La o zi după ce primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a declarat că nu mai poate colabora cu viceprimarul Traian Stoia (PSD), acesta din urmă a organizat o conferinţă de presă în care a lansat o serie de atacuri.
Câteva dintre declaraţiile viceprimarului Stoia:
„Am încercat să-i spun că nu este normal să evacuezi în forţă soţia unui adversar politic, dar să laşi, de când ai început mandatul, ca un prieten să ocupe ilegal un spațiu (Gârboni – n.m.).”
„USL a câştigat alegerile cu sloganul «Împreună pentru Timişoara», dar acest slogan s-a pus în practică în sensul «Eu sunt Timişoara». Dumnealui este alesul USL, nu al PNL, şi trebuie să se conformeze protocolului.”
„Dânsul vorbeşte de eficienţă. A pus în operă o parte dintre proiectele administraţiei trecute. Dacă acum întrebăm ce proiecte avem făcute de administraţia Robu, va trebuie să dăm din colţ în colţ.”
„Dumnealui a conservat cangrena existentă în primărie şi moştenită din trecut. Această cangrenă a prejudiciat Primăria Timişoara cu sute de milioane de euro.”
„Din sută în sută de metri, domnul Robu se taie o panglică.”
„Este o influenţă nocivă dintr-o zonă care îmi scapă. Încă mai cred că dumnealui e de bună credinţă. Influenţa e din primăriei şi din mediul mafiei imobiliare.”