Category Archives: Opinii

Părerea mea!

Nunta lui Borcea: Câţi bani trebuie să dai pentru ca biserica să-ţi aprobe curvăsăria?

De-a dreptul fascinant câte se pot dezbate pornind de la o nuntă care nu ne afectează absolut deloc viaţa. De pildă, aşa implicat cum mă găsesc în acest mecanism de îndobitocire colectivă cunoscut sub denumirea de “presă”, aş fi tentat să dezbat comparativ prostia celor interesaţi de “nunta anului în fotbal” şi ticăloşia celor care fac dintr-un asemenea eveniment “ştirea zilei”. Dar las discuţia asta pe altă dată, convins că ocazii o să fie chiar prea multe.

M-a încercat o oarecare jenă încă din momentul în care mi-a trecut prin minte să scriu aceste rânduri. În mod normal, total neinteresat de mondenităţi ieftine, aş fi ignorat “ştirea zilei”. Şi totuşi, desfăşurarea evenimentului – urmărit involuntar în titlurile publicaţiilor online – a reuşit să-mi strecoare dilema exprimată în titlu. Continue reading

Cum am ajuns să plătesc pentru o operaţie de schimbare de sex

Simplu: m-a obligat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De altfel, şi tu, stimate cititor, ai plătit pentru o asemenea operaţie dacă eşti contribuabil onest şi nu vreun evazionist de rând. Partea bună e că nu am fost noi pe masa de operaţie, ci o altă româncă/un alt român nemulţumit/ă de înzestrările iniţiale. Continue reading

Şapte motive pentru care nu-mi place FC Barcelona

anti barcelona

În general, preferinţele se stabilesc printr-un soi de proces raţionalo-sentimental. Proporţia ingredientelor variază de la persoană la persoană, de la preferinţă la preferinţă.

Găsindu-mă oarecum ofticat de victoria Barcelonei în finala Ligii Campionilor, voi încerca să explic, pentru mine şi pentru cine o mai vrea să citească, de unde vine aversiunea mea împotriva unei echipe de fotbal. S-ar putea ca demersul de căutare a raţiunii în comportamentul unui microbist să fie unul împotriva evidenţelor, dar o fac totuşi pentru stima mea de sine.

La o primă evaluare, am găsit câteva motive. Accept cu recunoştinţă şi alte argumente numai bune de pus la temelia acestui sentiment de antipatie, nu tocmai fără prihană de altfel. Continue reading

Au dezbaterile de pe facebook un rol educativ?

educatia pe facebook

Titlul postării de faţă mi-a fost sugerat de Vasile Daniel Ionuţ, unul dintre amicii mei de pe facebook, după ce a urmărit o dezbatere (ceartă?) la un status postat de mine. Discuţia s-a întins de la caracteristicile cultelor protestante şi neoprotestante, la simpatii politice şi convingerile religioase ale celor 43 de preşedinţi americani. Cum s-a ajuns acolo? Mai bine să nu mergem în direcţia asta… Continue reading

Diferenţa dintre “na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie” şi “tiki-taka”

În sfârşit am reuşit să scriu primul articol pe platforma SportVox. Dacă sunteţi interesaţi de un subiect din lumea fotbalului, vă invit să parcurgeţi textul de mai jos şi continuarea de la sursă.

Folosită în exces şi plasată în contexte total nepotrivite, expresia “tiki-taka” nu numai că suferă o ambiguizare treptată, ci riscă şi să devină una dintre cele mai enervante ziceri întâlnite în cotidienele noastre de sport. Continue reading

Titlu anost pentru o leapșă interesantă

leul cititor

Cine a zis că roata e rotundă și se învârte a cam avut dreptate. Pe la începuturile mele blogosferice obișnuiam să îi judec foarte aspru pe bloggerii care își lasă în paragină pasiunea virtuală. Nu a trecut mult timp și iată-mă ținând doar de frumusețe bunătate de blog, căruia îi mai și plătesc hostul. Dar, vorba unui înțelept al lumii virtuale, pentru orice eventualitate, e bine să ai un loc în care să te desfășori. Blogul e al tău și, în principiu, nu te dă nimeni afară din el. Nici măcar în momentele în care ții o lună un titlu greșit și nimeni nu se îndură să-ți atragă atenția. 😀

La fel ca în alte ocazii, mă salvez tot cu o leapșă. Am cerșit-o și am primit-o de la Tomata. Se întâmpla în urmă cu aproape trei luni, iar eu, ca robul netrebnic grăbit să-și îngroape bănuțul de teama hoților, am pus leapșa la păstrare. Lenea e cucoană mare și mai departe cred că ar fi cazul să termin cu avalanșa de clișee și să mă apuc de întrebări și răspunsuri. Continue reading

Cum am devenit jurnalist

Simplu, m-am angajat la un ziar. :) În realitate nu a fost atât de simplu. Mi-am făcut un blog în septembrie 2008 şi i-am zis ideipertinente.wordpress.com. După o lună, timp în care am prins gustul “jurnalului” online, am trecut pe domeniu propriu, dar am păstrat deviza. Aşa s-a născut florinpuscas.ro, “Idei pertinente într-o lume impertinentă – un blog pentru oameni civilizaţi“. Citind acum textele pe care le scriam în urmă cu mai puţin de doi ani, mă încearcă o uşoară senzaţie de ruşine. Formulările logice şi corectitudinea gramatică nu  mi-au fost alături de la început. Subiectele abordate erau şi ele, probabil, destul de puerile.

Totuşi, au existat câţiva oameni care mă citeau. Unii mai şi comentau. Culmea, de bine. Aşa că am mers mai departe crezându-mă blogger talentat şi visându-mă profesionist. Am cunoscut mulţi oameni prin blogul ăsta. Majoritatea oameni faini.  Doar că, obsesia bloggerului, traficul rareori se încăpăţâna să depăşească 1000 de vizitatori pe săptămână, deşi eu scriam zilnic.

Când am împlinit un an de blogăreală, începusem să cred că nu voi ajunge nicăieri cu scrisul, aşa că nu am mai pierdut nopţile în încercarea de a-mi forţa inspiraţia să producă un text pe zi. Atunci a venit oportunitatea numită VoxPublica. Probabil nu simţi cu adevărat ce înseamnă scrisul pe internet până nu ai articole cu mii de citiri. Dar nici critica nu o simţi până nu ai sute de comentarii cu înjurături. :) Am scris mai rău sau mai bine şi am învăţat multe de când scriu “pentru mogul”.

Acum, la nouă luni de când mă gândeam să mă las de scris (timp în care, aşa cum ştiu cei care m-au mai citit, nu am avut un job), am ajuns să trăiesc din scris. Lucrez la cotidialul regional Ziua de Vest, scriu pe platformele VoxPublica şi SportVox şi pot să spun că există şi joburi pe care le prestezi de plăcere. “Asta-i pohta ce-am pohtit”, vorba cui a brevetat-o.  Nu pot decât, aşa ca un om credincios cum mă găsesc,  să-i mulţumesc lui Dumnezeu. E reconfortant să vezi că lucrurile se leagă, că, privind în urmă, tot ceea ce s-a întâmplat are sens.

Eu sunt un blogger mulţumit, un jurnalist entuziast, un soţ iubit şi un tată fericit. Voi ce mai faceţi? :)

 

Scurt mesaj de la Bubu Mic

Bună să vă fie inima dragi cititori ai blogului lui tati. Sunt eu, Matei a.k.a. Bubu Mic. Acum sunt niţel grăbit, dar am vrut să vă spun şi vouă că, după o aşteptare îndelungată, am hotărât să părăsesc cuibul meu din burtică, unul foarte confortabil de altfel. Zis şi făcut, s-a întâmplat vineri, 21 mai, la ora 14. Nu a fost o experienţă foarte plăcută, nici pentru mine nici pentru mami, dar am auzit că o să-mi placă ce o să mai văd pe aici. Sper! Până apuc să vă povestesc mai multe (pentru că acum sunt cam ocupat), vă las o poză cu mine la 24 de ore după naştere. Adică după ieşirea mea la lumină, ca să mă înţelegi, deşi probabil ştiţi ce e aia naştere. V-am pupat! Pa paaaaa!

Bubu Mic

Jurnal de bebe – scâncetul #6

Bine v-am regăsit dragi cititori ai blogului lui tati! Sunt tot eu, Bubu Mic. Ce mai faceţi voi? Bine, sănătoşi? Vă era dor de mine? Mie îmi era dor de voi. Tati mă lasă tare rar să scriu pe blog. Ştiu că e treabă serioasă, mai ales că mă adresez unor cititori care mi-ar putea fi părinţi, dar acum sunt şi eu mare. Nu mai sunt doar cât un bob de fasole, ci am 32 de centimetri şi 750 de grame.  Îmi puteţi spune Matei deja. Continue reading

Jurnal de bebe – scâncetul #5

Dragă jurnalule, te salut din nou după mult timp. Ştiu că te-am cam ignorat în ultimul timp dar sper că nu te-ai supărat pe mine. Sper că nici voi, dragi cititori, nu v-aţi supărat. V-a fost dor de mine? Mie mi-a fost dor de voi! Acum am 18 săptămâni. Aproape 19. Când am scris prima dată în jurnal aveam 9 săptămâni şi 1,09 centimetri. Acum numai tibia mea are dublu. Tibia e ceva la picioruş, dacă nu ştiaţi. M-am făcut mare şi ştiu o grămadă de chestii. Dorm aproape toată ziua, iar atunci când nu dorm dansez şi dau şuturi. E tare distractiv! Mai ales că acum aud, iar mami şi tati vorbesc cu mine şi îmi pun muzică. Credeţi-mă, viaţa de bebe, în burtică, e tare bună. Ar trebui să încercaţi şi voi din când în când. Dar tati îmi şopteşte că nu se poate. Păcat, v-ar fi plăcut! Continue reading

Jurnal de bebe – scâncetul #4

Bună ziua din nou dragă jurnalule şi dragi cititori! Sunt tot eu, Bubu Mic. M-am întors să vă mai ţin de vorbă un pic. M-am gândit că sunteţi cam indiscreţi pentru că îmi citiţi jurnalul, dar pe urmă tati mi-a explicat că nici jurnalele nu mai sunt ce erau pe vremea când el era un Bubu Mic. Mie îmi pare bine până la urmă. Câţi bebeluşi au mai avut ocazia să ţină un jurnal? Şi mai ales un jurnal pe care să îl citească atâţia oameni! Uite, de exemplu, săptămâna asta, o doamnă Laura care lucrează la o televiziune mi-a zis că e impresionată de mine. Am fost tare bucuros. Tati şi mai şi!

Am fost joi seara din nou la nenea ăla care îmi face poze. Abia am aşteptat! Mami cu tati au avut emoţii. Doar că tati nu a recunoscut decât după. Probabil ca să nu aibă mami emoţii şi mai mari. Nenea ăla a zis că sunt sănătos. Mi-a fotografiat degetele de la picioare, mi-a măsurat capul şi picioarele şi s-a uitat cum îmi bate inimioara. Bineînţeles că sunt sănătos! Păi ce, aş putea să scriu pe blog dacă nu aş fi sănătos? Şi a mai zis că s-ar putea să fiu băieţel, că se vede ceva între picioruşele mele. Nu ştiu ce a fost în capul lor de au vorbit aşa de faţă cu mine.

Acum sunt aproape 13 săptămâni de când stau aici în burtică la mami. Data viitoare, nenea cred că o să facă şi un film cu mine, nu numai poze. Am avut şi eu un pic de emoţii. M-am întors cu spatele când mi-a făcut poză şi am încercat să nu mă mişc. Am auzit că aşa se stă la poză. Dar nu e simplu, pentru că mie îmi tot vine să dau din picioare. Oricum, îmi place să fiu în centrul atenţiei. Nu sună aşa bine, ştiu. Dar la vârsta mea îmi permit. Când o să cresc mare nu o să mai pot fi aşa în centrul atenţiei. Poate o să am şi eu un Bubu Mic şi atunci el o să fie în centrul atenţiei.

În rest viaţa merge înainte. Toate organele mi s-au format, aşa că, de acum înainte, nu-mi rămâne decât să cresc. Mami şi tati sunt bine, sănătoşi. Mami a avut otită dar i-a trecut. S-a temut că o să trebuiască să ia nişte medicamente care mie nu îmi plac. Oare de unde ştiu ei ce îmi place mie şi ce nu? Dar nu a mai trebuit să le ia. Într-o noapte a durut-o aşa de tare urechea că tati a chemat ambulanţa. Am aşteptat vreo două ore până a venit şi i-a făcut o injecţie. Nu ştiu prea bine ce înseamnă înjecţie, însă după reacţia lui tati cred că e ceva rău. Acum mami e bine şi sănătoasă. Cam obosită dar nu îi mai e greaţă aşa de des.

Tati e bine şi el. Cam deprimat câteodată pentru că e tot şomer. Dar mami îl încurajează şi îi zice numai lucruri frumoase. E tare norocos că o are pe mami! Ei se iubesc mult şi mă iubesc şi pe mine. Tati m-a şi visat într-o noapte. Trecuseră vreo câteva luni de când mă născusem în vis şi el mă ţinea în braţe. Cred că abia aşteaptă să mă vadă. Şi eu abia aştept să-i văd pe ei. E bine şi în burtică dar afară cred că o să fie şi mai bine.

Cam atât pentru azi. M-am cam întins la vorbă şi am obosit. Ce să fac dacă îmi place de voi? Îmi place să vă povestesc lucruri şi apoi să vă răspund la comentarii. Chestia asta cred că am moştenit-o de la tati. Acum mă duc la culcare. Să fiţi cuminţi şi să nu vă supăraţi pe tati. E şi el om şi nu e întotdeauna aşa cum vor alţii să fie. Dar e tati meu şi eu îl iubesc. Şi vă iubesc şi pe voi pentru că citiţi ce scriu eu. Şi o să vă iubesc şi mai mult dacă îmi lăsaţi un comentariu. Gata, gata, deja nu mai are răbdare tati. Am plecat! Vă pup! Paaaaa!

Jurnal de bebe – scâncetul #3

Salutare! Iarăşi eu, Bubu Mic. E cam târziu şi trebuie să scriu în şoaptă. Nu mă întrebaţi cum e aia că e mai greu de explicat. Mami doarme şi eu m-am trezit câteva minute ca să văd ce mai faceţi. Nu o să vă ţin la poveşti de data asta. Tati mă ajută cu tastele ca să nu o trezim pe mami. Tati e şi el obosit dar l-am rugat să mai stea un pic până vă spun ceva. Abia mai rezistă. Se uită la mami şi aşteaptă să se bage în pat lângă ea. Mi-a zis că acuma s-ar duce să-i dea pupici mulţi mulţi mulţi dar se teme că se trezeşte. Îi e dragă mami. Şi mie mi-e dragă. O împărţim noi cumva.

Dar să vă spun de ce vă deranjez. Am primit o veste azi. Tati a vorbit la telefon cu mătuşica Eva şi a aflat că o să am un verişor. El e cu 8 săptămâni mai mare decât mine. Mami a fost tare entuziasmată. O să fie al doilea nepoţel al ei. Şi eu m-am bucurat. Abia aştept să-l cunosc pe verişorul meu. Cred că o să ne înţelegem tare bine. Până atunci însă mai avem de crescut. Iar eu, dacă vreau să cresc, trebuie să dorm. Aşa că vă las. Mă duc la culcare. Să fiţi cuminţi şi să nu îl supăraţi pe tati! Vă pup! Paaaaa! Continue reading