O altă poveste inspirată dintr-un caz real…
Ajunseseră să povestească despre tot felul de subiecte. Dintr-o vorbă în alta se făcuse târziu şi se pregăteau să mergă fiecare în patul lui, când provocat de o întrebare aruncată la întâmplare, unul dintre ei mai începu o poveste. Lăsându-se pe spătarul scaunului, cu ochii la becul slab care lumina încăperea, zise:
“Eu sunt creştin. Cred în Dumnezeu cum cred că într-o zi o să mor, şi nu am de gând să-mi cer scuze pentru asta. Unii zic tot felul de lucruri şi dezbat subiectul din perspectivele lor impersonale, însă nimeni nu mă poate contrazice în privinţa propriilor mele experienţe. Poate situaţia nu este întotdeauna aşa cum ne-o dorim sau ne-o imaginăm, dar asta nu Îl face pe Dumnezeu să dispară pur şi simplu. Mulţi au încercat să Îl facă să dispară, sau măcar să Îl închidă în propria lor cutie, însă nu le-a mers.
Era într-o iarnă în anii ’80. Prea multe nu se găseau de cumpărat şi oamenii ajungeau să “fure” de pe propriile lor pământuri confiscate la colectivizare. La noi la ţară era într-un fel mai bine pentru mai puteai creşte câte un porc, o găină… Dar şi aici era destul de greu pentru că nu aveam ce să le dăm să mânânce animalelor. Trei sferturi din recoltă trebuia predată la colectiv. În iarna aceea aveam doi porci, o vacă şi câteva găini.
Se întâmplase ca nişte persoane de la primărie să fie deranjate de mine. Am primit o amendă atât de usturătoare încât la scurt timp m-am pomenit că nu mai am nici furaje pentru animale, nici bani să cumpăr. Am intrat într-o seară în cămară vrând să dau porcilor de mâncare, când am văzut toate hambarele goale. Ca orice om aflat într-o situaţie limită am început să mă gândesc la ajutorul divin. De data asta însă eram atât de trist şi revoltat încât mă rugam ca Dumnezeu să îmi omoare animalele. Nu înţelegeam de ce mi le mai dăduse dacă oricum urmau să moară de foame.
Am stat acolo în cămară un timp, plângându-mi de milă, mie şi animalelor. Se prea poate să fi trecut câteva ore până când am auzit o persoană care striga la poartă. Am deschis poarta şi m-am pomenit la doi paşi de mine cu vecina de vizavi. Într-un cărucior pe două roţi avea doi saci cu porumb.
- Ce faci tanti Margareta? am întrebat-o. Ai adus porumbul să ţi-l macin?
- Nu vecine, mi-a răspuns. Ţi l-am adus să-l dai la animale. Am auzit că nu ai ce să le dai să mănânce.
- Dar de unde ai auzit tanti Margareta? am întrebat-o eu ca lovit în moalele capului.
- Ei măi vecine, vezi tu… Eram acum două ceasuri la mine în casă şi mă rugam să-mi ierte Dumnezeu păcatele din tinereţe. Când am fost fată am plecat la Bucureşti şi am lucrat ca slujnică pe la jidani. Multe păcate am mai făcut. Şi cum stăteam acolo şi mă rugam, am auzit o voce: “Du-te la vecinul tău şi du-i doi saci de porumb, că n-are ce să dea la animale!”. Aşa că am luat sacii şi i-am adus la tine.
Mult timp după ce a plecat vecina nu am putut face nimic. Stăteam şi mă uitam la sacii cu porumb şi nu-mi venea să cred. Mă mai rugasem eu, însă niciodată nu mai primisem un răspuns instant. Şi nu a fost singura dată. Mai am şi alte asemenea experinţe de povestit, dar altă dată. Acum e târziu şi mai bine mergem să ne odihnim.”
Frumoasa poveste. Pacat ca in realitate nu se intampla asa ceva…
gmx’s last blog post..Coşmar
realitatea live
O poveste cu un final cat de cat mai optimist. Imi place
Raluca Ea’s last blog post..TotoSosoSoloChester
@gmx Povestea e inspirata din realitate. Persoana care “a patit” chestia asta e foarte credibila si eu pot sa garantez pentru asta.
@RAi Nu chiar live.
@Raluca Sa inteleg ca pana acum te-am deprimat?
foarte tare!
foarte tare povestea:)) daca e si din fapte reale…impresionant
mihaipopaback’s last blog post..Ca la 20 de ani…
@Robert Ce tare trebuie sa fie sa traiesti asa ceva.
@mihaipopaback Da, e din fapte reale. Asta pot sa garantez.
Foarte interesant și scuză-mă dacă o să zic ceva ce nu-ți convine, dar eu cred că vocea aceea nu a fost alta decât conștiința care ne-a dat-o Dumnezeu să o folosim chiar în cazul în care cineva chiar are nevoie de ajutor, dar nu numai
First L’s last blog post..Da sau nu?
@First L Nu stiu ce anume era vocea. Cert e ca femeia nu avea de unde sa stie ca vecinul ei nu are ce sa dea animalelor sa manance.
Florin nu m-ai deprimat, doar m-ai pus pe ganduri. Nu zic ca-i rau, dar prefer sa fiu zambetul pe buze si lipsita de griji in majoritatea timpului
Raluca Ea’s last blog post..TotoSosoSoloChester
@Raluca Recunosc faptul ca mi-am cam pus la murat simtul umorului in ultimul timp. Ar trebui sa imi revin.
Eu cred ca vecina aceea tocmai tragea cu urechea pe la coltul casei si a auzit cum se ruga omul sa ii moara animalele pentru ca nu are cu ce le hrani. Si a vrut sa isi mai spele din pacatele tineretii facand o fapta buna…Dar ca a auzit ea vocea lui dumnezeu care ii spunea sa duca porumb vecinului, nu cred!!!!
gmx’s last blog post..Coşmar
@gmx E vorba despre o casa de la tara..una mare, cu o curte imensa si garduri. Nu avea cum sa fie pe la coltul casei.
Imi pare rau ca nu crezi… dar asta nu face intamplarea mai putin adevarata. Nu stiu ce voce a auzit dar stiu ca nu avea cum sa stie si sa se nimereasca fix atunci din intamplare.
mi-a adus aminte povestea ta de o poveste a strabunicii mele care ne spunea cum mama ei pe timpul razboiului, a primit mancare pentru cei 12 copii de la “boieroaica satului” intr-o noapte cand se ruga sa-i dea Dumnezeu ceva de mancare pentru copiii care nu mai mancasera de doua zile, si minunea a fost chiar minune in mijlocul noptii a venit boieroaica si i-a spus “cineva ma tot trimite la tine cu mancare”
gala’s last blog post..despre a îndrăzni în culori: alb, roşu sau verde
@gala Spunea cineva: “Minunile se intampla fie ca noi le credem fie ca nu le credem”. Asta ma face nerabdator sa traiesc si ziua de maine.