„Argumentul” pro-Kövesi folosit de Băsescu în discuţiile cu Ponta

Victor Ponta a propus-o, la a doua răzgândire, pe Laura Codruţa Kövesi la şefia DNA. Evenimentul, generator de perplexităţi colective, şubrezeşte lanţul de iubire din USL, aruncându-i în derută chiar şi pe cei care susţin necondiţionat actuala coaliţie de guvernământ. Cei mai optimişti susţinători sunt de părere că momentul de rătăcire al premierului va fi îndreptat rapid, graţie lucidităţii partenerilor liberali, rămași fideli dictonului „schimbare până la capăt” (aplicând uneori metoda „schimbare prin absorbție”). Pe alții, pragmatismul îi îndeamnă să înghită pe nemestecate explicația liderului social-democrat, conform căreia Laura Codruţa Kövesi a fost propusă la DNA ca să-și bage Daniel Morar unghia în gât (eventual și de dragul partenerilor europeni). Și mai există a treia categorie, a celor care sunt convinși că, după episodul „dottore”, Băsescu i-a găsit în sfârșit lui Ponta un punct cu adevărat vulnerabil, un mijloc ideal de șantaj. Pe margina teoriei cu șantajul circulă niște informații cel puțin interesante.

Cine a crezut că Băsescu şi-a scuturat toţi aşii din mâneci s-a înşelat. Informaţia înseamnă putere. E un clişeu oarecare, dar la capitolul informaţii preşedintele încă stă bine. Așa se face că, potrivit informațiilor vehiculate prin diverse cercuri, Băsescu a descoperit o informație cu ajutorul căreia și-a asigurat obediența premierului. Despre ce este vorba? Acum vreo 10 ani, pe vremea guvernării Năstase, Victor Ponta era un favorit al puternicilor neamului, primind tot felul de sarcini importante. Printre altele, pentru o vreme, Ponta s-a aflat în mijlocul relației dintre România și Interpol. Din această postură, actualul premier beneficia de fonduri consistente. Pe care, de altfel, le-a și cheltuit într-o măsură mai mare sau mai mică, numai de el știută (și de alții se pare). Problemele au apărut în momentul în care cheltuirea banilor trebuia justificată. Gurile rele (sau nu?) vorbesc în ultimele zile că nu toate cheltuielile au putut fi justificate, iar dovada stă în mâna președintelui, care nu a ezitat să o folosească la momentul potrivit.

O fi aşa, nu o fi aşa? Fum fără foc nu iese, aş zice eu, apelând din nou la un clişeu. Se poate însă şi ca zvonistica să-şi facă treaba urmărind cine ştie ce scopuri…

One response on “„Argumentul” pro-Kövesi folosit de Băsescu în discuţiile cu Ponta

Leave a Reply