O să vă povestesc pe scurt ce mi s-a întâmplat în dimineaţa unei zile de vară a anului 2002 şi evenimentele incredibile care au urmat. Aveam 15 ani şi eram în vacanţa de vară dintre clasele a IX-a şi a X-a. Dormeam în fiecare zi până aproape de ora prânzului, cu excepţia zilelor când mă trezea tata de dimineaţă ca să-l ajut la munca din gospodărie. În dimineaţa aceea mă trezisem de bună voie pe la ora 10. Avusesem un somn agitat şi, spre dimineaţă, mă chinuise un vis urât de genul celora care par reale chiar şi după ce te trezeşti. O ceartă între două persoane, un început de bătaie, eu intervenind pentru a lua apărarea unei părţi, o palmă încasată din cauza asta. Acestea erau principalele evenimente din visul meu, evident însoţite de alte gesturi şi dialoguri care au conturat un tablou complex, un “scurt-metraj” coerent.
După ce m-am trezit am dat uitării visul, bucuros că totul se întâmplase doar în mintea mea, dar şi enervat pentru că îmi stricase dulcele somn al dimineţii. Apoi, orele s-au scurs normal printre tabieturile mele de adolescent. Abia în jurul orei 17 aveam să-mi dau seama că ziua nu era deloc una normală, la fel cum nici visul meu nu fusese deloc un coşmar oarecare. O ceartă între două persoane, un început de bătaie, eu intervenind pentru a lua apărarea unei părţi, o palmă încasată din cauza asta. În mai puţin de o oră, evenimentele s-au întâmplat pentru a doua oară. Doar că de data aceasta nu mai era un vis, ci realitate. Nu fusese o transpunere aproximativă, un fel de roman ecranizat unde acţiunea se depărtează de multe ori în mod grosolan de firul epic al cărţii. Visul meu şi realitatea erau identice până la ultima replică.
A fost prima şi ultima dată când mi s-a întâmplat aşa ceva. Nu ştiu cum a fost posibil, având în vedere că nu am visat un lucru previzibil sau unul care să se mai fi întâmplat până atunci. Nu mi-am propus, nu mi-am dorit şi nu ştiu de ce anume am visat cu o noapte înainte evenimentele unei zile de vară exact aşa cum s-au întâmplat. Cert e că a fost o situaţie incredibilă. Una care sfidează raţiunea şi împărţirea convenţională a lucrurilor în posibile şi imposibile, unde imposibilul reprezintă cam tot ceea ce nu putem explica ştiinţific.
Dar ce legătură are toată povestea cu recomandarea literară de săptămâna asta? Se pare că, aşa cum am promis, reuşesc să vorbesc mai mult despre experienţele mele care au legătură cu subiectul cărţilor decât despre cărţile pe care vreau să le recomand. Pentru recomandarea numărul 4 am ales volumul de povestiri “Misterul camerei închise” de Florin Manolescu. Un volum care a apărut în anul 2002 la editura Humanitas şi care conţine nouă povestiri incredibile.
Dincolo de maniera carismatică de povesti a autorului, de firul epic care captează pe deplin atenţia, poate cel mai mult mi-a plăcut capacitatea lui Florin Manolescu de a induce în mintea cititorului senzaţia că incredibilul este posibil. Cele nouă povestiri te fac să realizezi cât de limitată este cunoaşterea umană şi ştiinţa, şi câte lucruri incredibile s-ar putea întâmpla, sau poate chiar se întâmplă. Nu de puţine ori, pe parcursul lecturii, m-am surprins într-o stare de incertitudine, gândindu-mă dacă este vorba doar despre ficţiune sau naraţiunea are la bază un sâmbure de adevăr. Un adevăr incredibil, la fel ca întâmplarea trăită de mine în vara anului 2002.
Mai departe vă las pe voi să descoperiţi frumuseţea celor nouă povestiri. Fiind vorba despre proză scurtă, se poate citi uşor în pauzele unui program încărcat. Citatul ales nu este dintr-o povestire, ci este tocmai scurta introducere făcută de autor:
“Poveşti incredibile? Numai un naiv îşi poate închipui că sunt inventate. Şi-apoi, vedeţi dumneavoastră, mai toate au fost date la gazetă. Nu se poate să iasă fum fără foc. De pildă femeia aceea ucisă în camera încuiată pe dinăuntru… Aici e vorba de documente strict secrete, e limpede că orice urmă a fost ştearsă cu grijă. V-aţi gândit vreodată serios la inteligenţa furnicilor? Sau bărbatul care dispare în trecut – s-a demonstrat teoretic că lucrul e posibil. Aţi înţeles ce s-a întâmplat cu maestrul Kudini, aţi urmărit cu atenţie elefantul? Cât despre povestea cu ascensoarele, cine nu ştie că obiectele îţi fac figuri şi că au o viaţă a lor, care seamănă cu a noastră? Poveşti incredibile? Nicidecum. Pe mine m-au cam speriat. Oare cât ştim despre lumea în care trăim?“
Introducerea ta parea sa recomande cartea lui Marquez, “Cronica unei morti anuntate”, eram aproape sigura ca despre ea vorbesti…
Problema noastra de fapt este ca stim / simtim si nu prea vrem sa credem, Toma necredinciosul e in fiecare dintre noi, tagaduind miracole de fiecare zi sau cele care sfideaza impartirea judicioasa a timpului in secunde, minute, ore, zile etc. ! Nu cred ca pentru toti e vorba de rea-vointa, poate doar o forma de aparare, un fel de a te agata de siguranta data de constante, a tihnei unei vieti cu tabieturi, conventii, proiecte si carari batute…Din nefericire, o stare indusa, precara, la fel de inselatoare precum “culcatul pe-o ureche”, insa la o alta scara
N-am citit cartea de care ne spui…multam!
Si mie mi s-au intamplat lucruri ceva mai deosebite, pe care le-am gandit, si ulterior s-au aadeverit..insa nu m-am impresionat foarte tare, si le-am pus pe seama coincidentei..insa s-au adunat mai multe.
Cred ca toti suntem constienti ca viata e mult mai profunda, decat ceea ce traim in mod normal, dar fiind atat de acaparati in cotidian, nu mai gandim fie din frica ca nu vom intelege, ca ne depaseste subiectul, fie din superficialitate..
O sa rasfoiesc cartea propusa de tine
@volare Din pacate nu am citit “Cronica unei mort anuntate”.
Am avut niste contre cu niste fanatici ai explicatiilor stiintifice pe tema asta, insa am ramas fiecare cu parerea lui.
Spor la citit! Dupa ce o termini sa citesti si Mentalistii. O alta colectie de noua povestiri ale aceluiasi autor.
@Raluca Mateas Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunostem. O lume profunda si nedescoperita.
Spor la citit!
Ok, am sa citesc, notez, multam!
Mie imi spui cu fanaticii explicatiilor stiintifice???!! Tocmai vin de pe Facebook, unde Figaro a postat un link cu un articol in care se spune ca un cercetator german a demonstrat ca Descartes a fost de fapt otravit de un cleric si a murit pt ca ar fi avut pneumonie. Acolo sa vezi la ce discutii am ajuns cu frantujii care sunt darwinisti de nu-ti vine sa crezi, sunt atata de mandri de zici ca ei au creat universul si haxagonul e buricul lui…si aproape m-au facut debila pt ca si la ora asta eu spun ca exista Dumnezeu. Si zice una, da, ia spune-mi, de unde au aparut nevestele lui Cain si Abel, cu cine au facut ei copii??? Si le-am raspuns: Dumnezeu este atat de puternic incat putea sa faca pentru cei doi frati niste neveste… fara ca parintii sa-si dea seama…stii, autoritatea parentala era pe atunci mult, mult prea exagerata
)))). Asa ca a fost un secret, intre Dumnezeu, Cain si Abel 
)))
Bineinteles, m-au luat cu crimele in numele religiei, din Evul mediu…bine, in afara de faptul ca le-am explicat ca in cadrul religiei, politicii, stiintei actioneaza de fapt oameni si retele de oameni care aleg sa faca bile , sau raul, aleg sa respecte omul si viata (creatia lui Dumnezeu) sau sa o dispretuiasca, exista acolo si idealisti si oportunisit…in fine…Dar – spun eu – ce credeti despre toate experimentele pe corpurile umane si pe animale, de eugenism, bombe nucleare???…sunt revendicate de stiinta si se intampla acum, in zilele noastre, despre politicile care se duc in asa fel incat in unele parti se moare de foame, iar in altele este excedent de orice pe piata !. Nu vi se pare ca aceste stiinta ucide, ba mult mai mult decat o sleahta de clerici care asa s-au trezit ei sa-si exercite puterea intr-o epoca oricum controversata si bulversata din toate punctele de vedere, cum era atunci??? ….Una mi-a multumit si mi-a spus ca a fost foarte constructiv dialogul…in rest…i-am cam sfasiat! Sincer, mi se pare atat de absurd sa crezi ca ai venit asa, pur si simplu pe lume, si ca ai un suflet, si ca gandesti intr-un fel datorita tie!!! In fine, le-am spus si anecdota aia cu darwinistii: cel mai simplu de clasificat oamenii: voi, darwinistii daca tot spuneri ca va trageti din maimute, e ok, va trageti din maimute…noi, cretionistii spunem ca avem un trup si un suflet de la Dumnezeu si suntem convinsi de asta. E cat se poate de simplu atunci: exista pe pamant si oameni descinsi din maimuta, si oameni rezultat al creatiei divine…
…huh, e greu dar e frumos…Te mai tin la curent! Succes si tie, am vazut in ce hal te bati pe vox publica! 
)))
*si nu ar fi murit pentru ca ar fi avut pneumonie, scuze…am scris in graba…
Am patit si eu ca anumite lucruri mi se pareau visate, doar mi se pareau. Inca nu am luat parte la astfel de experiente.
Mi-a placut introducerea ta in aceasta recomandare, pare o carte interesanta ce merita rasfoita.
@volare Scuze pentru raspunsul intarziat. Nu ce se intampla de imi tot neglijez “intaiul nascut” blogosferic.
Foarte interesanta dezbatere ai avut si tu. Sa ma tii musai la curent.
@Ciolitto Da, la nivelul de “mi se pare” am mai avut si eu. Insa evenimentul relatat a fost chiar scary.
Sa imi spui ce parere ai avut daca apuci sa o citesti!
Merita citita, nu rasfoita.
am trecut sa te salut! Sa vad ce mai face Bubu mic si sa te invit in noua mea casa!
Salutare! Foarte buna decizia de a te muta pe wordpress! Succes!
Bubu Mic e bine. E foarte activ.