Dragi cititori, azi avem un guest post. O poveste frumoasă scrisă de una dintre cititorele acestui blog. Neavând un titlu, mi-am permis să îi pun eu unul. Autoarea doreşte să rămână anonimă, aşa că îi onorez dorinţa mulţumindu-i pentru ajutor. Dacă mai am cititori care au o poveste de zis şi ar dori să o zică aici, îi invit să îmi trimită un mail. Lectură plăcută!
Acum, în plină campanie electorală, când la TV nu auzi şi nu vezi decât pe cine, ce şi cum, opresc televizorul, iau cartea şi citesc sau pur şi simplu mă hrănesc cu amintiri. Mă gândesc tot mai mult la Bunica mea.
O imagine din amintirile mele cele mai îndepărtate se desprinde din mintea mea şi apare în faţa ochilor clară şi nealterată de trecerea timpului. Pe câmpul proaspăt arat se înşirau brazde paralele care se pierdeau departe, undeva în zare. Bunica păşea înaintea mea aplecată, strecurând din loc în loc câteva boabe de porumb peste care trecea cu sapa pământul ridicat de trecerea plugului. Gârbovirea bunicii îmi pare acum o închinare în faţa pământului, o rugă plină de credinţa că acel pământ avea să primească plecăciunea ei împreună cu bobul depus cu încredere în pântecul lui. Că îl va hrăni cu dragoste şi, la vremea potrivita, îl va ajuta să încolţească şi să rodească. Iar faptul că la capătul rândului îndrepta spatele, ridica privirea spre cer şi spunea “Doamne de ar ploua acum!” era acel “Amin” care pecetluia truda, sudoarea şi speranţa pentru viitor!
Şi îmi mai amintesc că după zile ploioase, pământul lutos era frământat de mâinele aspre şi muncite ale bunicii împreună cu paie, bălegar şi apă (cu aceeaşi dragoste şi pricepere cu care făcea coca de paine), iar apoi era aşezat cu grijă pe pereţii casei, crăpaţi pe alocuri de lupta surdă cu timpul. Pământul neroditor era preţuit la fel ca şi cel fertil!
Apoi, îmi amintesc de zilele când mă întindeam la umbra unui copac, cu faţa mângâiată de iarbă, cu privirea pierdută în farmecul florilor de câmp şi ascultam cum “creşte pământul”. Acel pământ era iubit, îngrijit, ocrotit. Primea o parte din sufletul nostru şi oferea în schimb liniste, siguranţă, stabilitate şi chiar siguranţa unui nou început!
Bunica, chiar şi după 94 de ani de viaţă dusă pe acest pământ, cu trudă, suferinţă, nădejde şi bucurie, a coborât în groapă cu un chip senin şi împăcat, ca pentru un nou început. Ce am făcut noi cu acel pământ? Ce facem? L-am ignorat, l-am părăsit, apoi l-am uitat şi, în nepasare, l-am urâţit, sluţit, l-am ciuntit şi schilodit pentru afaceri imobiliare. L-am transformat într-o groapă de gunoi. Si ne mai mirăm că se răzvrăteşte din când în când cuteramarandu-se… Mă întreb până când ne mai poate răbda El, pământul.
Şi noi pe cine votăm până la urmă? Că de aici am plecat…
Bine ca nu il mai vad pe Nea GIGI la TV (GSPTV) Happy !
Las’ că nici alţii un sunt mai eye friendly.
Eu mă uit la TV doar la meciuri, la câte un film şi la câte un documentar.
Frumoasa povestire…o felicit pe invitata ta pentru ceea ce a reusit sa surprinda mai adanc, dincolo de experienta personala: privim in fiecare zi la un spectacol derizoriu, campanie, modernizari, globalizari, reglari de conturi, FMI…nici un semn de inteligenta.
Poate ca n-ar fi prea tarziu sa ne oprim…ar trebui facut ceva dar ce???
Cum sa le poti explica domnilor plini de importanta, cu atitudini, initiative si spirit de afaceri ca nu intotdeauna ce-i frumos, curat si sfant este lipsit de aparare…caci vai de se cutremura Pamantul!
Frumoasa povestea.
Asa zic si eu, ca nu ne mai rabda prea mult, pentru ca incepem sa pierdem orice contact decent cu realitatea.
@volare Ce e de facut…? Hmmm… Poate prin exemplu personal. Printr-un discurs plin de dragoste si necompromis de interese. Sa speram, sa credem, sa inaintam contra curentului. Era o carte cu titlul “Tandretea luptatorului”. Numai titlul ala spune multe despre ce fel de oameni ar trebui sa fim ca influentam ceva in bine.
@boghi Da. Cititorii mei sunt mai talentati decat ai altora.
@Gabi Cum ar spune cineva: “let’s keep the main thing the main thing”. Si din pacate lucrurile principale nu sunt intotdeuna cele dupa care alergam.
brrr! kinda gave me the creeps
De ce?
incredibil! pur si simplu sublim
asta ar trebui sa poata sa urmareasca romanii in prime -time; un txt ca asta- si maine altul, si in fiecare zi, macar unul
@boghi – Frumoasa povestea? eu zic ca e cam trista, bunica ei a murit
sau n-am inteles bine?
@aprozarnet Multumesc in numele autoarei. Cred ca si ea o sa se bucure. Da, e un text scris din inima. Simplu si totul revelator.
)
(bag de seama ca iti plac mai mult guest post-urile de pe blogul meu
@Incasha A murit. Asta nu e neaparat un motiv de depresie, pt ca toata lumea moare. Frumusetea consta in amintiri, sensuri si morala.
Da, dar cand moare cineva si scrie o poveste despre asta, nu cred ca e motiv de bucurie
)
Da…o poveste.
@Incasha: nu vad nici o bucurie in povestea asta!
@Incasha Nu e de bucurie.
Dar frumos tot poate fi. Si lucrurile triste pot fi frumoase. Nu?
@Mica O poveste frumoasa…
E frumoasa povestea dar trebuie sa recunoastem ca afacerile imobiliare sunt intr-o oarecare masura un rau necesar. Important este sa incercam sa pastram un echilibru. In orice caz, nu cred ca putem vorbi despre “o groapa de gunoi”.
Pai poate nu se referea la afacerile imobiliare atunci cand zicea groapa de gunoi. Afacerile imobiliare nu sunt un rau prin ele insele. Ca orice instrument, poate sluji unor scopuri bune sau unor scopuri rele.
@Si eu cred ca nu se referea la groapa de gunoi in sensul “afacerilor imobiliare”.
Mai degraba la locuri frumoase de prin poiene si paduri unde turisti chiar lasa gramezi de gunoaie.
E încă o dovadă că şi tinerii pot fi înţelepţi. Poate împrumută din înţelepciunea bunicilor. Elegant gestul tău.
@Gabriela Intelepciunea, contrar zvonurilor, nu cred ca tine decat intr-o mica masura de varsta.
Mi-ar placea sa pot oferi posibilitatea de a spune o poveste oricui stie sa spuna una frumoasa.
Frumos spusa povestea. Asa cum vad eu esentialul nu este despre pamant sau afaceri imobiliare ci despre a iubi si pune suflet in ceea ce faci si in ceea ce te incojoara intotdeauna. (Sper ca nu se supara autoarea daca nu asta a intentionat sa spuna…)
@Diana Cred ca farmecul povestilor consta chiar in posibilitatea cititorilor de a intelege ceea ce au nevoie sa inteleaga.
Si eu i-am dat aceeasi interpretare.