“Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.”CONSTANTIN NOICA
Mă enervează oamenii care nu ştiu să primească un compliment. Se gândesc ei că urmăreşti ceva necurat poate. Alţii nu sunt obişnuiţi cu aşa ceva. Toată viaţa au fost criticaţi, luaţi peste picior sau renegaţi, astfel încât un compliment e ceva total anormal şi neaşteptat. Ironia vieţii e că de cele mai multe ori fie detestăm cel mai tare defectele noastre pe care le recunoaştem în alţii, fie ajungem să realizăm că avem şi noi defectele pe care le urâm la alţii. Nu avem scăpare. Fiecare pai identificat în ochii celorlalţi se transformă într-o pădure pe retina noastră.
Ce mă face să mă fâstâcesc atunci când primesc un compliment, în loc să zic un simplu mulţumesc? Într-un fel are dreptate Noica. Cineva îmi zice că îi place cum scriu iar eu nu mă pot abţine de la gândul că poate într-o zi inspiraţia mea o să ajungă la capăt. Altcineva îmi spune că îi place haina mea şi eu dau înapoi la gândul că e luată de la second-hand. Mi se spune că parfumul meu miroase bine, dar eu îmi amintesc instantaneu că l-am folosit de dimineaţă pentru că nu am apucat să fac duş. Cel mai tare mă impacientez atunci când oamenii au impresia că sunt bun şi că fac totul bine şi ştiu o grămadă de chestii. Mă incearcă un sentiment inconfortabil de impostor.
Pe de altă parte, nimănui nu-i place să fie criticat sau condamnat. E neplăcut să fii judecat sau să ţi se pună în cârcă lucruri de care nu eşti vinovat. Însă dincolo de partea asta neplăcută care stârneşte revoltă şi mânie, se ascunde vanitatea noastră.
Cineva zicea că lucrurile sunt bune sau rele, frumoase sau urâte, uşoare sau grele, în funcţie de elementul de comparaţie. Dacă ne comparăm pe noi înşine cu o imagine negativă a celor din jur, atunci ne simţim bine, pentru că ne considerăm mai buni, ne considerăm meseriaşi şi credem că nu greşim niciodată sau dacă o facem oricum greşeala noastră nu e atât de gravă. Criticile ne alimentează până la urmă vanitatea. De asta le suportăm mai uşor decât complimentele. Mă calcă pe nervi ideea că si eu sunt la fel.
Si atunci cum rămâne cu dilema complimentelor? De la cine suntem gata să primim? Probabil de la cineva care ne cunoaşte pe deplin. Cu bune şi cu rele, exact aşa cum suntem noi. Dar există o asemenea persoană?
multumesc pentru vizita.
Si eu multumesc pt vizita ta!
poate facem un link-exchange. daca vrei, lasa mesaj la mine intr-un post cu titlul si link-ul dorit.
ok. am pus. eu as vrea sa pui la tine titlul – Bagatare si punct ro. thanks.
Te înţeleg perfect. Eu, în privinţa anumitor persoane, am renunţat să mai fac complimente. Stau minute în şir şi mă găndesc în ce fel aş putea să mă exprim mai bine, astfel încât complimentul meu să fie luat ca atare şi să nu fie căutat de sensuri ascunse. Când însă persoana căreia i te adresezi este destul de încăpăţânată şi nu pare pregătită să ia complimentul ca atare te cam saturi şi îţi piere cheful şi de o banală conversaţie.
@dimitri Faza naspa e cand descoperi ca si tu esti la fel.
Imi place …
… un articol care mi-a trezit interesul de a vizita zilnic blogul tau … felicitari!
Ca să-ţi zic, până acum nu am descoperit asta, mai aştept. Oricum, eu asimilez complimentele unei simple conversaţii formale care are nişte reguli simple: eşti complimentat, mulţumeşte şi adaugă un zâmbet
Ah….si eu sunt/eram la fel. Ma cam fastacesc la complimente dar am invatat sa ma limitez la un MULTUMESC.
Cand mi se faceau complimente cu “ce ochi frumosi ai” spuneam “ah..crezi? mie mi-ar fi placut sa fie negri in loc de albastri” si etc….si observam ca omul saracu se simtea aiurea. Si eu…ca aberez atata pt ca nu stiu sa primesc un compliment.
Acum, desi ma simt jenata, spun un MULTUMESC si zambesc rosind. Eu nu ma vad nici macar dragutza…..asa ca e greu de crezut ca altii ma vad frumoasa
@frantzi Multumesc! Te mai astept pe aici!
@Ana Nici nu stii cand apare un Fat Frumos si te convinge el ca esti frumoasa.
Da, n-am de unde sa stiu.
Mai, ideea e ca nu sunt urata…sau NU MAI SUNT.
Dar deh…stii cum suntem noi fetele. Ne vedem defectele de 10 ori mai mari decat sunt
Frumos si totusi adevarat. Un simplu multumesc este destul de cuprinzator pentru a exprima toate recunostinta.
Si totusi, critica e constructiva pana la un anumit punct daca e fundamentata.
Mereu mi se intampla sa simt ca persoana careia ii fac un compliment, il primeste ca ca pe un text “cu o anume tinta”. Iacs, mi se pare o tampenie, mai ales daca persoana respectiva te cunoaste. Si daca nu te cunoaste, e tot pe-acolo, nu-i corect sa-ti imaginezi ceva negativ in legatura cu o persoana pe care inca nu o cunosti. Ma rog, in alte cazuri, imunitatea doare…
@Andrei Poate unii oameni au patit-o de atat de multe ori incat sufla si in iaurt acum.
@imaginelife Subiectul e atat de complex incat putem dezbate pe marginea lui mult si bine. Ai dreptate in ceea ce zici despre critici. Eu doar am abordat un aspect al lor.
Ms pt vizita!
Un articol deosebit de reusit
Asta e un compliment bine-meritat
@Robert Ms ms! Te mai astept!
chiar acum am terminat de citit o bucata din senzatiile, trairile, sentimentele ce ma incearca atunci cand primesc un compliment sau o critica. scri deosebit
Multumesc pt aprecieri Zmeura! Te mai astept pe aici!
Unii laudă cu interes, alţii laudă de plăcere şi aşa mai departe. Eu cred că e bine să primim laude, chiar dacă noi ştim că nu suntem atotştiutori (nu impostori, bănuiesc). Poate, deşi e cam egoistă situaţia, încercăm să învăţăm mai multe odată cu laudele, deşi putem şi fără.
leonid’s last blog post..tipologii de bloggeri şi comentatori
@leonid De ce zici ca e egoista situatia? Nu am prea inteles.
Este egoistă situaţia (bineînţeles, în viziunea mea) căci n-ar fi neapărată nevoie să primim laude ca să evoluăm, o putem face şi fără laude. Am cam deviat discuţia
Pentru unele persoane laudele sunt necesare. De fapt cred ca pentru aproape toata lumea. Daca nu esti apreciat, nu poti sa te incapatanezi sa faci ceea ce faci.
tine de stima de sine. daca te respecti si apreciezi, le vezi primi cu un zambet. daca nu cu o grimasa…
brightie’s last blog post..De Ziua Pământului nu ne dă nimeni mură-n gură… Dramatic.
@brigthie Stima de sine merge combinata cu realismul. Altfel tare ma tem ca deviaza repede inspre aroganta.
eu stiu ca merge combinata, dar mai e si categoria celor care nu cunosc “detaliul” asta
insa eu ma refeream la acel respect de sine esential pentru o functionare sociala normala, nicidecum la grandomanie sau alte anomalii…
Ca tot veni vorba… tu cum ai reactiona daca ti s+ar face un compliment asa din senin? De exmplu: “Ce frumoasa esti!”. Nu trebuie sa-mi raspunzi neaparat. Gandeste-te…
Nu e atat de usor sa primesti un compliment chiar daca stai foarte bine cu stima de sine. Parerea mea…