Când norocul îţi cade din cer

Titlul acestui articol era iniţial “Cum am devenit superstiţios”. Socoteala de pe drum nu s-a potrivit însă cu rezultatul simbiozei dintre degetele mele şi tastele îngălbenite de vreme. Mi-am dat seama că superstiţia mea a durat doar câteva momente. Odată ce şi-a împlinit scopul de a mă scoate din situaţia jenantă în care eram, s-a evaporat.

Trebuie să mă înţelegeţi. Nu mi-e uşor să vă povestesc întâmplarea asta. Unii oameni au rămas traumatizaţi pentru tot restul vieţii după o asemenea aventură. E adevărat că altora se pare că le-a mers mai bine după momente asemănătoare, dar încă nu am întâlnit o persoană reală care să susţină aşa ceva. Gândul că e doar o poveste mă îngrozeşte chiar mai mult decât amintirea întâmplării.

Serviciul meu presupune şi muncă de teren. Mie îmi convine pentru că timpul trece mai repede afară decât la birou. În interes de serviciu eram şi zilele trecute într-o comună lângă Timişoara. Măsuram nişte străzi împreună cu şeful de departament şi încă un coleg. Era destul de frig iar eu îmi uitasem căciula acasă. Tot ce îmi doream era să nu plouă.

Dorinţa mea părea că se îndeplineşte. Cerul se însenina iar munca era aproape gata când un strop imens mi-a căzut fix în moalele capului. Ploi din senin s-au mai pomenit, dar de data asta ciudăţenia era mai puţin probabilă. Mi-am ridiact ochii şi am admirat cerul. Ciudat, cerul era aproape senin. Păsărelele zburau vesele făcându-mă să visez la primăvară.

Dar totuşi…ce îmi căzuse în cap? Mi-am mângâiat freza de “beatles” uitat de toţi frizerii şi mi-am privit mâna. O pastă neagră-maronie mi se întindea ostentativ între degete. Substanţa îmi părea cunoscută ceea ce m-a făcut să ridic din nou ochii spre cer. Cerul tot senin. Păsărelele păsărele…sau..oups! Păsărelele mele erau de fapt câteva sute de ciori grăbite să ajungă la masa de prânz de la groapa de gunoi. Iar substanţa celioasă din freza mea era… aţi ghicit: excrementele uneia dintre aceste suave păsări.

Atunci am devenit brusc superstiţios. Se spune că excrementele în freză, pe haine sau pe talpă aduc noroc. Cu stomacul întors pe dos de ruşine şi dezgust, am încercat să par fericit de norocul care tocmai dăduse peste mine. Îmi place să cred că am fost atât de convingător încât partenerii mei de muncă să îşi dorească să fi avut şi ei parte de un asemenea noroc.

Ştie cineva cât costă un bilet de loterie? Mă simt norocos!

Iar de-o fi să mor, să îmi scrieţi un epitaf scurt: “A fost un om căruia norocul i-a căzut din cer”. Până atunci însă eu vă doresc tuturor, pe limba bănăţenilor, un sincer: “Sănătace, la mulţ’ani!”