Category Archives: Articole

Diverse

Topul cărţilor vândute de librăriile din Timişoara în 2010

În caz că eraţi curioşi ce mai citeşte lumea prin Timişoara, aveţi mai jos câte un top 10 al titlurilor vândute de cele mai importante librării din oraşul de pe Bega. Mi-ar fi plăcut să includ şi topurile unor librării mai mici, sau al unei librării mai mari (un lanţ important, nu spui care), dar oamenii nu au fost dispuşi să ofere asemenea informaţii. În plus, problema lor, au ratat şi puţină publicitate gratuită. Pentru o analiză mai detaliată a vânzărilor de carte în Timişoara, puteţi citi articolul meu din ZIUA de Vest. Continue reading

Pasărea Colibri, la majorat

În anul 1992, în cadrul unui spectacol la Râmnicu Vâlcea, în preajma sărbătorilor de iarnă, în timpul recitalului lui Mircea Baniciu, intră pe scenă Florian Pittiş şi Mircea Vintilă ca să-l acompanieze. La finalul recitalului, Florian Pittiş anunţa spectatorii că tocmai au asistat la primul concert al formaţiei Pasărea Colibri. Cei trei se hotărăsc să rămână împreună în această formulă, şi îl cooptează ulterior şi pe Vlady Cnejevici.

Fragmentul de mai sus e luat de pe site-ul lui Mircea Baniciu şi relatează momentul naşterii formaţiei Pasărea Colibri. Era 12 decembrie 1992. Au urmat multe momente de glorie şi multe melodii de excepţie oferite publicului de, poate, cea mai frumoasă trupă românească. Continue reading

Ne auzim la radio!

Sâmbătă, pe 20 noiembrie, mă puteți auzi la Radio 3 Net „Florin Pittiș”. Evident, dacă reușiți să vă treziți până la ora 12.oo, când începe emisiunea „Liber să spun”. Ce caut eu pe acolo și, mai ales, cum am fost invitat la radio? Long story short, vorba românului, emisiunea a apărut la inițiativa jurnalistei Nicoleta Balaci, fondatoare a grupului de jurnaliști pe facebook. Pentru prima ediție, Nicoleta a invitat două persoane. Adică pe mine, în calitate de anonim, pardon, de pierde-vară în presa locală, și pe mai puțin anonima Corina Drăgotescu. Vom vorbi despre presă, credibilitate, etică și alte nimicuri vitale. Așadar, vă aștept cu întrebări în direct pe site, între 12.00 și 13.00 (evident, doar întrebări de genul „nu-i așa că ești cel mai tare din parcare?” etc.) și opinii (de genul: „să vorbească doar Florin, că el știe”).

 

 

Toamna se numără condeiele

K.R.U.G.Timişoara şi NaNoWriMo International lansează o invitaţie la concurs – atelier de creaţie pentru scriitorii aspiranţi, dar şi pentru cei profesionişti care trec printr-o perioadă de blocaj.

Cea de-a XII-a ediţie a concursului „NaNoWriMo – National Novel Writing Month 2010” propune participanţilor scrierea unui roman de 175 de pagini, adică 50.000 de cuvinte (1667/zi), în 30 de zile, pe parcursul lunii noiembrie. La concurs poate participa orice persoană cu vârsta peste 13 ani. Cei care vor reuşi să ajungă la 50.000 de cuvinte vor beneficia de propriul lor roman, cu posibilitatea publicării, prin contactul înlesnit de NaNoWriMo cu edituri din străinătate.

Conform organizatorilor, NaNoWriMo este o tentativă de spargere a „blocajului scriitorului”, o modalitate de descoperire sau redescoperire a bucuriei de a scrie şi o ocazie de socializare cu alte persoane pasionate de scris. Pe parcursul lunii noiembrie, organizatorii din Timişoara ai concursului vor pregăti petreceri pentru participanţi, întâlniri săptămânale de povestit, citit şi împărtăşit experienţe din timpul scrisului, dar şi întâlniri virtuale pentru participanţii din afara Timişoarei.

Înscrierea în concurs se face pe parcursul lunii octombrie. Mai multe detalii despre eveniment şi despre înscriere se găsesc pe blogul partenerilor NaNoWriMo din Timişoara: www.krugtimisoara.wordpress.com.

Prima stradă asfaltată din România

Articol publicat în cotidianul regional Ziua de Vest

În drumul ei din Occident spre Orient, tehnologia asfaltării a poposit în Timişoara, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ca urmare a sistematizării socialiste din anii ’70, din prima stradă asfaltată de pe teritoriul actual al României a rămas, însă, doar povestea. O poveste interesantă despre una dintre numeroasele premiere bănăţene.

Amplasamentul străzii ar avea corespodent în zilele noastre partea de nord a Bulevardului General Ion Dragalina. După 1890, Ludwig von Ybl, proiectantul şef al oraşului Timişoara, dorea implementarea unei structuri stradale inelare, care să completeze forma radială a principalelor artere de circulaţie. Pentru atingerea acestui ţel, a fost necesară realizarea unei legături între Palatul Ancora (sediul autorităţii portuare) şi viitorul amplasament al „Josefstadter Bahnhof” (sau Jozsefvaros Indohaz), actuala Gară de Nord. În perioada în care la Timişoara aveau loc aceste modificări de tramă stradală, în Europa Occidentală îşi făcea apariţia o tehnologie de modernizare a căilor de transport asemănătoare celei pe care azi o numim asfaltare. Legăturile nemijlocite ale oraşului cu Occidentul şi deschiderea autorităţilor faţă de nou au determinat adoptarea soluţiei asfaltării la momentul realizării străzii mai sus amintite, în anul 1895. La scurt timp de la finalizarea lucrării, tot în cursul anului 1895, s-a asfaltat şi segmentul stradal care leagă Piaţa Traian de Fabrica de Bere. Este vorba despre partea nordică a străzii Ştefan cel Mare.

De la Timişoara, tehnologia asfaltării s-a extins pe întreg teritoriul României de azi, punând punct încercărilor de îmbunătăţire a infrastructurii prin diverse mijloace, unele mai eficiente (pavări cu piatră cubică), altele mai nefericite (placarea străzilor cu scânduri). În cei 115 ani scurşi de la prima asfaltare, lungimea străzilor astfel modernizate din Timişoara a depăşit 500 de km. Între timp, tehnologia preparării, turnării şi întreţinerii asfaltului a fost îmbunătăţită. La Timişoara, străzile se încăpăţânează, totuşi, să se umple de gropi în fiecare iarnă, semn că, deşi istoria nu a consemnat-o, după prima stradă asfaltată din România, tot aici s-a format şi prima groapă în asfalt.

Soluţii de criză: aduceţi caii!

În condiţiile în care criza economică a afectat grav bugetul local, Primăria Muncipiului Timişoara şi Regia Autonomă de Transport Timişoara au recurs la o soluţie extremă de tăiere a cheltuielilor. Începând din 12 iunie 2010, locul tramvaielor electrice va fi luat de tramvaiele trase de cai. La 111 ani de la punerea în funcţiune a primului tramvai electric de pe actualul teritoriu al României, Timişoara devine încă o dată un oraş deschizător de drumuri. De această dată, se deschide drumul întoarcerii la tehnologia trecutului. Autorităţile locale speră că prin această măsură vor economisi cel puţin 50000 lei în următoarele 6 luni. În vreme ce primarul Gheorghe Ciuhandu a făcut un apel la solitaritate şi la sprijinirea acestor măsuri până la redresarea bugetară, în Timişoara se anunţă mitinguri de protest organizate de liderii sindicatului navetiştilor. Mai multe imagini de la repunerea în funcţiune a tramvaielor trase de cai se pot vedea mai jos.

“Ştirea” de mai sus este, evident, o glumă. Din fericire, încă nu am ajuns într-o asemenea situaţie, deşi vestitorii apocalipsei economice vorbesc demult despre o raţionalizare a consumului de energie electrică. Mă gândeam doar să vă dau ocazia să vedeţi câteva imagini de la “Ziua Transportatorului Public Urban din România”, aşa cum a fost ea sărbătorită la Timişoara. Adică printr-o plimbare a presei şi a curioşilor cu un tramvai tras de cai. Weekend plăcut în continuare! Pentru subiecte de maximă importanţă naţională reveniţi luni. :)

Cum am devenit jurnalist

Simplu, m-am angajat la un ziar. :) În realitate nu a fost atât de simplu. Mi-am făcut un blog în septembrie 2008 şi i-am zis ideipertinente.wordpress.com. După o lună, timp în care am prins gustul “jurnalului” online, am trecut pe domeniu propriu, dar am păstrat deviza. Aşa s-a născut florinpuscas.ro, “Idei pertinente într-o lume impertinentă – un blog pentru oameni civilizaţi“. Citind acum textele pe care le scriam în urmă cu mai puţin de doi ani, mă încearcă o uşoară senzaţie de ruşine. Formulările logice şi corectitudinea gramatică nu  mi-au fost alături de la început. Subiectele abordate erau şi ele, probabil, destul de puerile.

Totuşi, au existat câţiva oameni care mă citeau. Unii mai şi comentau. Culmea, de bine. Aşa că am mers mai departe crezându-mă blogger talentat şi visându-mă profesionist. Am cunoscut mulţi oameni prin blogul ăsta. Majoritatea oameni faini.  Doar că, obsesia bloggerului, traficul rareori se încăpăţâna să depăşească 1000 de vizitatori pe săptămână, deşi eu scriam zilnic.

Când am împlinit un an de blogăreală, începusem să cred că nu voi ajunge nicăieri cu scrisul, aşa că nu am mai pierdut nopţile în încercarea de a-mi forţa inspiraţia să producă un text pe zi. Atunci a venit oportunitatea numită VoxPublica. Probabil nu simţi cu adevărat ce înseamnă scrisul pe internet până nu ai articole cu mii de citiri. Dar nici critica nu o simţi până nu ai sute de comentarii cu înjurături. :) Am scris mai rău sau mai bine şi am învăţat multe de când scriu “pentru mogul”.

Acum, la nouă luni de când mă gândeam să mă las de scris (timp în care, aşa cum ştiu cei care m-au mai citit, nu am avut un job), am ajuns să trăiesc din scris. Lucrez la cotidialul regional Ziua de Vest, scriu pe platformele VoxPublica şi SportVox şi pot să spun că există şi joburi pe care le prestezi de plăcere. “Asta-i pohta ce-am pohtit”, vorba cui a brevetat-o.  Nu pot decât, aşa ca un om credincios cum mă găsesc,  să-i mulţumesc lui Dumnezeu. E reconfortant să vezi că lucrurile se leagă, că, privind în urmă, tot ceea ce s-a întâmplat are sens.

Eu sunt un blogger mulţumit, un jurnalist entuziast, un soţ iubit şi un tată fericit. Voi ce mai faceţi? :)

 

Şedinţă la psihiatru

mad bunnyDomnule doctor, am venit să vă spun că mă simt bolnav. De la o vreme, ceva nu mai funcţionează cum ar trebui aici în „regiunea fiinţei mele”, vorba tipului ăluia de scria poezii. Am citit într-o carte că la simptomele mele s-ar putea să am un fel de „gripă metafizică”, sau chiar mai rău: un „ulcer sufletesc”. Aşa că m-am dus la urgenţe într-o seară în care simţeam că nu mai pot.

La urgenţe mi-au spus că nu au aparatură pentru diagnosticarea bolilor sufleteşti. În ţara asta nici în spitale nu mai găseşti vindecare. Ziceau că pot trata doar suferinţele fizice, chiar dacă acestea reprezintă mai puţin de un sfert din total. Nici pe acelea cum ar trebui. Nu puteau pur şi simplu să-mi pună o perfuzie ca să-mi treacă piatra de pe inimă, aşa că m-au trimis la cardiologie.

Cardiologul mi-a ascultat cu atenţie bătăile inimii şi mi-a cerut să enumăr simptomele. I-am povestit despre toată greaţa care mă încearcă în prezenţa ipocriziei, despre oamenii care te calcă în picioare şi se aşteaptă să le mulţumeşti pentru asta, despre vânătăile lăsate de rutină pe motivaţia mea, despre stările de leşin şi dificultăţile de respiraţie apărute din cine ştie ce motive, despre problemele cu vederea la orizont. Toate i le-am spus, însă pentru el inima nu era decât o bucată de carne. Pentru suflet m-a trimis la dumneavoastră. Continue reading