Category Archives: Opinii

Părerea mea!

Creştineşte, despre eutanasierea câinilor vagabonzi

Deşi are importanţa ei, problema câinilor fără stăpân pare a se fi cocoţat abuziv în fruntea listei de preocupări ale opiniei publice româneşti. Întoarsă pe toate feţele, chestiunea i-a radicalizat şi pe cei mai cuminţi dintre noi. La epuizarea argumentelor şi reapariţia protestelor de stradă, perimiteţi-mi să vă mai reţin niţel în această zonă. Continue reading

Afară cu ungurii din ţară?

Zeci de mii de români scandând la unison „Afară, afară cu ungurii din ţară”. S-a întâmplat pe Arena Naţională, cu ocazia meciului dintre România şi Ungaria, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal. Desigur, multe prostii se pot auzi pe stadioanele de fotbal şi, în general, ar fi o pierdere de vreme să le dăm tot felul de interpretări metafizice. Însă cazul de faţă se încadrează într-un context mai larg, într-un fenomen nu doar stupid, dar şi periculos. Continue reading

Aflarea în treabă la timişoreni

Celebrul filozof răposat Petre Ţuţea avea o vorbă: „Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.”

Cuvintele acestea mi-au venit în minte de mai multe ori în ultima perioadă, zgândărite parcă de faptele unor concitadini. Aflarea în treabă i-a împins pe unii timişoreni către aşa-zise proteste, pe teme care mai de care mai stringente şi mai inteligente.

Continue reading

În apărarea lui Mihail Neamţu

Nu credeam că o să vină şi momentul acesta, dar iată că a venit. Am ajuns să-i iau apărarea lui Mihail Neamţu, după o lungă perioadă în care criticile la adresa lui m-au făcut să-mi pierd şi câţiva amici virtuali de pe Facebook (bine, recunosc, asta nu e aşa de grav, dar merita menţionat, de dragul unei cronologii corecte). Omul e de cele mai multe ori de un penibil cumplit, lăsând o puternică senzaţie că tot ce face şi spune e artificial, sforţat. Dar, dincolo de antipatia pe care mi-o stârneşte, găsesc de cuviinţă să-i iau apărarea în acest moment, când se „bucură” de o neaşteptată atenţie negativă.

De fapt, e mult spus „a lua apărarea”. Dacă e să fim scrupuloşi, ceea ce intenţionez să fac aici e mai degrabă o critică a criticii. Greu de priceput cum un personaj obscur, ca Mihail Neamţu, poate stârni atât de multe reacţii. Dar, totuşi, o face. Ba chiar stârneşte reacţii pline de pasiune, semn că până şi editorialiştii (nu doar cei care scriu ştiri) se desfată în irelevant. Continue reading

Elogiul toleranţei. Despre relaţia majorităţii cu minoritatea LGBT

Îmi place acest cuvânt: toleranţă. Pare a îngloba atât de armonios ataşatamentul faţă propriile valori, acceptarea celor diferiţi, morala tradiţională şi respectul faţă de fiinţa umană, ba chiar iubirea faţă de aproape. Nu răstoarnă cutumele, nu bagă „sub preş” lucrurile care nu convin, nu le trece cu vederea, ci recunoaşte paşnic libertăţile (chiar şi libertatea de a face lucruri considerate îndeobşte greşite, dar legale). Toleranţa nu este doar un soi de indulgenţă. Ea scoate din ecuaţie dispreţul şi atitudinile de superioritate. Toleranţa exclude dogmatismul. Mai presus de toate, toleranţa înseamnă că viziunile unora nu pot fi impuse altora.

Când vine vorba despre toleranţă, îmi aduc aminte de Leon Bloy, cu al lui „nu se ştie cine dă şi cine primeşte”. Continue reading

Scrisoarea unui monarhist către actuala coaliţie de guvernământ

Stimaţi parlamentari şi lideri ai partidelor aflate la guvernare,

Vă scriu aceste rânduri în contextul în care, aşa cum aţi anunţat, vă pregătiţi să modificaţi Constituţia României. O operaţiune necesară şi deosebit de importantă, care sper că va avea la bază interesele tuturor cetăţenilor din România şi nu diverse calcule politicianiste de moment. Pornind de la această prezumţie de bună-credinţă – pe care sper că o veţi respecta -, redactez această scrisoare, urmând ca la final să vă rog un lucru despre care am convingerea că nu este de nerealizat.

A trecut un an şi jumătate de la momentul în care preşedintele Băsescu făcea nişte afirmaţii total deplasate, neconforme cu realitatea şi de o bădărănie de nedescris la adresa Regelui Mihai. Am apreciat faptul că mulţi dintre dumneavostră aţi reacţionat şi aţi denunţat comportamentul preşedintelui. Am apreciat, de asemenea, o serie de acţiuni prin care v-aţi arătat respectul faţă de Casa Regală şi faţă de Regele Mihai. Discursul ţinut de Majestatea Sa în Parlamentul României a fost un moment emoţionat şi cu o semnificaţie deosebită pentru români în general şi pentru monarhişti în special. Desigur, nu am uitat faptul că unii dintre dumneavostră aveaţi, până nu demult, o cu totul altă atitudine faţă de Rege, dar am înţeles în acelaşi timp şi importanţa reconcilierii, a iertării şi chiar a uitării. Regele este al tuturor românilor şi mă bucur să-l văd mult deasupra intrigilor, a ranchiunelor şi a jocurilor politice. Continue reading

Memoria internetului: Get over yourself, domnule Tismăneanu!

Au trecut deja opt luni de când Vladimir Tismăneanu a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Un moment dureros pentru reputatul profesor, desigur, mai ales când convingerea era că tabără în slujba căreia s-a pus va sta la putere 20 de ani. Nu a fost aşa, iar Vladimir Tismăneanu s-a pomenit victima unui procedeu pe care îl considera, în martie 2010, o culme a firescului. Însă, ce a fost firesc în cazul lui Marius Oprea, nu a mai fost firesc în cazul domnului Tismăneanu. Prin urmare, acesta din urmă a reuşit să umple internetul de lamentări, preluate cu devotament de admiratori şi publicaţii prietene. Cea mai recentă, chiar ieri.

Să te lamentezi timp de opt luni pentru că ţi-a fost luată jucăria nu e tocmai uşor. E aproape înduioşător. Îți vine să-l crezi pe om, să-l compătimeşti chiar. Din fericire, internetul – cu memoria lui ceva mai lungă decât a noastră – ne salvează de asemenea sentimente sfâşietoare. Tot ce trebuie să facem este să punem în oglindă două evenimente aproape identice, două schimbări politice şi atitudinea domnului Tismăneanu în cele două cazuri. Continue reading

Sergiu Nicolaescu, pe urmele lui Adrian Păunescu

„Desigur că ne-ar plăcea ca toţi bunii scriitori să fie şi fiinţe bune, altruiste, generoase, căci credem că literatura e altruistă şi generoasă. În realitate, nu-i aşa. Uneori, geniul ajunge la noi printr-o fiinţă demnă de dispreţ, chiar josnică, şi uneori oameni minunaţi, care merită să meargă în cer până la altare, sunt foarte proşti scriitori, care ne omoară de plictiseală, ale căror cărţi ne cad din mână. Ce păcat!” Mario Vargas Llosa

A murit şi Sergiu Nicolaescu. La fel ca în cazul morţii lui Adrian Păunescu, evenimentul din această dimineaţă stârneşte deja reacţii contradictorii, de la evocări bombastice, la detractări violente, trecând prin tot felul de dezvrăjiri voalate. Că Nicolaescu a fost un mare regiozor, cel puţin la scară naţională, nu încape nicio îndoială. La fel de sigur e însă şi faptul că informaţiile pe care le avem despre acesta nu conturează imaginea unei personalităţi cu o conduită morală de urmat. Continue reading

Comisia de la Veneţia a decis: Fanii preşedintelui sodomizează limba română

Iertat să-mi fie termenul fani „sodomizare”, dar, în cazul de faţă, verbul „a abuza” mi s-a părut total depăşit. Un abuz asupra limbii române poate fi comis eventual de o persoană care îşi descrie pe Facebook meniul şi postează poze cu pisici „drăgutze”. Când te numeşti intelectual, mare formator de opinie, acrobaţiile semnatice şi jefuirea cuvintelor de propriul conţinut este o – uite că iar o zic – sodomizare în toată regula.

Spre lauda lor, după alegeri, politicienii pierzători au renunţat la discursurile politicianiste, au uitat de lovituri de stat şi schimbări ale direcţiei către Rusia şi China. Alegerile au trecut, la ce să-şi mai risipească energia? Aşa că au schimbat macazul către o opoziţie normală (şi atât de necesară!) şi, de ce nu?, o cooperare în domeniile cu adevărat importante. Dar maşinăria de propagandă a fostei puteri are frânele proaste – odată pornită, nu o opreşti peste noapte. Astfel, după publicarea opiniei Comisiei de la Veneţia, corul „Puciuri şi alte lovituri de stat” şi-a intrat în rol, anunţând că, într-adevăr, astă vară a fost puci. Parlamentar, paşnic, nereuşit, supus analizei internaţionale, dar puciu-i puci. Cred că există şi un termen medical pentru tendinţa asta de a o ţine langa într-un univers paralel… Continue reading

Guvernare fără PNL? Cât va dura până când liberalii îşi vor lua un şut în fund de la colegii de alianţă?

PNL are azi cea mai importantă prezenţă în parlament de după 1990. 150 de mandate – 101 la Camera Deputaţilor şi 49 la Senat – fac din PNL, vorba lui Antonescu, un partid mare, cel mai important partid (teoretic) de dreapta. Bucuria în politică nu ţine însă foarte mult şi iată-i pe liberali că se gândesc deja, pe bună dreptate, la posibilele infidelităţi ale colegilor de alianţă. Continue reading

Domnule Ungureanu, tot securist aţi rămas?* (+Eficienţa agentului electoral Băsescu)

Întrebat, la Gândul Live, dacă din punctul său de vedere Ponta va fi premier şi după 9 decembrie, Ungureanu a răspuns: „Evident nu. Nu participă la anumite zile de naştere. Impresia pe care o am este că actualul premier ştie că nu va mai fi premier după 9 decembrie. Loviturile vin de unde nu te aştepţi. Există condiţii mai mult sau mai puţin vizibile pentru a obţine statutul de candidat.” (Gândul.info)

Co-preşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să aducă dovezi referitoare la implicarea serviciilor secrete în politică, așa cum a afirmat recent. „Şi îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu. Presupunând, prin absurd, că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic”, a declarat MRU. Continue reading

Eu, şoferul

Răbdarea nu-i tocmai o virtute a conducătorilor auto. Ideea mi-a venit într-o dimineaţă, în drum spre birou, când o pomeneam printre dinţi pe mama celui care i-a pus volanul în mână şoferului din faţa mea. Am înţeles de curând – nu fără ajutorul soţiei mele preferate – că şofatul e o cale rapidă către autocunoaştere. Iar lucrurile pe care le scoate la suprafaţă nu sunt din categoria celor care te-ar putea face mândru de tine însuţi. Continue reading

Miza imediată a filialelor ICR din ţară

La scurt timp după ce a preluat conducerea Institutul Cultural Român (ICR), echipa Marga-Gârbea-Simion a anunţat că înfiinţează filiale ICR în patru oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Organizarea şi finanţarea acestor filiale urmează să fie făcute în colaborare cu administraţiile locale (primării, consilii judeţene), iar inaugurarea este programată în jurul datei de 1 ianuarie 2013. Conform unor lămuriri pe care le-am solicitat biroului de presa al ICR, funcţiile de conducere ale celor patru filiale urmau să fie scoase la concurs în această toamnă. În ciuda acestor „lămuriri”, în 8 octombrie, pe site-ul ICR apărea un comunicat intitulat „Organizarea filialelor Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale României”, în care erau menţionate persoanele desemnate (în tandem: director – director adjunct) să conducă filialele ICR din ţară. Continue reading

Trista soartă a unui fetiş popular

88,84% dintre participanţii la referendumul din 2009 – strategic suprapus alegerilor prezindenţiale – şi-au exprimat prin vot dorinţa ca Parlamentul României să fie format din cel mult 300 de persoane. Veritabil fetiş popular această înverşunare a românilor împotriva parlamentarilor.

Discursul împotriva parlamentarilor mult prea numeroşi care trăiesc pe spinarea poporului le-a folosit pe moment unor băieţi simpatici, dar, odată sărit şanţul, nu prea le-a mai surâns varianta de a micşora cu bună-ştiinţă dimensiunile ciolanului. Desigur, declarativ, cu toţii s-au înghesuit să pună în aplicare dorinţa poporului, dar fiecare în condiile cele mai convenabile pentru propria tabără. Citit în altă cheie, acel „De ce le e frică nu scapă” a devenit „Tuturor ne e frică, dar găsim noi o cale s-o dăm la-ntors”. Continue reading

Ce bună ar fi acum încă o lovitură de stat!

Fiecare partid îşi urmăreşte interesul propriu şi pe cel al partizanilor. Ambiţiile, intrigile, geloziile şi rivalităţile nu se manifestă doar în relaţia cu alte partide, ci şi în interiorul partidelor. Puterile străine îşi au propriile interese în interiorul ţării şi, nu de puţine, intervenţiile lor se bazează pe aceste interese. Cei care sunt chemaţi să fie neutri îşi au propriul trecut de partizani şi judecata lor ţine cont de preferinţe şi legături dinainte stabilite. Conducătorii ţării nu se bucură nici de prestigiu, nici de autoritate în afara ţării. Veşnica tensiune provoacă blocaje şi frânează până şi cele mai bune intenţii. În aceste circumstanţe, se formează o coaliţie între reprezentanţii unor tabere diametral opuse, lucru care stârneşte mirarea şi chiar indignarea multora. Coaliţia astfel formată îl înlătură pe şeful statului, cel care a fost ales prin vot şi care, conform unor analişti, este un reformator, cel puţin în unele domenii, dar este afectat şi de partizanate. Marile puteri sunt şocate de ce se întâmplă şi îşi exprimă dezacordul. Apar şi unele semne de aprobare internaţională, dar acestea pălesc în faţa valului dezaprobator. Continue reading