La Zamolxis mă refer. După ce l-am făcut personaj de serial poliţisto-paranoic, mă văd ajuns din urmă de o leapşă introdusă (fraudulos?) de el în blogosferă. S-a învârtit câteva zile în jurul meu, ba la unii, ba la alţii, pentru ca azi, ajutată de Andi, să mă lovească în moalele firului epic. Nu mai stau pe gânduri ci purced cu avânt muncitoresc să răspund întrebărilor cu iz de înţeleaptă indiscreţie.
1. Când ţi s-a întâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău?
Trebuie să exclud din start persoanele care încă trăiesc. Nu pot să jignesc pe nimeni cu apelativul “vechi”. Îmi rămân persoanele răposate. Am învăţat de la Constantin Noica un vechi proverb din popor (care şi el, poporul adică, e vechi): “În inima smeritului şade dracul turceşte”. Încă nu ştiu sigur în ce fel a contribuit la succesul meu, însă sunt sigur că o să contribuie în viitor. Un caz mai concret ar fi vorba aceea a apostolului Pavel: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”. Asta cred că m-a ajutat să fiu un soţ de succes. Zic eu, aşteptând confirmarea.
2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?
Clasic? Ăsta are un sens peiorativ? E un fel de “vechi” cosmetizat? Cred totuşi că nu. Şi cum adică dacă aş putea? Dacă aş avea ce să-i dau de mâncare? L-aş invita pe Dostoievski să mă înveţe dragostea de oameni şi iertarea. Apoi pe Tostoi să mă înveţe autodisciplina şi pe Verdi să îmi cânte ceva întru înveselire.
3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta?
Soţia mea preferată, evident!
4. Care-i ambiţia ta secretă?
Ei, asta-i bună! Păi ar mai fi secretă dacă v-aş spune-o? Totuşi, nu e niciun secret că, în privinţa celor pământeşti, ambiţia mea cea mai mare e să devin scriitor şi să trăiesc din asta. Decent înspre bine!
5. Preţul gloriei?
Mă văd foarte atras de glorie în momentele mele de reverie. Sunt însă pe deplin conştient de pericolul ei şi de faptul că nu poate reprezenta un scop în sine. Deci pentru glorie aş fi dispus să-mi exploatez abilităţile şi talentele. Sper totuşi ca nu în slujba ei să pun aceste caracteristici personale.
6. Greci sau Romani?
Un plus pentru greci la capitolul cunoaştere şi civilizaţie. Dar şi un minus la capitolul depravare. Totuşi, romanii ne circulă prin vene.
Acestea fiind zise, dau leapşa mai departe cui o vrea. În special inculpaţilor: Ioana, Dora, Camytzi, GMX, Jane, Santi şi Marius. Cititorii fără blog sunt rugaţi să răspundă printr-un comentariu.
Parca il vad pe Verdi cu scripca, in timp ce tu ii dai lectii lui Tolstoievski!!
Gmx a şters şi blogul ca să scape de leapşă…
@Andi In timp ce eu iau lectii de la “Tolstoievski”.
I-am ales si eu asa dintr-un impuls de moment.
@Vania Ioi, acuma am vazut. Dar nu e sters. E deschis doar utilozatorilor ivitati. Hmmm… oare de ce?
Pingback: 2 scrisori importante « Andi Bob
E doar un ping, sper ca nu te-ai speriat prea tare
Pentru cei interesati de ce s-a intamplat in Decembrie 1989. Unii avem parinti si bunici care ar dori sa afle in ce stadiu se mai afla Dosarul Revolutiei.
Weekend placut
Mi-am revenit. Credeam că particip la chestii fără să ştiu. Dar e un demers bun.
Un weekend plăcut şi ţie!
2 intrebari mi-ai nascut (adica m-ai lasat gravid cu ele):
1. care sunt sotiile nepreferate?
2. romanii nu erau depravati si erau neprihaniti?!?
w/e placut!
1. Nu am. Doar imi place mie sa zic asa… sotia mea preferata.
2. erau, insa nu chiar asa ca grecii.
weekend placut si tie!
Cred totuşi că romanii au dus pe culmi abisale ce au învăţat de la greci. Nu cred că grecii aveau vomitoriu… adică depravare în ultimul hal şi nici vespasiene, adică educaţia sa nu te mai caci prin curţile oamenilor. Sunt două extreme undeva. Dar cred totuşi că din punct de vedere depravare, romanii erau cu două clase peste greci. Aia mai aveau treabă şi cu matematica, fizică şi navigaţie din când în când…
Pai nush… eu asa am ramas cu o impresie ca grecii erau mai ceva ca romanii la capitolul asta. S-ar putea sa ma insel. Astept sa faci si tu leapsa.
Pingback: Din seria “scriu si eu ca sa ma aflu in treaba” « My Blog
o remarca, daca il chemi pe Tolstoi… tre sa ma chemi si pe mine:) dar si cu Destoievski as sta la masa:D iar in legatura cu romanii… iti dau dreptate cu toate ca ne curge in vene “un sange de roman”
O sa te anunt. Contează pe asta!
Pingback: Oracol « jane’s attic