamolxis E un personaj inventat caruia i s-au atribuit niste caracteristici intalnite si la persoane reale. O tehnica veche, cel putin de pe vremea lui Caragiale. 😆 Ok, eu nu am pus-o in practica asa de bine, dar se putea si mai rau. 😛

Leave a Reply