Locuiesc la etajul 4 al unui bloc de la marginea oraşului. O zonă frumoasă, un cartier liniştit. De la geamurile apartamentului nu se văd decât nişte blocuri, un câmp unde oamenii îşi plimbă câinii şi o turlă de biserică în depărtare. Ceea ce trebuia să fie un parc relaxant în mijlocul blocurilor gri, s-a transformat într-un câmp plin de gunoaie.
Peisajul e oarecum dezolant. În afară de maşinile, câinii şi gunoaiele vecinilor, nu prea e mare lucru de văzut. Totuşi de mult ori mă surprind contemplând imaginea care se strecoară printre draperiile veşnic trase. La căderea serii, tabloul mizerabil de dincolo de fereastre, se transformă într-un spectacol de culoare. Un apus care îţi taie respiraţia schimbă “răţuşca cea urâtă” într-o adevărată lebădă. Contrastul dintre splendoarea roşiatică şi blocurile “comuniste” nu face decât să completeze efectul vizualo-emoţional.
Blocurile sunt tot blocuri, gunoaiele sunt şi ele tot acolo. Singura diferenţă e perspectiva mea. O comparaţie extinsă la viaţa de zi cu zi m-ar face să îmi dau seama că toate lucrurile se regăsesc pretutindeni în forme diferite. Ce ţi-e şi cu viaţa asta! Trebuie să priveşti în zare, în perspectivă, pentru a nu îţi pierde entuziasmul. Cu alte cuvinte, vorba “Uită-te pe unde calci!” nu se potriveşte întotdeauna.
În ultimele zile am fost foarte obosit. Încă sunt. Agitaţia şi graba nu îmi fac deloc bine atunci când vreau sa scriu. Drept urmare nu prea mi-am stors neuronii în căutare de idei originale şi înţelesuri ascunse. O lipsă acută de entuziasm mă încearcă privind la lucrurile din imediata apropiere. Aici însă cred ca am de învăţat de la peisajul de dincolo de fereastră. O clarificare a scopului şi perspectivei ar fi de folos. Aşa… ca o continuare la post-ul cu lista mea de priorităţi.
asa e Florin…vorba “Uită-te pe unde calci” nu merge uneori….doar nadejdea a ceea ce te asteapta la capatul “podului” te motiveaza sa mai faci inca un pas…
neneiancu’s last blog post..Cum să faci achiziţii deştepte
apusul este fantastic….cu asa culori aporape ca nu mai vezi cele rele.
volent’s last blog post..deci cam asta te-ar astepta:)))
@neneaiancu Ai dreptate, dar nadejdea asta pare mereu impinsa inainte ca si halca de carne in fata cainilor de la sanie.
@volent Trebuie doar sa iti ridici privirea de la gunoaiele de jos.
Hah!
Seamana izbitor de mult cu peisaju’ de care am eu parte in fiecare seara. Tot blocuri comuniste, tot aceleasi culori. Singura diferenta e ca nu exista gunoaie unde stau eu, tot la periferie dealtfel.
Cheers!
“Trebuie să priveşti în zare, în perspectivă, pentru a nu îmi pierde entuziasmul.” – Ai dreptate. Cateodata e nevoie sa privesti “prin” si “peste” lucruri, ca sa-ti dai seama cum sunt de fapt.
Poate asta e unul din lucrurile care-i deosebesc pe oamenii gri de cei optimisti si increzatori
Cateodata “gunoaiele” sunt piedici de care se impiedica doar cel care priveste in jos, la ele si atat.
Alina’s last blog post..P.S.
PS – “sunt piedici de care se impiedica”…:)) Ai inteles tu
Alina’s last blog post..P.S.
gez, nici nu stii cum m-ai nimerit cu raspunsul:) acum chiar incercam asta: sa ridic privirea de la gunoaiele de jos:))multam.
volent’s last blog post..deci cam asta te-ar astepta:)))
@Nub Stai cumva la mine in bloc?
Uniformizarea socialista… ce sa-i faci?
@Alina Ma bucur sa vad ca ai prins idea.
Ma gandeam ca am fost prea abstract. 
E bine ca acel “in zare” sa fie un scop, o vedere de ansamblu.
@volent
M-am nimerit si pe mine insumi.
Pingback: Surogat pentru fericire | Idei pertinente într-o lume impertinentă