La penitenciarul de pe strada Minciunii, după masa de prânz, deţinuţii obişnuiesc să se plimbe în grădina cu flori amenajată special în spatele clădirii principale. Florile au fost plantate de alţi locatari ai aşezământului. Nu că ar însemna ceva pentru ei, sau că le-ar aminti de frumuseţile din afara zidurilor, ci mai degrabă pentru a păstra unele aparenţe, evident în contradictoriu cu realitatea. Pe ziduri, unul lângă altul, sunt scrijelite numele unor foşti (şi poate actuali) deţinuţi. Nicăieri în lume, pe niciun perete, nu mai există o asemenea aglomerare de cuvinte.
Când am fost închis pentru prima dată în penitenciarul despre care vă vorbesc, eram foarte tânăr. Întreaga adolescenţă mi-am petrecut-o acolo, excepţie făcând unele perioade în care îmi promiteam să nu mai calc niciodată între zidurile acelea reci şi inscripţionate. Întotdeauna recidivam. Au urmat mai apoi câţiva ani în care m-am ţinut departe de nefericitul loc de detenţie. Săptămânile trecute însă, mi le-am petrecut din nou acolo. Aceasta ar fi în mare şi explicaţia pentru activitatea mai puţin intensă de pe blog.
Trebuie să vă spun că penitenciarul acesta nu este deloc unul ca oricare altul. Privit din exterior, pare mai degrabă un spital de boli psihice decât o închisoare. Asta în principal pentru că nicio persoană închisă acolo nu îşi conştienţizează propria limitare spaţială. Cu toţii se cred liberi şi devin foarte frustraţi atunci când, lovindu-se de câte un perete, îşi fac vânătăi şi julituri. Partea bună, care vă scuteşte de perplexităţi pe voi cei de afară, este că indiferent cât de mult te-ai plimba pe strada Minciunii, nu vei reuşi niciodată să îţi dai seama că acolo se află un penitenciar.
Era într-o marţi după prânz, când făcându-mi obişnuita plimbare prin grădină, m-am oprit să studiez cuvintele scrijelite pe pereţi. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit săpate în tencuială, unele mai vechi altele mai noi, numele tuturor cunoscuţilor mei. Unele erau scrise doar o dată, altele de mai multe ori. Printre ele era şi numele meu.
Apoi, am descoperit între crăpăturile pereţilor o carte veche şi uzată. De cărţi, slavă Celui de Sus, nu ducem deloc lipsă în penitenciar. Însă cartea aceea părea diferită de orice altă carte, aşa că m-am aşezat frumos între straturile cu flori şi am început să citesc. În timp ce parcurgeam paginile îngălbenite de vreme, în pereţii peniteciarului se făcură câteva porţi mari, larg deschise înspre exterior. Culmea, nu păreau deloc noi. Din contră, arătau de parcă ar fi fost acolo de când lumea. Aşa că fără să stau pe gânduri, am băgat cartea în buzunar şi am evadat. Nu înainte însă de a-mi mai scrie încă o dată numele pe un perete, cu briceagul.
Am riscat povestindu-vă toate acestea, în speranţa că veţi reuşi să vă ţineţi departe de penitenciarul de pe strada Minciunii. Sper de asemenea ca în cazul nefericit în care într-o zi mă voi trezi din noi întemniţat, să pot să citesc cele scrise aici (internetul nu este interzis acolo) şi să redescopăr porţile ascunse vederii omului de rând.
Cum am petrecut oarecând în penitenciar, destul de rar regăsesc în scrieri atmosfera de acolo…
Si in scrierea mea se regaseste?
Presupun ca de penitenciarul de pe strada Minciunii nimeni nu a scapat…
In mod cert, nu ai fost prins devreme ce postezi pe blog!
@Nea Costache Inca nu am fost prins. Pericolul insa exista. Toate fiintele umane au o inclinatie naturala inspre penitenciarul asta.
Hmm… strada Minciunii cu penitenciarul acela. nu ne-am întâlnit noi din greşeală acolo? Nu degeaba îmi părei tu cunoscut de la bun început
Şi eu am făcut prostia de a minţi, dar nu numai pe cei din jur, ci şi pe mine însumi.
Eu sper ca să nu trebuiască sa te întorci (de fapt nici eu) între pereţii acelei penitenciari.
Cheers!
@First L Greseala de a minti te trimite cu siguranta intr-un penitenciar. Insa in penitenciarul de pe strada Minciunii se ajunge atunci cand crezi o minciuna.
La cata lumea s-a perindat pe acolo, posibilitatea de a ne fi intalnit este una foarte mare.
afara sau in exterior, atat timp cat esti pe aceeasi strada e cam acelasi lucru, diferenta consta in constientizare…
Nu sunt convins ca e asa, am sa mai citesc comentariul mai tarziu, ca acum mai am urme vagi de mahmureala…
@pass In mare parte ai dreptate. Diferenta consta in constientizare…
Servus…
dar evadarea oare este o ispasire sau o fuga de pedeapsa?
toate cele bune!
@flavius In contextul dat, evadarea e un semn ca nu trebuia sa fiu acolo in prima faza. Dar cum necunoscand adevarul scris in carte, nu puteam vedea portile, detentia mea e cat se poate de justificata.
Daca pot ajunge acolo doar crezand o minciuna sunt sigur ca majoritatea copilariei pe acolo am pierdut-o… Numai “barza” la cate luni de inchisoare m-a dus..
@Ionut Cum spuneam, majoritatea celor aflati acolo se cred liberi. Asa ca nu e de mirare ca intregul nostru dialog prin comentarii sa se petreaca de fapt in penitenciar.
La tot pasul dai nas in nas cu minciuna. Dar de putine ori o recunosti pentru ca este maestra in arta deghizarii.
@gmx O poti recunoste abia dupa ce ai cunoscut reversul medaliei, adica adevarul.
AHAA!!! eu am înţeles invers toată treaba
Zi faină
nici pe strada adevarului absolut nu/i chiar o fericire sa calci…o minciuna frumoasa e de preferat…daca nu dauneaza, daca e credibila si daca unii isi dau sens vietii alegand/o…ce e rau in asta?
imi place fotografia…
pe-acolo trecem toti, uneori cu voia alteori fara voia noastra
si totusi ce scria in cartea pe care ai gasit-o?
trebuie sa fi fost cartea cartilor de a putut permite evadarea
@First L Pana la urma se poate lua si invers. Daca o persoana trage invataminte pe care eu nu le-am intentionat din scrierile mele, nu ma supar.
@volare Eu nu prea ti-as da dreptate.
Daca e adevarat ca “veti cunoste adevarul si adevarul vă va face liberi”, atunci reversul medaliei ar suna cam asa: “minciunile ca fac sclavi” (sau detinuti, de ce nu). 
@gala Cartea Cartilor sau o alta carte care mi-a revelat minciuna pe care o crezusem.
Florin, poate traiesti in cea mai buna dintre lumi posibile, pe care cu atata sarg o cauta personajul lui Voltaire…nu zic nu…
Cineva odata imi spunea ca vede judecata de apoi ca un tribunal in care ti se pun in fata toate faptele pe care le/ai facut in viata iar pentru cele rele nu ai drept de tagada, nu ai scuze, nu ai conjuncturi, nu mai poti acuza la randul tau… nu ai nimic…trebuie sa le accepti asa cum sunt…adevarul gol-golut…imagineaza/ti… nu ar fi cumplit???
Iar acum, cand, slava Domnului, suntem in viata…ai vrea sa se stie absolut tot din ce gandesc oamenii despre tine sau tu despre ei???
Ti/ai pus intrebarea vreodata de ce ocolim oamenii care nu ne plac (iar aici verbul are valoare reciproca)…poate ca simtim din privirea lor, din atitudine…ceva ce nu am vrea sa stim despre noi? Si ei, la fel, din privirea noastra…
Nu vreau sa te intristez…dar eu ma simt bine uneori mintindu/ma ca sunt puternica, ca le stiu pe toate…ca am toate calitatile din lume…ca sunt buricul pamantului…ce mai tura vura…e drept ca fericirea si eliberarea de care spui tu este atunci cand ti se recunosc unele din valorile astea…dar de cata straduinta e nevoie!!!!…pana atunci, ma bazez pe frumoasele si inocentele mele minciuni si ale celor dragi mie…imi sunt de ajutor…
*fericirea si eliberarea…sunt (am gresit corectand :p)
Nu ai vazut in partea din dreapta sus scrijelit si numele meu ?
@volare Eu nu prea am perceptia asta asupra Judecatii de apoi.
Adica posibil sa ti se puna in fata partile bune si partile rele insa nu ca sa fie pune in balanta. Parerea mea…
Eu parca as prefera sa stiu adevarul. Adica faptul ca as crede ca o anumita persoana are o parere buna despre mine parca mi-ar reteza din libertate. Nefiind sigur ca lucrurile stau asa as incerca tot timpul sa fac lucrurile sa fie cum vreau eu. Si asta insemna robie.
In fine, evident ca nu poate fi vorba despre toate minciunile din lume. Unele ne afecteaza mai putin. Inocente nu pot sa le zic.
@verne Nu iti stiu numele complet. Dar sunt sigur ca ai trecut pe acolo…
aaaa, iata cum se explica “apsenteismul” tau de pe blog. Ai stat la racoare…
Yap… Cam nasol…
Toti am trecut prin cladirea hida de pe strada suie, numai ca unii sunt recidivisti iar altii sunt inchisi pe viata. Degeaba primesc vizite si carti…
@cby Cred ca imi era teama sa pronunt concluzia asta… unii recidivisti, altii inchisi pe viata. Din pacate ai mare dreptate…