Terapie de grup

Când am ajuns la a şaptea întâlnire a Bloggerilor Anonimi eram puţin cam visător. De obicei sunt pierdut printre propriile gânduri, însă atunci eram de-a dreptul aerian. Vreau să vă spun de la început că sedinţele de terapie de la BA par foarte utile la prima vedere. Ne întâlnim o dată pe săptămână şi ne împărţim pe grupuri de discuţii de câte 10 persoane. Totul se petrece sub stricta supraveghere a unui consilier.

Ca de obicei, eram în întârziere. Oamenii devin de la o vreme toleranţi cu acest obicei al meu, însă la BA atunci când întârzii trebuie să vorbeşti primul şi să mărturiseşti în public progresele făcute în lupta contra viciului. Situaţia era puţin jenantă având în vedere că până atunci mă eschivasem cu succes. Dar nu mai exista cale de scăpare.

- Numele meu este Florin şi nu am mai scris pe blog de două zile, am început oarecum ezitant. Am visat întotdeauna să scriu. Aveam nevoie de un impuls care nu mai venea. Pe urmă am fost o săptămână la mare şi la întoarcere m-a adus Cristi cu maşina până la Ploieşti. Am crezut că vrea să facă un bine. Abia în timp am înţeles că scopurile lui ascunse erau altele. Să ştiţi totuşi că eu nu sunt chiar atât de dependent. (“De parcă aş putea să fac o scară a dependenţei”, m-am gândit pentru o clipă).

Tehnica mea de aruncare a responsabilităţii asupra altuia nu a avut darul de a mă scoate din incurcătură. Chiar din contra!

- Florin este încă în faza de negare, mi-o tăie consilierul din scurt. E abia la şedinţa a şaptea şi încă are dificultăţi în acceptarea adevărului. Continuă Florine!

Şi am continuat:

- Eu de fapt chiar nu sunt un caz grav. Situaţia e sub control. Şi până la urmă de unde era eu să ştiu că toată povestea lui Cristi despre bloguri, twitter şi alte cele era de fapt o înşiruire de mesaje subliminale? El are experinţă în domeniu. Zilele trecute a făcut trei ani de blogging. Eu l-am bănuit de mai demult că e un fel de dealer, un mogul blogosferic. Am căzut în plasa întinsă şi am devenit blogger. Dar există şi părţi pozitive totuşi…

- Care sunt părţile pozitive? se grăbi consilierul să mă întrebe. Pentru a scăpa de o asemenea patimă trebuie în primul rând să accepţi că eşti pe o cale greşită şi că ai nevoie de ajutor.

- Păi am învăţat să scriu cât de cât mai bine, am cunoscut oameni interesanţi, am învăţat o mulţime de chestii tehnice… ar mai fi avantaje o mulţime. Chiar îmi place treaba asta cu bloggingul.

Bănuiam eu unde vrea consilierul să ajungă şi încercam să stau tare pe poziţie. Asta nu l-a oprit totuşi să continue:

- Şi cum rămâne cu timpul liber practic inexistent, cu soţia neglijată, cu nopţile nedormite? Să nu mai zic că toată lumea râde de bloggeri! Nici nu e de mirare…

Văzându-mă încolţit m-am prefăcut convins şi am promis să îmi iau pastilele în fiecare zi şi să nu lipsesc de la nicio şedinţă de terapie. “Doar să scap de aici” mă rugam. “Să vezi de nu-l trimit pe Cristi la terapie în locul meu de acum înainte! E numai vina lui!”