Rătăcim. Rătăcim orbi în suburbiile vieţii, visând perpetuu un ideal mov, la umbra valorilor sociale, dar nu neapărat umane. Un ideal fals, puzzle format din piese fantomă.
Daca tristeţea şi deşertul se plătesc scump, în aur sau diamante, atunci tăiem pădurea, scoatem din rădăcini florile de colţ şi gătim la proţap caprele negre. Afirmăm însă, cu patos şi patriotism, că suntem români, că ne respectăm credinţa, tradiţiile, natura.
Care este adevăratul frate al românului acum? Codrul??? În nici un caz…
Să fie oare maşinile de lux care se învârt în Mamaia, odată cu începerea sezonului estival? Bijuteriile grele care atârnă la gătul tinerelor machiate excesiv sau al baieţilor care consumă băuturi fine şi scumpe? Atât de fine, încât uiţi şi de origini, uiţi de gustul lucrurilor simple, date de Dumnezeu?
“Lumea bună”! Hm… Explicaţi-mi, vă rog!
“Muzica bună”!
Valorile morale s-au scurs asemeni picăturilor ploii de vară; s-au ascuns timide într-un colţ, asemeni speranţei, în colţul inimii fiecăruia dintre noi. Suntem prea înfricoşaţi să zâmbim sau să facem gesturi frumoase, să nu ne judecăm semenii şi să îi iubim necondiţionat! Suntem prea înfricoşaţi să recunoaştem că fiinţa umană este vulnerabilă, că avem nevoie de caldură şi bunătate! Din lumea românească modernă aceste concepte au dispărut, fiind înlocuite de puterea banilor! Ai banii, ai puterea!
Ce fel de oameni vor fi copiii actualei generaţii? “Forme fără fond”!
Teribil Maiorescu, români! Deşteptaţi-vă, viaţa este ceea ce facem din ea, natura este ceea ce facem din ea! Începeţi prin a vă purifica sufletele şi minţile, apoi totul va fi mai uşor!





Adevaratul frate al romanului poate fi si codrul pentru cei care o duc atat de rau si care vor ramane fara locuinte sau poate fi banul .. fratele tuturor pentru ca am observat, cel putin la noi in tara, ca daca ai nevoie sa rezolvi ceva il chemi pe fratele mai mare (RON-ul) si ai rezolvat.
Codrul mai degraba decat RON-ul. Sau mai probabil…
Tocmai vorbeam in urma cu doua-trei ore cu un amic despre Romania si romanii de azi.. Si anume ca de la Revolutie incoace toti si-au luat-o in cap, ca sa zic asa, au inteles total gresit democratia!! Desi sa zicem ca din multe puncte de vedere Comunismul a avut multe parti rele, pe de alta parte acesta a cultivat egalitatea, cinstea. Chiar daca la un mod brutal, sa zicem. dar pe vremea lui Ceausescu toti oamenii aveau de lucru, nu murea nimeni de foame, fabricile functionau toate etc. Romanii (cei de la putere ma refer in special) daca erau destepti cultivau ceea ce a ramas de la Ceausescu si “reparau” ceea ce el a gresit. Dar nu, romanul nostru a vrut schimbare completa, negandindu’se la repercursiuni. Dar bine, ma scuzati, care repercusiuni, ca doar ei nu au avut de suferit cu nimica
) Atata timp cat ei si-o facut treaba si au bagat banu’ in buzunar.. salutare! Cui ii pasa ce fac romanii de rand?? Dupa ei au venit altii la conducere, la fel de interesati (de propriul buzunar, evident) sau chiar mai rau.. si tot asa.. si uite unde am ajuns.. Acum banul e la putere.. si toata bunavointa celor care au vrut sa schimbe Romania, mentalitatea oamenilor si .. totul.. :-J Chiar au reusit sa schimbe totul. Dar nu din bunavointa lor.. pt oameni. Si eu imi fac griji pt noua generatie, desi si eu fac parte din ea oarecum pt ca sunt doar o adolescenta de 17 ani, insa macar eu am o gandire diferita, cred ca am luat-o pe calea cea buna, desi mai am inca multe de strabatut. Insa imi fac griji pt fratele meu mai mic (are 9 ani), in special, care inseamna totul pt mn:X Si imi fac griji pentru ca peste doi ani eu plec la facultate, si parintilor mei le va fi destul de greu cu el, pt ca e o fire foarte impulsiva, iar eu am reusit sa ma apropii mai usor de el si sa il inteleg si sa am rabdare cu el. Nu stiu daca parintii mei ar avea aceeasi rabdare din punctul asta de vedere. Si mi-e frica sa nu o ia pe cai gresite, sa nu si-o ia prea tare in cap, pentru ca eu fiind adolescenta stiu ca ce le trece prin cap copiilor din ziua de azi. Problema nu e ca parintii mei nu s-ar putea ocupa bine de el, dar cunosc multe cazuri in care parintii oricat de severi, erau prostiti cu usurinta de copiii lor.. Bine, pana la un anumit punct, dar asta e partea a doua. Si e trist. Vreau sa evit asta
Mai pe scurt.. cum ai spus si tu.. fratele meu este unul din copiii viitoarei generatii. Ce fel de om va fi?
Si bine, parrea mea e ca peste mai tot in lume banul e la putere.. Si e trist. Eu de cand s-a pus problema cu incalzirea globala sunt foarte revoltata impotriva tuturor problemelor de genu. As vrea sa fac ceva sa impiedic cat de cat ceea ce se intampla, dar ce sa fac?? Ce putere pot sa am eu, un copil, cand altii mai mari nu pot face nimic??
cand am citit m-amdus pe blgogul ei, si am uitat sa dau coment sa spun ca este un text care ar trebui citit cat mai multora si de cat mai multi-
e de o extra esenta, scurt si Super Tare scris:)
Da, aparent banul are puterea, insa adevarata esenta consta in gandurile, in sentimentele noastre si in ceea ce vrem de la noi!
Pingback: Articole interesante