Aveam planificat pentru recomandarea de azi o carte de Mario Vargas Llosa. Calculele unei zile pline nu s-au potrivit, însă, cu realitatea din teren. Drept urmare, pentru a nu-l trata superficial pe unul dintre sud-americanii mei preferaţi, am decis să recomand o altă carte. Recomandarea am făcut-o anul trecut, dar culegerea de povestiri chiar merită citită şi recitită.
“Îmi place să povestesc. Atunci când vreau să exprim o temă la care ţin foarte mult o transpun în suprareal. Neobişnuitul îi dă putere şi tema capătă valoare de simbol. În asta constă forţa basmelor.” Dino Buzzati
Când am început să citesc „Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri” era într-o joi. Mă întorceam acasă cu tramvaiul şi, căutând ceva în geantă, am dat peste cartea lui Dino Buzzati. O căram după mine de vreo două săptămâni, mereu alegând să o ignor, până când am uitat complet de ea. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut, iar privitul oamenilor de pe străzi nu-mi mai oferă nicio satisfacţie, am început să citesc prima povestire. Speram la 25 de minute de relaxare – atât cât durează drumul de la birou până acasă – şi poate la câteva ponturi înspre stăpânirea tehnicii de scriere a povestirilor.
Ceea ce s-a întâmplat a depăşit cu mult aşteptările mele. Într-o manieră demnă de suprarealul lui Buzzati, cele 11 staţii ale tramvaiului 4 din Timişoara s-au transformat în zeci de alte staţii, fiecare cu peisajul ei, purtând numele povestirilor din volumul lecturat. Oamenii coborau şi urcau, acţiunea se perinda prin faţa mea, iar eu trăiam alături de personaje, simţind durerea, revolta, dragostea, ura, fericirea, dezamăgirea, fantasticul şi uneori banalul lor.
În staţia „Lecţia anului 1980” am putut vedea o lume în care pacea s-a instalat în urma câtorva infarcte bine plasate. În „Umilinţa” l-am întâlnit pe călugărul Celestino, protagonistul unei poveşti pline de subtrat, deşi oarecum previzibilă. Staţia „Sărmanul copil” mi-a revelat o copilărie marcată de umilinţe, care a dat naştere unui monstru. În acelaşi ritm alert, staţiile treceau, iar imaginaţia fără limite a lui Dino Buzzati îmi oferea atât evidentul cât şi partea nevăzută a lucrurilor relatate.
Un scriitor de succes se hotărăşte să îşi recunoscă impostura, în timpul războiului rece americanii şi ruşii se bombardează reciproc folosind bombe inedite, un ziarist se teleportează cu ajutorul unei cărţi magice, liderul unei bande care vânează bătrâni îmbătrâneşte subit, o mamă umilită declanşează o forţă cumplită, buzunarul unei haine oferă bani contra catastrofe, o soţie iubitoare se transformă în automobil de dragul soţului, o tânără îşi transformă amanţii în câini şi un sceptic cinic resuscitează entuziasmul artei într-un scriitor.
Fiecare povestire se petrecea între două staţii şi fiecare staţie mă purta în alte lumi. Aventura, umorul, supranaturalul, banalul, satira, ironia, autoironia, simbolicul, se întrepătrundeau oferindu-mi mie, cititorului, destine, caractere şi lecţii de viaţă. La o privire mai atentă, l-am descoperit în povestiri pe Buzzati însuşi într-o atitudine demistificatoare şi, mai apoi, chiar pe mine însumi. Terminând de citit ultima povestire, în care iadul pare a fi o lume paralelă, foarte asemănătoare cu lumea în care trăim, am închis volumul de povestiri şi m-am trezit din nou în lumea reală. Tramvaiul lui Buzzati ajunsese la capăt de linie şi călătoria-lectură se încheiase.
„Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri” e genul de carte la care revin sperând să o fi uitat şi să retrăiesc magia primei lecturi. În calitate de povestitor amator, recunosc faptul că mă încercă o uşoară gelozie faţă de Dino Buzzati. Asemenea povestiri sunt de-a dreptul descurajant de captivante. Cine l-ar putea egala pe autor?
Citeşte şi: O recomandare pe săptămână (1), O recomandare pe săptămână (2)





Related Articles
13 users responded in this post
Clar, ceva ce trebuie să citesc. Cât mai curând, sper că sâmbata asta
Pe asta cred ca o gasesti usor in limba in care a fost scrisa.
Sa imi spui cum ti s-a parut!
Florine, ai citit ,, Ciuma ” lui Camus? Daca da, ce imi poti spune despre ea?
bagam in agenda. Bun, am notat, multam!
@Andrei Pe Camus l-am cam ratat. Nu ca nu mi-ar fi placut mie francezii sau existentialistii, insa am citit destul de haotic, dupa recomandari din diverse parti. Dar poate o citesc si o includ int-o miercuri la recomandari.
@Gabi Sper ca in agenda care cuprinde lecturiile din viitorul apropiat.
@Florin,
Te astept cu Llosa, despre Buzzati nu stiu mare lucru…Pasiunea cu care spui ca l-ai citit ma face curioasa…
@Andrei,
Candva am fost o fana a lui Camus, existentialismul lui m-a bantuit multa vreme. Este un autor extrem de obiectiv, insa in aceeasi masura si ingaduitor cu natura umana. Chiar daca, de multe ori, actiunile si situatiile pe care le descrie frizeaza absurdul, e vorba totusi despre acel absurd legat de experienta noastra ca indivizi, de traiectoria sinuoasa a vietii, de ceea ce proscrisului ii este dat sa-i fie drept destin…M-a fascinat intodeauna detasarea (care duce chiar pana la pierderea de sine) cu care personajele lui isi privesc/ traiesc viata: departe de a fi fataliste, nimic nu le surprinde, sunt reci, lucide, chiar stranii in judecata lor. Iar cautarea fericirii absolute nu prea le sta in calcule.
In Ciuma, actiunea se petrece intr-un oras-port, Oran (in Algeria parca), nu intr-o epoca prea indepartata (undeva pe la jum. secolului XX), oras in care oamenii duc o existenta cat se poate de comuna, pana in ziua in care primele semne ale flagelului incep sa apara (extrapoland, ciuma poate simboliza si nazismul sau orice alt sistem totalitarist). Iminenta unui dezastru este mai intai negata dupa care, fireste, urmeaza starea de carantina si inchiderea orasului. In functie de situatii, criza declanseaza reactii din cele mai diverse: lasitate, teama, slabiciune, curaj, altruism, mizerie, ticalosie. Temele majore, moartea, boala, iubirea, prietenia, destinul, religia se construiesc in jurul binecunoscutei dialectici bine-rau. Complexitatea romanului deriva si din multitudinea de caractere umane, de la tipul intelectualului angajat, al eroului anonim si al omului religios pana la dezertori, lasi, ticalosi si speculantii de duzina.
Cel mai mult mi-a placut Strainul de Camus, dar iti recomand si Exilul si imparatia precum si piesele lui de teatru, in special Caligula.
@Florin, te rog sa ma ierti, am vazut abia acum ca ai promis o prezentare la Camus…o asteptam cu interes in continuare…eu n-am surprins decat o foarte mica parte…
@volare Pai sa citesti Buzzati. Mie imi plac povestile si proza scurta in general.

Multumesc pentru scurta prezentare pentru Ciuma. E bine ca i-ai fost de folos lui Andrei intr-o chestie in care eu am fost inutil.
Prezentarea mea o sa vina candva. Insa e lista lunga si la mine.
@ volare: Multumesc pentru recomandarea calduroasa, dupa descriere cred ca seamana cu ,, Viata pe un peron” a regretatului Paler. Am citit si eu ,, Strainul” dar nu cu atentia cuvenita, din pacate, trebuie sa-l recitesc mai incolo, peste vreo cative ani. Acum am doar 18, mai am vreme. Am auzit de cartea asta si am cumparat-o mai demult, din anticariat, impreuna cu alte cateva, ma interesa daca sa ma apuc de ea acum sau mai incolo. Ma apuc chiar azi, multumesc frumos.
ai relatat si tu destul de bine aceste intamplari, chiar ai darul de a povesti! si eu vreau sa citesc ceva dupa sesiune, dar aseara cand am vrut sa ma apuc si de urmatoarele 2 volume din “Razboi si pace” de Tolstoi, nu prea am avut o asa dorinta, preferand sa mai lenevesc ca doar a venit vacanta…
@ Andrei, cu placere! Sa nu ocolesti literatura franceza/francofona, eu ti-as recomanda tot incepand de la Chanson de Roland dar e prea mult
… Poate un pic din Voltaire, Rabelais…Hugo…clasicii Balzac, Stendhal…Zola…Iar de la Proust incolo iti garantez ca totul devine absolut interesant…. Camus, Gide, Sartre, Celine, Tournier, Yourcenar, Nothomb, Bruckner etc. etc.
@Florin, caut Buzzati, musai…si mie imi place proza scurta, in special cea sud-americana. Mai nou si cea canadiana…E din ce in ce mai prizata peste tot in ultima vreme si nu neaparat din cauza timpului condensat al cititorului de azi. Mai degraba scriitorii sunt cei care o prefera pentru ca le ofera mai multe posibilitati de experimentare, poate fi mai acuta, mai orientata, dar si de un mai mare impact…Ai dreptate, nu e deloc de neglijat…
no, bine c-ai zis ce se-ntampla-n fiecare. puteai si tu macar sa bagi un “spoiler alert”
@Mihai Partea buna cu proza scurta e ca merge si intr-un moment cand nu ai chef de chestii lungi si serioase gen Tolstoi.
@volare Poate e si o chestie de timp. Si una de suport. Proza scurta merge bine pe supoturi electronice. Se citeste usor in metru, in tramvai sau oriunde pe iPhone, BackBerry etc. Plus ca oameni cauta povesti…
@zamo.ca Nu am zis tot. Garantez ca lectura propriu-zisa e muuuult mai interesanta!
Leave A Reply