Îmi place să povestesc. Atunci când vreau să exprim o temă la care ţin foarte mult o transpun în suprareal. Neobişnuitul îi dă putere şi tema capătă valoare de simbol. În asta constă forţa basmelor.
Dino Buzzati
Când am început să citesc „Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri” era într-o joi. Mă întorceam acasă cu tramvaiul şi, căutând ceva în geantă, am dat peste cartea lui Dino Buzzati. O căram după mine de vreo două săptămâni, mereu alegând să o ignor, până când am uitat complet de ea. Cum nu aveam nimic mai bun de făcut, iar privitul oamenilor de pe străzi nu-mi mai oferă nicio satisfacţie, am început să citesc prima povestire. Speram la 25 de minute de relaxare – atât cât durează drumul de la birou până acasă – şi poate la câteva ponturi înspre stăpânirea tehnicii de scriere a povestirilor.
Ceea ce s-a întâmplat a depăşit aşteptările mele. Într-o manieră demnă de suprarealul lui Buzzati, cele 11 staţii ale tramvaiului 4 s-au transformat în zeci de alte staţii, fiecare cu peisajul ei, purtând numele povestirilor din volumul lecturat. Oamenii coborau şi urcau, acţiunea se perinda prin faţa mea, iar eu trăiam alături de personaje, simţind durerea, revolta, dragostea, ura, fericirea, dezamăgirea, fantasticul şi uneori banalul lor.
În staţia „Lecţia anului 1980” am putut vedea o lume în care pacea s-a instalat în urma câtorva infarcte bine plasate. În „Umilinţa” l-am întâlnit pe călugărul Celestino, protagonistul unei poveşti pline de subtrat, deşi oarecum previzibilă. Staţia „Sărmanul copil” mi-a revelat o copilărie marcată de umilinţe, care a dat naştere unui monstru. În acelaşi ritm alert, staţiile treceau, iar imaginaţia fără limite a lui Dino Buzzati îmi oferea atât evindentul cât şi partea nevăzută a lucrurilor relatate. Un scriitor de succes se hotărăşte să îşi recunoscă impostura, în timpul războiului rece americanii şi ruşii se bombardează reciproc folosind bombe inedite, un ziarist se teleportează cu ajutorul unei cărţi magice, liderul unei bande care vânează bătrâni îmbătrâneşte subit, o mamă umilită declanşează o forţă cumplită, buzunarul unei haine oferă bani contra catastrofe, o soţie iubitoare se transformă în automobil de dragul soţului, o tânără îşi transformă amanţii în câini şi un sceptic cinic resuscitează entuziasmul artei într-un scriitor.
Fiecare povestire se petrecea între două staţii şi fiecare staţie mă purta în alte lumi. Aventura, umorul, supranaturalul, banalul, satira, ironia, autoironia, simbolicul, se întrepătrundeau oferindu-mi mie, cititorului, destine, caractere şi lecţii de viaţă. La o privire mai atentă, l-am descoperit în povestiri pe Buzzati însuşi într-o atitudine demistificatoare şi, mai apoi, chiar pe mine însumi. Terminând de citit ultima povestire, în care iadul pare a fi o lume paralelă, foarte asemănătoare cu lumea în care trăim, am închis volumul de povestiri şi m-am trezit din nou în lumea reală de la capătul tramvaiului 4. Călătoria-lectură se încheiase.
„Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri” e genul de carte la care revin sperând să o fi uitat şi să retrăiesc magia primei lecturi. În calitate de povestitor amator, recunosc faptul că mă încercă o uşoară gelozie faţă de Dino Buzzati. Citindu-l, regret că nu am fost eu însumi cel care a scris asemenea povestiri.
Si iata ca tramvaiul-biblioteca, cu statiile lui cele cu voie si cele fara de voie, Te-a facut sa lecturezi cartea! Acasa, in mod sigur, s-ar fi gasit alte ocupatii ce te-ar fi facut sa amani din nou citirea cartii.
Aha. Deci lucrezi la Saguaro.
@Nea Costache Acasa e mai greu. Computerul asta e tare pacatos…
@Gabi Saguaro? Nope. Nici nu stiu ce e Saguaro.
Este numai buna pentru a fi folosita ca recenzie.
Poate putin cam mult “entuziasm”.
Felicitari!
@Mister D Nu e buna de recenzie pt ca e mai mult vorba despre mine decat despre carte.
Dar multumesc pt felicitari! 
O sa scriu si recenzia aia…
Si eu care credeam…
@Mister D Cand vine vorba de recenzii si eu imi dau cu stangul in dreptul. Dar na… ma gandesc totusi ca e lipsa de experienta…
Şi acasă ai mai ajuns? Sau ai mers direct la muncă, a doua zi?
@alphadog Din fericire totul s-a petrecul intr-un fel de “capsula” temporala. Desi mi s-a parut ca a durat zile intregi, calatoria mea in interiorul cartii a durat, in lumea reala, doar cat dureaza de obicei deplasarea intre cele 11 statii.
Descrierea ta chiar m-a facut curioasa. Ai terminat de citit cartea? E a ta sau era imprumutata? Crezi ca ai putea sa mi-o imprumuti si mie? Imi tot bat capul cu ce carte sa citesc, iar asta pare interesanta.
@frantzi E cartea surorii mele. Cred ca ti-o pot imprumuta vreo doua saptamani.
Merita citita. Fiecare povestire are ceva aparte…
lucrurile nevazute exista printre noi, neobisnuitul ne schimba perspectiva de viata…intr/adevar ne face mai buni, mai puternici, mai frumosi…nu trebuie sa ne fie frica de nenatural, trebuie sa il primim ca atare si sa ii dam rostul cel drept
@volare Eu incerc sa ii dau rostul cel drept. Iubind basmele…
Deci o recomanzi!
Cand a aparut?Oare o mai gasesc in librarii?
@Mica – s-ar putea s-o găseşti şi la ofertă specială. Eu am cumpărat primele două romane scrise de Buzzati (Barnabo, omul munţilor şi Secretul Pădurii Bătrîne) cu 4 lei. S-ar putea să găseşti şi volumul ăsta la preţ redus. Vezi pe site-ul Polirom.
Saguaro e una din firmele mari de soft din Timi si e localizat la capatul liniei 4
De asta am presupus – eronat.
@mica O recomand cu incredere!
Din anii ’60 tot apare, deci 100% o gasesti in librarii. Am mai scris un pic aici despre ea: http://florinpuscas.ro/2009/06/25/citesc-si-scriu-citesc/
@Gabi Eu lucrez la mijlocul liniei 4. Undeva pe langa Piata Traian.
Nu cred ca reusesc sa o citesc in 2 saptamani. Ar fi fain daca ai putea sa mi-o imprumuti pe toata durata concediului, pt ca mi-ar placea sa o iau cu mine la mare, asta insemnand pana pe 15 august.
@frantzi Hmmm… 15 august? Cred ca se poate. Eu plec in concediu pe 15 august cred, insa vedem cum facem. Mai vb offline.
Niciodata nu as putea citi o carte in locuri unde este galagie, cum este tramvaiul. Ca sa citesc si ca sami ramina in minte ceia ce am citit, trebuie sa ma concentrez cind citesc, iar pentru asta trebuie sa fie liniste.
Cel tarziu 15 august. Cred ca ma intorc prin 13. Daca e ok atunci stii tu prin cine trebuie sa mi-o trimiti.
Mi s-a promis initial Codul lui Da Vinci, dar a ramas la stadiul de promisiune … sper ca se simte cel ce mi-a promis-o 
Si sunt cam scumpe cartile bune … iar daca nici nu stii ce cumperi e cam riscant sa dai o gramada de bani.
n-as fi stiut c-ai scris despre Buzzati daca ftw nu mi-ar fi recomandat articolul cand l-am bagat p-al meu. Bine scris, ma bucur ca l-ai descoperit