Într-o dimineaţă răcoroasă de noiembrie, cei doi prieteni porniră alături de calul înhămat la căruţă înspre pădurea de lângă sat. Îi putem numi prieteni deşi unul era abia în clasa a IV-a iar celălalt avea peste 20 de ani. De fapt mulţi oameni ar fi zis că sunt fraţi, lucru însă mai puţin probabil având în vedere că aveau amândoi acelaşi prenume. E adevărat că s-au mai pomenit părinţi care să-şi numească doi copii la fel, dar nu e cazul nostru.
Era un frig sâcâitor de început de iarnă şi fulgii de zăpadă care începeau să cadă printre crengile pinilor îi făceau pe cei doi să îşi dorească să fi fost în patul de acasă, aproape de sobă. Dar tocmai pentru asta se aflau acolo, să strângă lemne pentru focul din sobă. Urcând dealul pe jos, pentru a nu obosi prea tare calul (bărbatul ţinând cu o mână cureaua hamului, copilul cărând din greu securea) cei doi mai schimbau câte o vorbă, ca între prieteni:
– Azi e lună plină…, rosti bărbatul misterios.
– Da? întrebă copilul. Chiar vorbeam la şcoală săptămâna asta cu fetele din clasă. Ziceu că sunt vârcolaci aici în pădure. Şi o veveriţă neagră care se transformă într-o femeie bătrână. Da’ eu nu prea le cred.
– De ce nu le crezi? îl iscodi bărbatul încercând parcă să ajungă undeva.
– Păi aşa-s fetele. Vorbesc mult dar de fapt nu vorbesc nimic interesant. Şi surorile mele şuşotesc toată ziua între ele şi mie nu vor să-mi spună despre ce vorbesc. Tata zice să nu e nimic interesant, că aşa vorbesc fetele între ele o grămadă.
– Dar în pădurea asta chiar chiar sunt vârcolaci, reveni bărbatul la subiectul iniţial, vizibil frustrat probabil la rândul lui de secretele feminine.
– Nu te cred! protestă băiatul din ce în ce mai speriat.
– Chiar sunt! continuă prietenul matur. Şi eu sunt vârcolac…
– Du-te mă că nu te cred! ripostă băiatul, în timp ce lacrimile îi împăienjeneau ochii.
– Vrei să mă transform? întrebără pretinsul vârcolac părând mai fioros ca niciodată?
Cu mâine tremurânde şi ochii scăldaţi în lacrimi, copilul ridică toporul deasupra capului, semn să era gata să-l folosească oricând pentru a se apăra. Era mai speriat ca niciodată, singur în mijlocul pădurii cu vârcolacul.
Lăsând toporul din mână, porniră amândoi prin pădure, pe drumul de întoarcere spre casă. Se făcuse vară şi erau amândoi bărbaţi.
– Era să-mi dai una cu toporul! zise vechiul “vârcolac”.
– Eram clasa a patra…
– Ce vremuri! Da’ m-ai ţinut minte de atunci. E ceva!
– Eram copil. Copiii nu te uită niciodată!
Şi îşi continuară drumul depănând amintiri.
Mă derutează puțin sublinierile tale (bolduirea), mă tot opream să compar ”textele”, să încerc să văd de ce le scoteai în evidență pe unele. M-am gândit și la lizibilitate. Pfui, apoi am recitit textul ca și când n-ar fi contat ”indicația de lectură”
Andi’s last blog post..Românii anticorupți și Șeful lor carismatic
@Andi Bolduiesc doar replicile personajelor. Sa nu mai fac? Bineeee…
Foarte captivanta povestirea, imi place. Am citit-o de 2 ori ca sa fiu sigura ca nu am omis nimic. Dar totusi, nu am inteles un lucru: ce l-a determinat pe baiatul inspaimantat sa lase toporul din mana? Parca lipseste ceva …
@frantzi Multumesc! Diferenta dintre momentul in care a ridicat toporul si momentul in care l-a lasat jos e de 10 ani. Era iarna si copil cand l-a ridicat si intre timp s-a facut vara si el era barbat in toata firea.
Da, mi-am dat seama ca acela a fost momentul “maturizarii”, dar tot sunt curioasa ce l-a determinat oare sa lase toporul jos …
Hmmm… asta nici eu nu-mi amintesc prea bine. Erau totusi prieteni. Si cum varcolaci nu prea cred ca exista, si-o fi dat seama ca nu e in pericol.
Nu stiu ce sa zic dar parea extrem de speriat, ca si cum l-ar fi crezut.
Parerea mea este ca barbatul chiar era varcolac. De aici si fraza “Eram copil. Copiii nu te uită niciodată!”.
Nu sunt sigur daca si copilul a devenit sau nu varcolac. Posibil sa fi devenit si in momentul in care a scapat toporul din mana (de la o muscatura ceva…daca e ca la vampiri sa se transforme)
@frantzi L-a crezut… dar pe urma a prins curaj vazand ca nu pateste nimic.
@Mister D Trebuie sa recunosc faptul ca scenariul imaginat de tine e spectaculos. Insa nu s-a intamplat asa.
Copilul a scapat intreg… asta stiu eu sigur. 
@pass ??
Am preluat textul, ca să mai iau o pauză de la creaţia proprie…
Vania’s last blog post..Florin Puşcaş – Decada Vârcolacului
@Vania Oki doki. Sunt curios ce reactii o sa fie la tine.
Mi-a facut placere sa citesc povestioara asta! Amuzanta si interesanta!! Very nice!
@meow gracias