O întâlnire aşteptată

Aflată la volanul maşinii ei, un Peugeot 206 albastru, doamna Maria se întorcea de la şcoală obosită şi cu nervii la pământ. Lucra la un liceu, într-un oraş aflat la 8 kilometri de casă. Avusese o zi grea. Elevii erau tare gălăgioşi şi obraznici. La ore vorbea de una singură şi era nevoită să dea note mici pe motive disciplinare, iar în pauze, elevii o strigau pe holuri “Bidineaua”.

În timp ce conducea, se gândea la elevul care o făcuse “nesimţită” pe blog, la proprii copii mofturoşi şi veşnic nemulţumiţi şi la soţul ei care zăcea zilnic, după serviciu, în faţa televizorului, se uita la GSPTV, mânca seminţe şi bea bere. Cuprinsă de vârtejul gândurilor negre, nici nu observă când un poliţist îi ieşi în faţă şi îî făcu semn să se oprească. Evitându-l în ultimul moment cu o manevră riscantă, îşi zise: “Uite-l şi pe afurisitu’ ăsta de pieton! I-a cumpărat tac-su drum.” Cinci minute mai târziu, după o urmările de doi kilometri, se afla în maşina poliţiei, în drum spre secţie.

În timp ce doamna Maria trecea prin momentele mai sus amintite, la secţia de Poliţie numărul 4, agentul Bujoreanu sătea într-un fotoliu vechi din sala de interogatoriu şi urmărea atent emisiunea “Noră pentru mama”, când se adresă indignat colegului de tură:

- Mă Costică, eu zic că ăştia ie şi proşti mă! Păi ei cred că noi nu ştim că fazele astea ie trucate? Şi eu mi-am dat seama şi, vorba aia, eu nici nu am terminat liceul.

- Cum nu ai terminat liceul? – se arătă foarte indignat agentul Costică, de parcă tocmai ar fi ieşit de la susţinerea propriei teze de doctorat.

- Uite aşa. Am avut numa profesori tâmpiţi. Ba nu înţelegau ce scriu, ba se aştepatu să recit de la cap la coadă tot letopiseţul tării lu’ peşte, ba să ştiu toate capitalele lumii. Cum să termini liceul cu ăştia? Ei, să pun mâna acuma pe ei, să vezi ce le fac…

Nu reuşi însă să-şi ducă până la capăt ameninţarea, pentru că pe uşa încăperii intrară doi colegi de la circulaţie însoţiţi de doamna Maria.

- Cu asta ce-i? – întrebă plictisit agentul Costică.

- A refuzat să oprească la semnalul agentului de circulaţie. După o urmările de câteva minute am reuşit să o reţinem. – raportă promt unul dintre agenţii care o însoţeau pe femeie.

- Lăsaţi-o aici. Ne ocupăm noi de ea. – interveni şi agentul Bujoreanu. Cum vă cheamă doamnă?

- Maria Dragomir. – răspune profesoara cu o voce tremurândă.

- Câţi ani aveţi?

- 46.

- Doamna Maria, la cei 46 de ani ai dumneavoastră, nu ştiţi că trebuie să opriţi la semnul agentului de circulaţie?

- Ba da, dar am crezut că e un pieton. Nu mi-am dat seama… – continuă femeia cu lacrimi în ochi.

- Cu ce vă ocupaţi doamnă? – îşi continuă agentul Bujoreanu interogatoriul plictisit.

- Sunt profesoară de limba română la Colegiul Mihai Eminescu.

- Oooo minunat! – zise entuziast Bujoreanu. De când aştept acest moment! Aşezaţi-vă vă rog pe scaunul acesta, luaţi un pix şi o hârtie şi scrieţi de 500 de ori cu o caligrafie perfectă: “Oprirea este obligatorie la semnalul agentului de circulaţie!”

*povestire inspirată dintr-un banc primit pe YM