Când eram copil eram înnebunit după ciocolată. Atât de tare încât întorceam casa pe dos la cea mai mică bănuială că exista ciocolată ascunsă pe undeva de mama. Când nu aveam ciocolată mă mulţumeam şi cu biscuiţi, napolitane sau bomboane, dar ciocolata era “the ultimate dream”.
Eternul chin al copilului egoist care începea să înveţe cum ceilalţi oameni urmăresc interese diferite de ale lui, era împărţirea dulciurilor. Neînţelegând norocul de a nu fi singurul copil al părinţilor mei, iubeam şi detestam în acelaşi timp fiecare bucată de ciocolată pe care eram nevoit să o împart cu surorile mele (şi mai apoi fraţii). În fiecare an, de Crăciun. primeam un cadou de la locul de muncă al mamei. Un an întreg aşteptam să primesc punga plină cu ciocolată, napolitane şi portocale. Nimic nu se compara cu momentul în care desfăceam cadourile. Când au apărut ouăle Kinder, fericirea mea a atins culmi greu de imaginat. Cea mai bună ciocolată şi cele mai tari jucării într-un singur obiect. Ce vis!
Nu înţelegem deloc expresiile “nu mânca tot azi, ca să ai şi mâine”, “nu mânca prea mult să nu ţi se facă rău” sau “împarte cu sora ta”. O lecţie de cumpătare prea grea pentru apetitul meu. Când am început să primesc dulciuri şi de la tata de la serviciu, Crăciunul a devenit un rai al dulciurilor. Prea curând însă m-am făcut prea mare pentru a mă mai putea bucura de toate astea.
De ce v-am povestit toate astea? Poate pentru că nu ştiam ce anume dintr-o listă de subiecte să vă povestesc şi gândindu-mă la ce să zic am obosit mai tare decât dacă scriam. Sau poate pentru că mi-am amintit cu plăcere de momentele de atunci şi de alte momente care au urmat şi în care mi-am dat seama cât de rău e să nu împarţi cu nimeni ceea ce ai.
Cate chestii comune
m-am regasit si eu in multe ipostaze scrise in articolul asta.
e numai vina ta că am mâncat 2 ciocolate azi si una aseară f târziu
ești un instigator la dezmăț cu ciocolată
@andrei s O fi o chestie general valabila pentru o anumita varsta.
@Andi Doar sa nu uiti vorba aceea: “O clipa pe limba, o viata pe sold!”
Ne referim la ciocolată în continuare??
(Am 48 – max 49 de kg)
Duminică plăcută!
Nu conteaza cate kg ai. Intotdeauna exista potential.
Da bine, dar nu ma refeream la ideile generale… In principiu or fi ele generale dar, de exemplu, nu toti mai au frati
) in cazul celor singuri la parinti “aventura” e altfel… nu e cazul meu 
mmmda … CipiRipi, Eurocrem … apoi ouale Kinder (cele mai tari) … mai tarziu Snikers, Bounty, Mars (sub Bradul de Craciun). Acum … o varietate mare de dulciuri cauzatoare de carii, obezitate si diabet de la varste foarte fragede.
Ce vremuri… ma mir ca inca nu am fost niciodata la dentist!
Cat despre gestul de a imparti si a oferi, este un sentiment unic, o stare de bucurie pe care nu ti-o poate oferi nici cea mai delicioasa ciocolata.
Ai dreptate dar copilul pofticios din mine nu intelegea asta.