Cine a zis că roata e rotundă și se învârte a cam avut dreptate. Pe la începuturile mele blogosferice obișnuiam să îi judec foarte aspru pe bloggerii care își lasă în paragină pasiunea virtuală. Nu a trecut mult timp și iată-mă ținând doar de frumusețe bunătate de blog, căruia îi mai și plătesc hostul. Dar, vorba unui înțelept al lumii virtuale, pentru orice eventualitate, e bine să ai un loc în care să te desfășori. Blogul e al tău și, în principiu, nu te dă nimeni afară din el. Nici măcar în momentele în care ții o lună un titlu greșit și nimeni nu se îndură să-ți atragă atenția.

La fel ca în alte ocazii, mă salvez tot cu o leapșă. Am cerșit-o și am primit-o de la Tomata. Se întâmpla în urmă cu aproape trei luni, iar eu, ca robul netrebnic grăbit să-și îngroape bănuțul de teama hoților, am pus leapșa la păstrare. Lenea e cucoană mare și mai departe cred că ar fi cazul să termin cu avalanșa de clișee și să mă apuc de întrebări și răspunsuri.
continue reading "Titlu anost pentru o leapșă interesantă"

Simplu, m-am angajat la un ziar. În realitate nu a fost atât de simplu. Mi-am făcut un blog în septembrie 2008 şi i-am zis ideipertinente.wordpress.com. După o lună, timp în care am prins gustul “jurnalului” online, am trecut pe domeniu propriu, dar am păstrat deviza. Aşa s-a născut florinpuscas.ro, “Idei pertinente într-o lume impertinentă – un blog pentru oameni civilizaţi“. Citind acum textele pe care le scriam în urmă cu mai puţin de doi ani, mă încearcă o uşoară senzaţie de ruşine. Formulările logice şi corectitudinea gramatică nu  mi-au fost alături de la început. Subiectele abordate erau şi ele, probabil, destul de puerile.

Totuşi, au existat câţiva oameni care mă citeau. Unii mai şi comentau. Culmea, de bine. Aşa că am mers mai departe crezându-mă blogger talentat şi visându-mă profesionist. Am cunoscut mulţi oameni prin blogul ăsta. Majoritatea oameni faini.  Doar că, obsesia bloggerului, traficul rareori se încăpăţâna să depăşească 1000 de vizitatori pe săptămână, deşi eu scriam zilnic.

Când am împlinit un an de blogăreală, începusem să cred că nu voi ajunge nicăieri cu scrisul, aşa că nu am mai pierdut nopţile în încercarea de a-mi forţa inspiraţia să producă un text pe zi. Atunci a venit oportunitatea numită VoxPublica. Probabil nu simţi cu adevărat ce înseamnă scrisul pe internet până nu ai articole cu mii de citiri. Dar nici critica nu o simţi până nu ai sute de comentarii cu înjurături. Am scris mai rău sau mai bine şi am învăţat multe de când scriu “pentru mogul”.

Acum, la nouă luni de când mă gândeam să mă las de scris (timp în care, aşa cum ştiu cei care m-au mai citit, nu am avut un job), am ajuns să trăiesc din scris. Lucrez la cotidialul regional Ziua de Vest, scriu pe platformele VoxPublica şi SportVox şi pot să spun că există şi joburi pe care le prestezi de plăcere. “Asta-i pohta ce-am pohtit”, vorba cui a brevetat-o.  Nu pot decât, aşa ca un om credincios cum mă găsesc,  să-i mulţumesc lui Dumnezeu. E reconfortant să vezi că lucrurile se leagă, că, privind în urmă, tot ceea ce s-a întâmplat are sens.

Eu sunt un blogger mulţumit, un jurnalist entuziast, un soţ iubit şi un tată fericit. Voi ce mai faceţi?

Am şi uitat cum e să scriu pe propriul  meu blog. În urmă cu un an nu îmi putem imagina că nu aş scrie aproape trei săptămâni pe blog fără vreun motiv anume. Mi-ar plăcea să revin la obiceiul de a posta cel puţin un text de zi aici. Ar fi un exerciţiu util. Însă, până îmi dau eu seama dacă sunt în stare şi dacă mai am motivaţie să fiu blogger şi aici, nu numai pe VoxPublica, voi puteţi să-mi spuneţi ce mai faceţi. Mă mai ţineţi minte? Mă mai vizitaţi? Sau am reuşit să rămân singur şi abonaţii la feed sunt de fapt nişte roboţei?
continue reading "Regăsire"

Uneori sunt o catastrofă. Una masculină, evident. Dacă ar exista un dicţionar ilustrat de antonime, la antonimul expresiei “self-management” ar trona, mare şi fericită, poza mea. Dacă la capitolul punctualitate fac progrese, mai ales de când vând publicitate online (sau mă rog, încerc să vând), când vine vorba de respectarea termenelor mă exasperez chiar şi pe mine însumi. De exemplu, am de scris un text despre Timişoara pentru Artistu. Sunt deja 3 luni de când l-am promis. Am mai promis şi un text pentru revista Fitzuica şi trag în continuare mâţa de coadă (tot o figură de stil pentru că nu aş suporta să ţin o pisică pe lângă mine toată ziua). La acestea aş mai putea adăuga alte chestii în care m-am băgat (sau, mai exact, am zis că mă bag) şi nu am realizat nimic: blogul Choose to speak, sportlocal.ro şi chiar literatura pusă pe hold până într-un moment imaginar în care presupun că o să am timp şi inspiraţie să mai scriu câteva povestiri, cât pentru un volum acolo, ceva.

Cam asta e situaţia în momentul de faţă, în caz că treceţi pe aici şi vă întrebaţi unde a dispărut consecvenţa postărilor mele şi stilul care m-a însoţit timp de un an în activitatea blogosferică. E tot acolo, undeva. Pus pe hold de mult mai pragmatica şi, uneori, încrâncenata activitate de pe VoxPublica.

Şi ca să nu ziceţi că nu v-am umplut sacoşa de link-uri (şi paranteze), poftiţi de citiţi şi un interviu (sau ce o fi) pe care l-am acordat (ce pompos sună!)… cui i l-am acordat? Nu mai ştiu. Vedeţi şi voi pe twitter.i3.ro. Un weekend plin de paranteze plăcute vă doresc!

Au trecut deja trei luni de la mica noastră dispută blogosferică referitoare la ideea că “Literatura poate fi şi pe bloguri“. Bloggerii, fiecare după talentul său, au continuat să scrie pe internet texte care, cel puţin după părerea unora, pot fi considerate literatură. Între timp, unii literaţi, văzând, probabil, cum le scapă printre degete autoritatea dobândită în afara internetului, se împotrivesc oricărui fenomen cultural neavizat de ei înşişi. Asta în vreme ce alţii dovedesc un nihilism literar de-a dreptul admirabil. Mă rog, nihilism e mult spus, pentru că aceştia, spre deosebire de nihilişti, nu contestă fără noimă dogmatica literară autohtonă.
continue reading "Blogurile – spaima literaţilor încremeniţi în proiect"

Nu ştiu cine a avut ideea împărţirii timpului în ani, însă a fost o idee bună. Chiar dacă timpul curge uniform şi continuu, nevoia de sfârşituri şi începuturi e sănătos satisfăcută prin trecerea anilor. Presupun că nu ne strică să avem câte o ocazie în care să privim înapoi retrospectiv sau, chiar mai bine, să ne planificăm şi reorganizăm viaţa, atât cât depinde de noi. Dar nu am de gând acum să fac analize şi să le expun perplexităţii colective şi admiraţiei de gloată, aşa cum îi plăcea cuiva să spună.
continue reading "Repornind locomotiva"

Aşa cum, probabil, unii dintre voi au observat, în ultimul timp nu m-am ocupat foarte intens de acest blog. Drept urmare, numărul vizitatorilor a scăzut undeva către un sfert din cel de acum o jumătate de an. Motivele ar fi mai multe. Energiile scriitoriceşti direcţionate şi în alte părţi, starea de şomer care mi-a tăiat tot cheful şi nu în ultimul rând unele dezamăgiri personale.

M-am tot gândit dacă e cazul să îmi exprim pe blog una dintre dezamăgiri. Până la urmă, fie şi doar de dragul descărcării personale, o să povestesc pe scurt ceea ce s-a întâmplat. Totul a început cu un comentariu lăsat de mine pe un blog. Un comentariu în care îmi exprimam opţiunea pentru Traian Băsescu în turul 2, asta după ce în turul 1 l-am votat pe Antonescu. Drept urmare, unul dintre bloggerii pe care îi apreciez pentru talentul lor scriitoricesc m-a scos din blogroll. Este vorba despre Ioan Usca (ivanuska.wordpress.com). La îndemul domniei sale, alţi doi bloggeri, pe care de asemenea îi citeam cu plăcere, au ales să mă scoată din blogroll: Nea Costache (neacostache.com) şi Gabriela Savitsky (gabrieladsavitsky.wordpress.com). Iată şi explicaţia domnului Usca: “Două atitudini sunt permise: ori înjuri pe Băsescu, ori faci literatură. Am scos 30 din blogroll, pe motive de Băsescu, şi trimit mailuri pretutindeni să se procedeze identic, până la izolarea completă a pedeliştilor.”

O asemenea explicaţie m-a dezamăgit profund din mai multe motive. În primul rând, pentru că stimabilul Ioan Usca este preot şi, chiar la îndemul unui presupus îndrumător spiritual, nu am de gând să înjur pe cineva. În al doilea rând pentru că nu sunt pedelist. Îl votez pe Băsescu în turul 2 nu din convingere sau din plăcere. Pur şi simplu mi se pare răul mai mic dintre cele două. Iar PSD nu pot să votez. Nu am încercat, nu încerc şi nu o să încerc să conving pe cineva să procedeze la fel ca mine. Nu am de gând să devin activist de partid şi să renunţ la obiectivitate şi la prezentarea lucrurilor aşa cum sunt.

Probabil că internetul distorsionează chiar şi relaţiile interumane. Îmi pare rău că aici se distrug relaţii mai vechi, iar cele create pe internet sunt doar paie luate de vând (cu mici excepţii). Regretul meu e amplificat şi de faptul că bloggerii despre care vă vorbeam erau dintre preferaţii  mei. Se pare însă că talentul nu ţine loc de probitate morală. Oare de dragul politicii merită aruncate la coş nişte relaţii, fie ele şi virtuale? Acum sper doar că persoanele în cauză au şi un câştig material din propagandismul lor. Altfel, mă tem că nu mai vorbim doar de fanatism, ci şi de un deficit de înţelepciune.

Acestea fiind zise, mă gândesc să revin la o activitate mai intensă pe blog. Să scriu din nou cel puţin un text pe zi şi să fiu mai rapid în a răspunde comentariilor. Există însă şi nevoia unui nou început. A unei relansări. Din acet motiv mă gândesc să schimb aspectul blogului. Nu m-am hotărât asupra unui design, aşa că aştept şi recomandările voastre. Era o glumă referitoare la femeile implicate într-o relaţie stabilă. Se spunea că, neputând să schimbe partenerul, ele încep să îşi schimbe coafura. Cam aşa se întâmplă şi în relaţia mea cu blogul.

Cam atât deocamdată. Nu-mi rămâne decât să-mi urez succes şi entuziasm alături de cititorii mei loiali şi de calitate. Cei care nu v-aţi săturat de mine, cei pe care nu v-am dezamăgit şi care mai doriţi să mă vizitaţi. Pentru voi florinpuscas.ro există în continuare.

Se întâmplă în ultimul timp să mă trezesc vorbind exagerat de mult despre mine însumi. Obişnuiam să cred că nu îmi place să fac asta. Doar că unele lucrui se întâmplă indiferent dacă le planifici sau nu. Şi dacă tot am isprăvit de curând prima mea excursie în jurul soarelui în calitate de blogger, m-am apucat de dat interviuri. Nu că aş fi eu cel mai interesant blogger care ar putea să facă subiectul unui interviu, însă nu puteam să refuz oferta venită de la incultura.ro. Am răspuns unui set de întrebări generale, despre mine, despre blogosferă, politică, fotbal şi cultură în România. Vă invit aşadar să citiţi: Interviul săptămânii / Blogger: Florin Puşcaş. Iar pentru explicarea titlului, puteţi asculta melodia de mai jos. Oare am îndrăznit prea mult indentificându-mă cu autorul versurilor?

Începând de azi o să scriu şi pe voxpublica.ro, platforma de comentarii, bloguri şi opinii Realitatea.net. E un lucru pe care mi l-am dorit şi sper să fac faţă. De asemenea sper că nu îmi voi ignora blogul, ci voi găsi timp şi inspiraţie să scriu în ambele locuri. Vă invit aşadar, fără prea multe introduceri pentru că scriu la o oră indecent de târzie, să citiţi primul meu articol de pe voxpublica:

Fabrica de respect nu există

Nu sunt mare amator de aniversări. O afirmaţie care poate părea ciudată atunci când vine de la un om care sărbătoreşte ziua de 26 a fiecărei luni, care şi-a cerut soţia în căsătorie la aniversarea unui an de relaţie şi s-a căsătorit civil la aniversarea a doi ani de relaţie. Totuşi, acesta este adevărul. Zilele aniversare nu mă entuziasmează peste măsură. Poate din acest motiv am sărit peste aniversarea unui an de blogging, petrecută în una dintre zilele săptămânii trecute.

Printre lucrurile care îmi repugnă se numără şi analizele retrospective şi evaluările. Asta nu înseamnă că nu extrag învăţămintele de rigoare din experienţele cotidiene, însă nu obişnuiesc să admir vreme îndelungată tabloul trecutului. Cu toate acestea, la un an de blogging, înclin să fac o comparaţie între Florin Puşcaş cel de acum un an şi Florin Puşcaş de azi. Evident că, nefiind un specialist al analizelor obiective şi preferând mai degrabă introspecţiile subiective, nu am de gând să vă plictisesc enumerând treptele dezvoltării sociale şi umane parcurse în cele 365 de zile.

Păstrând aşadar concluziile pentru mine, v-aş ruga pe voi, cei care obişnuiţi să-mi vizitaţi blogul de mai mult sau mai puţin timp, să îmi răspundeţi la o întrebare. Sunt curios ce înseamnă pentru voi florinpuscas.ro. Aţi învăţat ceva citind articolele de aici? V-am influenţat în vreun fel anume? V-am amuzat, pus pe gânduri, enervat sau plictisit? Aştept răspunsuri de orice fel, atâta timp cât sunt exprimate decent. Ce înseamnă pentru voi blogul acesta şi de ce reveniţi?