O angajată la casieria Operei Naţionale Române din Timişoara câştigă foarte puţin. Cel puţin aş spune cartea ei de muncă. În realitate, printr-o manevră mai mult sau mai puţin legală, casiera foloseşte ghişelul ca pe o coşmelie personală şi face un ban în plus vânzând bilete la alte spectacole. Şi când zic un ban în plus, mă refer la mii de lei.
Nu urmăresc neaparat să-mi fac “prieteni” pe la Operă şi sunt de acord că există lucruri mult mai grave în ţara asta, dar, măcar ca fapt divers, merită prezentată situaţia de acolo. Mai multe puteţi citi în articolul pe care l-am scris pe această temă în Ziua de Vest.
Pe bune că treaba asta ar fi ieșit mai mișto sub formă de reportaj despre ziua unei casiere de la operă. Așa pare o înfierare comunistă de pe vremuri. Nu-mi place.
Posibil să pară aşa.
Nu am vrut eu să fac neaparat pe moralistul, ci doar să prezint o realitate dubioasă. Nimic din ce am scris nu se încadrează la categoria speculaţii. Totul e demonstrabil. 
Nu mă îndoiesc, dar chiar și așa mi se pare o situație care nu-mi spune mare lucru. E dubioasă și nu prea.
Păi ţie ţi se pare normal ca o casieră să facă bani în timpul în care e angajată la stat vânzând bilete pentru privaţi, de parcă ar fi proprietatea ei casieria aia? Păi ia să mă duc şi eu să vând covrigi în foiaerul Operei, înainte de spectacole. Dacă se poate…
Pai daca directorul adjunct al Operei e de acord, unde e problema? Nu face vanzari pe sub mana, fara sa stie restul lumii, are contract (de cele mai multe ori). Nu vad ce te supara asa tare.
Ce relevanță are faptul că directorul e de acord? Nu e patron, ci angajat al statului și el. Uite, eu, în calitate de cetățean, nu sunt de acord ca la operă să se facă și afaceri de genul ăsta. Vreau ca biletele respective să fie vândute în baza unui contract cu instituția, nu cu o casieră, iar banii să intre în bugetul instituției, nu al unei casiere. Pentru că-mi pasă de cultura locală, de aia…
Institutia, ca sa vanda bilete, trebuie sa angajeze sezonier un om pentru asta, sa ii plateasca salariul, taxele la stat, etc etc. Tot acolo ajungi.
Stai că nu înțeleg ce zici. Treaba stă așa: Opera are angajată casieră, care vinde bilete pentru spectacolele Operei. Angajată fuul time, carte de muncă, alea, alea. Vin diverse firme și aduc la Timișoara spectacole din afara orașului. Pentru asta, firmele respective închiriază sala de spectacole ale Operei. Evident, trebuie să își și vândă biletele pentru spectacole undeva. Cel mai ușor și rațional e să fie vândute la casieria Operei, deși Opera nu e obligată să le vândă lor biletele. Dar în loc să se facă un contract cu Opera pentru chestia asta (și eventual Opera să o plătească pe casieră pentru munca în plus), firmele respective îi dau banii direct casierei. Unii nici nu mai fac formele legale, ci îi dau direct banii în mână, fără să plătească taxe. Iar casiera, pentru că îi place treaba asta și câștigă bine, mai dă și ea un ban mai departe ca să aibă în continuare „aprobarea” aia.
Asta ziceam si eu, ca Opera tot ar trebui sa isi plateasca angajata in plus. Si cred ca e mai complicata birocratia pentru modificarile lunare la contractul ei de munca, decat sa faca ailalti un contract de prestari servicii.
Opera nu iese in pierdere, ca primeste bani pentru sala. Insa daca alora le iese prea scump sa tina spectacolul,poate nu mai vin si data viitoare. Sau scumpesc biletele. Ceea ce mie, ca potential spectator, nu mi-ar place.
Noapte buna