Situaţia mizeră în care se află societatea, clasa politică şi economia României are şi o circumstanţă agravantă. Ne-am făcut-o cu mâna noastră! Şi nu este vorba doar de bravii noştri guvernanţi din prezent. Ei nu sunt decât puroiul de pe rană. Rana despre care vorbim este mai profundă şi a apărut odată cu alegerea lui Iliescu în 1990. Am pierdut atunci ocazia de a porni cu dreptul, de a continua tradiţia unei forme de conducere întreruptă brutal în urmă cu mai bine de jumătare de veac. Monarhia constituţională ar fi fost şansa noastră de a ne recăpăta demnitatea, de a extirpa la timp cancerul care ne afectează toate structurile şi toate relaţiile.
Am ratat startul şi am apucat pe un drum greşit. De neconceput cum poporul român a acceptat umilinţa impusă Regelui Mihai în primii ani după revoluţie. După 1996, una dintre variante era reprezentată de reinstaurarea monarhiei. Preşedintele Emil Constantinescu urma să-i cede locul Majestăţii Sale Mihai I, Rege al României. Din diverse motive legate de contextul social-economic şi de anumiţi membri ai coaliţiei de guvernare, manevra nu s-a mai realizat.
În ultimii 10 ani, şansele revenirii la o monarhie constituţională s-au diminuat. Varianta şi-a pierdut într-o oarecare măsură popularitatea. Jocurile politice şi interesele sunt prea mari pentru ca această opţiune, una dintre cele mai bune pentru România, să se poată materializa. Domnul preşedinte Băsescu, intenţionat sau nu, calcă în străchini încă o dată botezându-l pe strănepotul lui Carol al II-lea. Un descendent al unei părţi a familiei regale excluse de la succesiune. O asociere cel puţin nefericită.
Altfel stând lucrurile, nu e de mirare că românii nu îşi mai doresc o monarhie constituţională. Un popor care face alegeri bazate pe sentimente, pe impresii şi promisiuni are nevoie să fie informat, să vadă clar alternativele, nu prin ochelarii demagogiei şi ai populismului. Azi e 10 mai, ziua Regelui, ziua Monarhiei, ziua României în anii ei de glorie. Poate ar fi momentul să dăm uitării toate balivernele care ne-au fost băgate pe gât de comunişti şi îi să ignorăm pe aşa-zişii neo-legionari care îl acuză pe Regele Mihai de trădare. Să ne venim în fire şi să vedem, mai bine mai târziu decât niciodată, că monarhia constituţională este şansa noastră firească. Şansa de a spăla minciunile şi mentalităţile greşit formate şi să ne recuperăm istoria. Abia atunci vom porni din nou pe drumul cel bun, având în fruntea ţării un adevărat garant al democraţiei.





Oi Florine, cum si de ce e monarhia cea mai minunacioasa solutie pentru Romania? Da, monarhia cand monarh e Carol 1 a fost extraordinara pentru Romania. Dar nu din cauza ca era monarhie, ci pentru ca era Carol 1.
Ar fi o soluţie pentru că am scăpta de tot jocul ăsta grotesc din sânul partidelor când vine vorba de preşedinte. Am avea în fruntea ţării un garant al democraţiei (unul cu puteri reduse) prin situarea sa în afara partidelor politice.
Avantaje sunt o mulţime, poate o să scriu un articol şi pe tema asta cândva. Plus că trebuie să ţinem cont şi de tradiţia conducerii la noi în ţară. Republica a venit călare pe comunism, trebuia să scăpăm de ea odată cu revoluţia.
Aiurea! Singura soluţie e dictatura militară!
)))
Sau un despot luminat.
Eu!
Păi de ce tu? De ce nu eu dacă o luăm aşa?
Nu, mai bine lăsăm aşa. Eu!
România a avut parte și de monarhii de excepție (Carol I – poate cel mai bun român, tocmai pentru că era neamț; sau nepotul său Ferdinand) dar și de regi ce au lăsat mult de dorit – iar aici exemplul lui Carol al II-lea este elocvent. Mihai era promițător, din păcate a fost silit să abdice iar mai apoi situația niciodată n-a permis reinstaurarea monarhiei. se cunoaște ce a fost după 1990 și cine l-a trimis înapoi de la aeroport
Ma bucur sa vad ca mai sunt si tineri care gandesc, avand intelepciune, Domnul sa te binecuvanteze, tinerii de azi sunt foarte superficiali, nu cunosc multa istorie, dar
scriu…scriu…
Salut,Florine… Salut şi articolul tău şi, de asemenea, consistenţa şi transparenţa demersului tău…
Florine , scris exemplar , numai ca la ce datorii avem noi nu tine figura asta !!!
Numai bunul Dumnezeu nne mai poate salva si sa muncim si sa ne vedem de treaba noastra …
Undeva acum cativa ani s-a facut o greseala ireparabila .. sper sa nu ajungem ca si grecii !!
Ar fi o soluţie pentru că am scăpta de tot jocul ăsta grotesc din sânul partidelor când vine vorba de preşedinte. Am avea în fruntea ţării un garant al democraţiei (unul cu puteri reduse) prin situarea sa în afara partidelor politice.Avantaje sunt o mulţime, poate o să scriu un articol şi pe tema asta cândva. Plus că trebuie să ţinem cont şi de tradiţia conducerii la noi în ţară. Republica a venit călare pe comunism, trebuia să scăpăm de ea odată cu revoluţia.
+1
Sa ne suflecam manicele
1. Daca PNT reinstituia monarhia PNT ar fi fost acuzata si condamnata pentru lovitura de stat.
2. Monarhia nu garanta cresterea economica, problemele noastre dupa revolutie se datoreaza in principal faptului ca noi am iesit din Stalinism cu toate problemele de ordin ideologic pe care le implica acest gen de guvernare.
3. Regele Mihai a fost un tradator, si a ramas un om slab:
- a refuzat sa astepte negocierile cu aliatii si a mers pe mana lui Sanatescu.
- a acceptat decoratia oferita de Stalin
- a abdicat acceptand un settlement (cand a plecat tot guvernul era acolo in par si nu a plecat cu mana goala)
- i-a fost frica sa vina in 1990
- nu a facut mare lucru in exil in afara de faptul ca s-a dus sa boceasca pe la Elisabeta
- inca insista ca 1 decembrie e mai putin semnificativa pentru Romania comparativ cu eliberarea de sub influenta Otomana (si implicit pierderea Basarabiei)
- nici macar nu sta in Romania, la noi vine in vacanta
Deci multumesc, NU!
Nu sunt total impotriva monarhiei constitutionale, dar daca e vorba de Mihai, ala nu are dreptul.
El nu mai merita titlul de MS el este doar fostul rege al Romaniei.
Hristos s-a înălţat!
Din câte ştiu, juridic am rămas monarhie (noi, România), actul de la 30 Decembrie 1947 fiind lovit de nulitate, prin lipsa cvorumului etc. Dar, ca să fim „ai vremurilor noastre”, pe cine mai doare – ce?
Pingback: Leapsa Foto : Alex Mazilu – Daily Photo Blog
Nu cred ca intoarcere la monarhie ar reprezenta o solutie si chiar daca ar fi sa ne intoarcem aici nici intr-un caz nu cred ca regele Mihai ar fi persoana potrivita.