Numele lui este Florin, dar prietenii îi spun “.ro”. El scrie articolul ăsta deşi e la persoana a treia. Nu a dat în schizofrenie brusc şi nici nu a descoperit secretul dedublării, doar simte nevoia să-şi privescă viaţa de undeva de sus. Nu îi plac oamenii care povestesc toată ziua ce au făcut, fără să transmită nimic şi se simte trădat ca cititor atunci când pierde timpul lecturând povestiri bine scrise dar fără esenţă sau haz. De data asta însă, vrea şi el să povestească o zi ca oricare alta. Aşa poate v-ar pasa vouă toată apăsarea cotidianului.
Dacă şi-ar da puţin silinţa, Florin ar putea să povestească ordonat tot ce a făcut azi. Ar putea chiar să folosescă nişte metafore care să vă provoace imaginaţia, să vă dea senzaţia că ar fi chiar talentat şi aşa mai departe (câtă modestie!). Degeaba însă, are impresia că ştiţi şi voi, din proprie experienţă, cum e să te trezeşti rupt de somn, să munceşti fără avânt şi să ajungi acasă dezgustat de unele specimene alte rasei umane. Ce rost ar mai avea să fie povestite lucrurile astea?
Uneori nenea “.ro” e sătul până peste cap de ironiile oamenilor. Cel mai tare îl enervează concepţia majorităţii în legătură cu bloggingul. Lumea are impresia că a întreţine un blog e o pierdere de vreme, o copilărie şi că nu se încadrează la capitolul “chestii serioase”. Într-o vreme chiar a vrut să scrie un post de genul “Apel către lichele”, în care să le ceară bloggerilor neserioşi să o lase baltă. Se gândea el că bloggerii de tipul “youtube”, sau “copy/paste” sunt cauza percepţiei greşite a maselor despre blogging. Până la urmă şi-a dat seama că de vină e gândirea îngustă, larg răspândită (scuzaţi jocul de cuvinte) în rândurile celor care îşi dau cu părerea fără să facă lucruri concrete.
Bloggerul Florin nu a fost atât de stresat azi. În urmă cu o lună, o zi de vineri fără un post nou oferit cititorilor şi o pană de host de câteva ore, i-ar fi scos peri albi. Azi însă a fost ceva mai relaxat. Pe semne că şi-a dat seama că de la 120 de vizitatori la 70 nu e atât de mult. Deşi ţine la cititorii şi comentatorii lui, scopul principal a încetat să mai fie popularitatea lui în blogosferă, lăsând locul dezvoltării personale şi strategiilor pe termen lung.
Plăcerea lui Florin e scrisul. Dacă unii au descoperit cuvintele pentru a nu se mai înţelege între ei, el iubeşte cuvintele scrise pentru că poate să le aştearnă fără să fie întrerupt şi să le redea sensul iniţial. Prin scris el pătrunde în minţile oamenilor şi se joacă construind o punte invizibilă către inimile lor.
Vă povestea ziua de azi nu? Ei acuma şi voi… chiar toate lucrurile trebuie fie relevante şi constructive? Florin avea o repulsie profundă pentru profele de română pentru că îl puneau să comenteze poezii şi poveşti pe care el nu îşi dorea decât să le simtă. O poveste deslânată nu strică din când în când. Suportaţi-l de data asta! Se luptă în fiecare zi cu mizantropia şi poate fi ciudat câteodată. La el e înclinaţie naturală.
Acum o să ia o pauză domnul “.ro”. Deja o ia razna şi cei mai slabi de înger poate se sperie. Azi şi-a permis să fie mai dus cu pluta. Aşa a avut chef, nu a fost la derută. Dacă încercaţi să îl băgaţi într-o cutie, pe bune că vă dă peste nas. Încet şi sigur o ia pe calea împlinirii unei chemări de viaţă şi nu are nevoie să îi spuneţi voi ce anume are semnificaţie şi ce nu. În rest, vă iubeşte pe toţi! Dacă nu ar fi aşa, ar scrie într-un carneţel şi nu şi-ar mai toci degetele pe taste.





sa traiasca nea’ florin (.ro)
Andy Mihail’s last blog post..Rezultatul la Loto 6/49
@Andy Da’ nici prea mult ca sa nu dea de banuit.
Seara buna sa ai nea’ Andy!
Hm, as avea tendinta sa te intreb ce te-a “necajit” asa, dar nu… prefer sa recitesc si sa extrag notiunile informative din ce ai scris tu, pentru ca sunt
In rest nu te necaji, cui ii place sa il citeasca pe .ro, il va citi oricum, cu bune sau cu rele
)
camytzi’s last blog post..Calare pe racheta
@camytzi
Hao ca tot nu-i rau daca ai rabdarea sa extragi chestiile informative din post-ul asta.
M-au necajit niste oameni azi. Si oboseala…
Offtopic: Tu mergi la intalnirea bloggerilor timisoreni si nu zici nimic? ţ-ţ-ţ!
camytzi’s last blog post..Calare pe racheta
@camytzi
Pai vroiai sa faca .ro stop cardiac la intalnirea cu camytzi? 
Prima data ai…?
vai de mine, da di ce sa faca infarct? Doamne fereste, pai asa nuuuuu… eu nu vreau sa provoc infarcturi de… prima data
camytzi’s last blog post..Calare pe racheta
dar chiar ro stie sa scrie frumos, imi place…se vede nevoia de/a se perfectiona in scriitura, obiectivarea e o etapa care iti poate deschide cai…
@camytzi Prima doza poate fi letala.
Astept atunci intalnirea de duminica… prima data!
@volare .ro Iti multumeste! Datorita blogului, cititorilor si comentatorilor spera isi perfectioneze scrisul.
super “.ro” care esti tu “.ro” !
)
Pretene, de ce nu ii intrebi pe cei ce spun ca pierzi vremea cu blogul ce ar trebui sa faci cu timpul tau liber? Sa vezi ce raspunsuri ai primi…
Eu de exemplu sigur m-as prapadi de ras daca as auzi sugestiile lor pentru ca de cele mai multe ori oamenii care sunt plini de sugestii dau sfaturi foarte haioase
@Robert Ar fi interesant de aflat sugestiile lor. Eu stiu de unde am venit. Inainte in timpul liber ma jucam pe calc, ma uitam la filme, navigam aiurea pe net etc. Acum macar stiu ca hobby-ul meu imi aduce si beneficiile dezvoltarii personale.
Mi se pare mie sau ai inceput sa scrii mai bine?
Catalin’s last blog post..Random thought #15
Te deranjează dacă nu comentez, în schimb mă rezum doar la a-ţi simţi articolul?
Moretta’s last blog post..Spune-mi şi mie ce e de făcut…
dezvoltare personala – imi place cum suna(fara ironie). Fain scris, dar credeam ca te-ai obisnuit cu unii dobitoci(scuze de expresie) si deja nu ii mai observi.
menialy’s last blog post..MI S-A FACUT DOR DE TENIS
@Cataline Nu stiu… afirmatia asta ar insemna si ca inainte scriam mai putin bine. Dar progresul e si el un scop in sine.
@Moretta Chiar deloc.
@menialy Oricat de mult m-as obisnui, tot nu pot fi indiferent. E vorba despre munca mea, despre timpul meu. Pentru mine blogul chiar e o unealta de dezvoltare personala. In 6 luni de blogging am invatat o multime de lucruri, mi-am perfectionat altele si am cunoscut o multime de oameni de calitate.
Si bloggingul este un hobby ca oricare altul. Iar faptul ca ai un hobby este de admirat, pt ca in ziua de azi oamenii nu mai stiu sa faca nimic din placere, la ei totul se rezuma la bani; sunt un fel de roboti tristi, ingrijorati si frustrati.
@frantzi E un hobby si chiar mai mult. Un hobby e si sa te joci pe calculator. Insa privind in urma peste cativa ani nu stiu daca cineva poate spune ca jucatul pe calculator a fost un hobby folositor.
Din pacare e adevarata faza cu robotii. Roboti mereu in cautare de mai mult…
Da, ai dreptate, e un hobby mult mai util decat jocurile pe calculator. Important e ca tu sa te simti bine, sa fi fericit, sa te destinzi si sa uiti de problemele zilnice. Dar sa nu uiti de sotia ta pt ca si ea are nevoie de tine, sa nu te dedici total bloggigului pt ca ce e prea mult strica. Sa incerci sa-ti faci timp pt toti si pt toate.
@frantzi
Adevar grait-ai!
E mereu o lupta sa pastrez echilibrul. 
Bloggingul e un alt fel de hobby pentru ca nu urmaresc doar destinderea mea. Am si scopuri de permen lung, am in vedere si alti oameni si caut sa transit ceva.
Bwey, sper că nu te superi c-am glumit la comul anterior!!!
Dk te superi …setez un comentariu automat cu laude și nu te mai iau în serios
Weekend zglobiu să aveți!
Andi’s last blog post..Reading is sexy
@Andi Comentariul anterior? Ala de la post-ul anterior cu mozaicul? Altul nu am primit dupa ala. Sau ala de la feedback? Chiar nu stiu la care te referi. Nu am identificat comentarii suparatoare din partea ta!
Foarte rar se mai gasesc persoane care se gandesc la binele celorlati, majoritatea sunt egoisti si nu-i intereseaza decat propria persoana. Insa nu stiu ca senzatia de a fi ajutat o persoana este unica si inegalabila. Oricum, mie imi place ideea acestui blog si apreciez ceea ce vrei sa transmiti, pe mine ma relaxeaza de fiecare data si imi da posibilitatea sa-mi exprim punctul de vedere si sa vad in ce masura, gandirea mea coincide cu cea a majoritatii;
@frantzi Ms pt aprecieri! Si eu apreciez comentariile tale!
Sunt multi oameni care se gandesc la binele celorlalti, macar din cand in cand. Sunt mai greu de gasit, dar odata gasit unul poti fi sigur ca o sa gasesti mai multi.
Interesant acum, dacă tot ai scris articolul la persoana a treia, ar fi să pui şi comentarii, nu răspunsuri la comentarii, nu?
pauzamea’s last blog post..Copilul meu se trage din maimuţă ?
@pauzamea
Cred ca daca as face asta as contrazice teoria conform careia nu am dat in schizofrenie.