Că tot veni vorba

Uneori sunt o catastrofă. Una masculină, evident. Dacă ar exista un dicţionar ilustrat de antonime, la antonimul expresiei “self-management” ar trona, mare şi fericită, poza mea. Dacă la capitolul punctualitate fac progrese, mai ales de când vând publicitate online (sau mă rog, încerc să vând), când vine vorba de respectarea termenelor mă exasperez chiar şi pe mine însumi. De exemplu, am de scris un text despre Timişoara pentru Artistu. Sunt deja 3 luni de când l-am promis. Am mai promis şi un text pentru revista Fitzuica şi trag în continuare mâţa de coadă (tot o figură de stil pentru că nu aş suporta să ţin o pisică pe lângă mine toată ziua). La acestea aş mai putea adăuga alte chestii în care m-am băgat (sau, mai exact, am zis că mă bag) şi nu am realizat nimic: blogul Choose to speak, sportlocal.ro şi chiar literatura pusă pe hold până într-un moment imaginar în care presupun că o să am timp şi inspiraţie să mai scriu câteva povestiri, cât pentru un volum acolo, ceva.

Cam asta e situaţia în momentul de faţă, în caz că treceţi pe aici şi vă întrebaţi unde a dispărut consecvenţa postărilor mele şi stilul care m-a însoţit timp de un an în activitatea blogosferică. E tot acolo, undeva. Pus pe hold de mult mai pragmatica şi, uneori, încrâncenata activitate de pe VoxPublica.

Şi ca să nu ziceţi că nu v-am umplut sacoşa de link-uri (şi paranteze), poftiţi de citiţi şi un interviu (sau ce o fi) pe care l-am acordat (ce pompos sună!)… cui i l-am acordat? Nu mai ştiu. Vedeţi şi voi pe twitter.i3.ro. Un weekend plin de paranteze plăcute vă doresc!

 

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

10 Responses to Că tot veni vorba

  1. mihai says:

    Daca te ajuta, chestia asta pe care o descrii are si o definitie :)
    http://dexonline.ro/search.php?cuv=taraganare

  2. :lol: Multumesc! Antidotul nu il stii? :P

  3. mihai says:

    Mai cautam, poa’ zilele astea sa gasim ceva. :D

  4. Marylina says:

    So i`m not alone on the earth. Sunt eeexact la fel, m-au acaparat indatoririle si promisiunile si incep sa le iau sistematic, te anunt daca imi iese :) ).

  5. @Mihai Astept cu sufletul in dinti. :D

    @Marylina Nu ma consoleaza cu nimic faptul ca nu sunt singurul. :lol: Sa imi spui totusi daca iti revii. :P

  6. Ionut says:

    Nu-i nimic… inca avem rabdare…

  7. Dar ma si puteti citi prin locurile pe unde scriu mai des… :P

  8. Chestia asta cu trasul matei de coada ma intristeaza profund. M-ai lovit fix la sentiment, dude..

  9. Acuma din doua una. Ori iubesti pisicile la nebunie si nu vrei sa fie trase de coada, ori pierzi tu vremea aiurea ca mine. :D
    Totusi, ma asteptam ca tu sa tragi telefonul de fir, nu mata de coada. :P

  10. artistu says:

    Si au mai trecut 2 sapatamani de atunci si textu’ tot nu vine! Ce zici in uikend il faci?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>