Violet

La începutul anilor ’80, în Timişoara s-au întâmplat unele lucruri mai puţin obişnuite. Majoritatea celor care citesc aceste rânduri probabil nici nu au auzit vreodată de ciudata toamnă timişoreană care a stârnit curiozitatea şi apoi spaima multora. Unul dintre motivele notorietăţii scăzute a evenimentelor petrecute în urmă cu aproape 30 de ani se regăseşte în eforturile autorităţilor de a ascunde adevărul şi de a împiedica o nedorită curiozitate internaţională. Noi însă, cei care am trăit acele evenimente pe pielea noastră, ştim că informaţiile au rămas în Timişoara datorită oamenilor de rând. O solitaritate a tăcerii s-a instalat de la copiii de grădiniţă până la pensionarii obişnuiţi cu bârfa.

Fusese o toamnă călduroasă în acel an când Poli, cea mai iubită echipă de fotbal din oraş, juca în Cupa Uefa după mulţi ani de aşteptare şi speranţă. Împlinirea acestei dorinţe de decenii a dat naştere unui sentiment de mândrie în sufletul fiecărui bănăţean. Cu toţii încercau să-şi arate ataşamentul faţă de echipă şi susţinerea necondiţionată, de parcă soarta meciurilor depindea de dragostea tuturor pentru culoarea violet.

Treptat violetul a cucerit oraşul de pe malurile Begăi. Casele, gardurile, blocurile, maşinile, tramvaiele, magazinele, toate erau vopsite în violet. Oriunde îţi întorceai privirea în acele zile, vedeai culoarea echipei de fotbal. Unii suporteri, mai excentrici din fire, şi-au vopsit şi bicicletele, pantofii şi chiar părul, în ciuda reticenţei sistemului faţă de astfel de manifestări. Când nu mai rămăsese loc în care violetul să nu fie prezent şi meciurile echipei Poli se apropiau, s-a petrecut un alt lucru care a avut menirea de a transforma în spaimă entuziasmul colectiv.

Prima persoană căreia i-au apărut pete violet pe piele s-a prezentat la spitalul municipal într-o zi de sfârşit de septembrie. Au urmat alţi pacienţi cu simptome asemănătoare. Apoi zeci, sute, mii de oameni s-au trezit peste noapte cu pielea violet, plini parcă de vânătăi nedureroase. Groaza se instalase în oraş şi nimeni nu se mai gândea la meciurile echipei de fotbal.  Nimeni nu se mai preocupa cu altceva decât cu găsirea explicaţiei şi tratamentului pentru ciudata molimă care se întindea cu repeziciune.

În zilele care au urmat, cu o frenezie de nedescris, din proprie iniţiativă dar şi constrânşi de autorităţi, oamenii şi-au revopsit casele şi maşinile în vechile culori. În mai puţin de o săptămână, cu greu mai găseai violetul în peisajul timişorean. La scurt timp, la fel de brusc şi neaşteptat, violetul de pe corpurile oamenilor a dispărut. Nu a fost însă o dispariţie banală sau o eliminare prin spălare, ori un tratament cu diferiţi pigmenţi. Într-un fel, nici nu a dispărut în totalitate. După groaza şi agitaţia stârnite de apariţia lui în exterior, violetul s-a retras în interior, vopsind pentru totdeauna sufletele timişorenilor în culoarea echipei locale de fotbal, Poli Timişoara.

——————————————————————————————————————————————–

Articolul de mai sus face parte din experimentul “Curcubeu”, în cadrul căruia , la ini’iativa lui Dheo, s-au scris 7 articole pe 7 bloguri diferite. Au mai scris în cadrul acestui experiment: CopilAndra (roşu), Brylu (oranj), Evodani (galben), Dheo (verde), Dany (albastru), Andy (indigo).