Category Archives: Articole

Diverse

Soluţii de criză: aduceţi caii!

În condiţiile în care criza economică a afectat grav bugetul local, Primăria Muncipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara au recurs la o soluţie extremă de tăiere a cheltuielilor. Începând din 12 iunie 2010, locul tramvaielor electrice va fi luat de tramvaiele trase de cai. La 111 ani de la punerea în funcţiune a primului tramvai electric de pe actualul teritoriu al României, Timişoara devine încă o dată un oraş deschizător de drumuri. De această dată, se deschide drumul întoarcerii la tehnologia trecutului. Autorităţile locale speră că prin această măsură vor economisi cel puţin 50000 lei în următoarele 6 luni. În vreme ce primarul Gheorghe Ciuhandu a făcut un apel la solitaritate şi la sprijinirea acestor măsuri până la redresarea bugetară, în Timişoara se anunţă mitinguri de protest organizate de liderii sindicatului navetiştilor. Mai multe imagini de la repunerea în funcţiune a tramvaielor trase de cai se pot vedea mai jos.

“Ştirea” de mai sus este, evident, o glumă. Din fericire, încă nu am ajuns într-o asemenea situaţie, deşi vestitorii apocalipsei economice vorbesc demult despre o raţionalizare a consumului de energie electrică. Mă gândeam doar să vă dau ocazia să vedeţi câteva imagini de la “Ziua Transportatorului Public Urban din România”, aşa cum a fost ea sărbătorită la Timişoara. Adică printr-o plimbare a presei şi a curioşilor cu un tramvai tras de cai. Weekend plăcut în continuare! Pentru subiecte de maximă importanţă naţională reveniţi luni. :)

Cum am devenit jurnalist

Simplu, m-am angajat la un ziar. :) În realitate nu a fost atât de simplu. Mi-am făcut un blog în septembrie 2008 şi i-am zis ideipertinente.wordpress.com. După o lună, timp în care am prins gustul “jurnalului” online, am trecut pe domeniu propriu, dar am păstrat deviza. Aşa s-a născut florinpuscas.ro, “Idei pertinente într-o lume impertinentă – un blog pentru oameni civilizaţi“. Citind acum textele pe care le scriam în urmă cu mai puţin de doi ani, mă încearcă o uşoară senzaţie de ruşine. Formulările logice şi corectitudinea gramatică nu  mi-au fost alături de la început. Subiectele abordate erau şi ele, probabil, destul de puerile.

Totuşi, au existat câţiva oameni care mă citeau. Unii mai şi comentau. Culmea, de bine. Aşa că am mers mai departe crezându-mă blogger talentat şi visându-mă profesionist. Am cunoscut mulţi oameni prin blogul ăsta. Majoritatea oameni faini.  Doar că, obsesia bloggerului, traficul rareori se încăpăţâna să depăşească 1000 de vizitatori pe săptămână, deşi eu scriam zilnic.

Când am împlinit un an de blogăreală, începusem să cred că nu voi ajunge nicăieri cu scrisul, aşa că nu am mai pierdut nopţile în încercarea de a-mi forţa inspiraţia să producă un text pe zi. Atunci a venit oportunitatea numită VoxPublica. Probabil nu simţi cu adevărat ce înseamnă scrisul pe internet până nu ai articole cu mii de citiri. Dar nici critica nu o simţi până nu ai sute de comentarii cu înjurături. :) Am scris mai rău sau mai bine şi am învăţat multe de când scriu “pentru mogul”.

Acum, la nouă luni de când mă gândeam să mă las de scris (timp în care, aşa cum ştiu cei care m-au mai citit, nu am avut un job), am ajuns să trăiesc din scris. Lucrez la cotidialul regional Ziua de Vest, scriu pe platformele VoxPublica şi SportVox şi pot să spun că există şi joburi pe care le prestezi de plăcere. “Asta-i pohta ce-am pohtit”, vorba cui a brevetat-o.  Nu pot decât, aşa ca un om credincios cum mă găsesc,  să-i mulţumesc lui Dumnezeu. E reconfortant să vezi că lucrurile se leagă, că, privind în urmă, tot ceea ce s-a întâmplat are sens.

Eu sunt un blogger mulţumit, un jurnalist entuziast, un soţ iubit şi un tată fericit. Voi ce mai faceţi? :)

 

Şedinţă la psihiatru

mad bunnyDomnule doctor, am venit să vă spun că mă simt bolnav. De la o vreme, ceva nu mai funcţionează cum ar trebui aici în „regiunea fiinţei mele”, vorba tipului ăluia de scria poezii. Am citit într-o carte că la simptomele mele s-ar putea să am un fel de „gripă metafizică”, sau chiar mai rău: un „ulcer sufletesc”. Aşa că m-am dus la urgenţe într-o seară în care simţeam că nu mai pot.

La urgenţe mi-au spus că nu au aparatură pentru diagnosticarea bolilor sufleteşti. În ţara asta nici în spitale nu mai găseşti vindecare. Ziceau că pot trata doar suferinţele fizice, chiar dacă acestea reprezintă mai puţin de un sfert din total. Nici pe acelea cum ar trebui. Nu puteau pur şi simplu să-mi pună o perfuzie ca să-mi treacă piatra de pe inimă, aşa că m-au trimis la cardiologie.

Cardiologul mi-a ascultat cu atenţie bătăile inimii şi mi-a cerut să enumăr simptomele. I-am povestit despre toată greaţa care mă încearcă în prezenţa ipocriziei, despre oamenii care te calcă în picioare şi se aşteaptă să le mulţumeşti pentru asta, despre vânătăile lăsate de rutină pe motivaţia mea, despre stările de leşin şi dificultăţile de respiraţie apărute din cine ştie ce motive, despre problemele cu vederea la orizont. Toate i le-am spus, însă pentru el inima nu era decât o bucată de carne. Pentru suflet m-a trimis la dumneavoastră. Continue reading