De ce au leii ochii verzi?

În 24 noiembrie, stimabila Alexandra Bădicioiu a scris un articol cu titlul “Moartea unei solidarităţi demodate, uitatul la TV“. La finalul respectivului text, autoarea adresa următoarea întrebare: “Voi ce moarte mai deplângeţi?”. Cum printre destinatarii întrebării mă aflam şi eu, m-am văzut nevoit să recapitulez în gând toate fiinţele şi obiectele al căror stins amor mă urmăreşte încă, vorba unui alt răposat celebru, care obişnuia să scrie poezii. Sarcina nu a fost tocmai uşoară. Ba chiar s-a dovedit oarecum traumatizantă. Drept urmare, mi-au trebuit trei săptămâni să rezolv leapşa – denumire generică dată unor astfel de provocări în limbajul interneţilor.

Pentru a vă lămuri cum stau lucrurile cu moartea şi deplângerea ei, trebuie să vă relatez o întâmplare petrecută într-o zi de decembrie. Am plecat de acasă cu gândul de a cumpăra câteva kilograme de fructe şi legume. Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat, însă, cert e că, după aproximativ 20 de minute, mă plimbam printr-o pădure de conifere. Ce plăcută era plimbarea! Aerul curat îmi mângâia faţa şi mă îmbata cu miresme proaspete, verdele brazilor îmi relaxa ochii, ciripitul vesel al păsărelelor îmi dădea poftă de viaţă. Pentru câteva minute am uitat de griji, de stres, de crize financiare şi m-am cufundat în natura feerică, asemenea unui colţ de rai.

Adevărul e că nu fusesem demult într-o asemenea pădure. Parcă pe vremea aceea era mai multă iarbă pe jos şi mai multe păsări prin crengi. Am observat chiar şi unele detalii bizare: brazii păreau crescuţi semeţ din asfaltul albăstrui iar cântecul păsărelelor era acoperit de un vuiet suav de motoare TDI. Unde mai pui că fiecare brad avea lipită câte o etichetă: 40 lei, 60 lei, 100 lei, 200 lei. Era ca în bancul acela cu elefanţi, doar că de data asta erau lei:

- De ce au elefanţii ochii roşii?

- ??

- Ca să se ascundă în cireş. Ai văzut vreun elefant în cireş?

- Nu.

- Păi vezi ce bine s-au ascuns?

Poate numărul respectiv era de la mulţimea leilor care se pot ascunde într-un brad. Totuşi, brazii erau cam mici pentru a susţine atâţia lei. Şi în plus, la tot pasul întâlneam oameni. Unii aveau o privirea îmbietoare, alţii păreau la fel de rătăciţi ca mine. Ceva era clar în neregulă cu decorul forestier.

Într-un târziu, am descoperit o ieşire. Se părea că mă rătăcisem într-un fel de parc-rezervaţie. Curios să-i aflu numele, am grăbit pasul către tăbliţa care marca limita pădurii. Acolo, negru pe alb, stătea scris un nume neaşteptat: “Piaţa Timişoara 700″. Ce frumos e să ai o pădure în centru!

Cam asta mi s-a întâmplat în respectiva zi de decembrie. Nu sunt eu un eco-freak sau un militant împotriva despăduririlor, însă brazilor parcă le stă mai bine în pădure. Aşa că, dintre toate morţile deplânse în ultimele trei săptămâni, moartea brazilor  şi-a găsit loc în aceste rânduri. Trăiască brazii artificiali!

P.S.: Se pare că scrisoarea mea către edili a rămas fără rezultate. Zăpada ne-a surprins din nou.